Când pică Putin

Vladimir Putin

Răspunsul scurt: nu mai contează. E terminat politic.

Răspunsul lung e un pic mai complicat. Probabil că întâlnirea la care a participat în Uzbekistan a fost un șoc pentru Putin. Se aștepta la măcar mesaje de susținere, nu neapărat și la gesturi concrete. În schimb s-a ales cu o umilință totală. Dacă de la Erdogan te poți aștepta la gesturi golănești, faptul că China își exprimă nemulțumirile într-un mod în care Putin trebuie să le ia în discuție înseamnă sfârșitul. Sigur că toți cei de-acolo erau uniți mai degrabă de ura față de SUA, dar nici asta nu e suficientă pentru a risca. Faptul că Putin pierde, și o face la un mod catastrofic face dificilă orice apropiere, până la urmă nimeni nu vrea să fie asociat politic cu un loser. Haita de lupi de acolo a simțit sânge și unii au și acționat, fie lăsându-l să aștepte la întâlnirile oficiale, fie chiar atacând pozițiile ruse. A fost momentul în care Putin cred că a simțit că a pierdut respectul internațional. Cât timp armata rusă era temută, cât timp lumea credea că Putin va rezista la vârf, era acceptat în „clubul băieților răi”. Acum armata lui pierde și pare o gloată fără cap în debandadă, sancțiunile vestice lovesc economia și afectează partenerii Rusiei, toleranța lor scade.

Tentativa sa de escaladare a conflictului din Ucraina (care poate să fi fost o reacție de „stai că vă arăt cine sunt eu”) prin „mobilizarea parțială” s-a transformat într-o catastrofă din toate punctele de vedere. Haos administrativ, enervarea inclusiv a propagandiștilor proprii care au ajuns să ceară nici mai mult nici mai puțin decât „împușcarea” celor de la comisariatele de recrutare, care au chemat la oaste oameni peste 40 de ani, bolnavi, peste 300.000 de tineri care au fugit din țară, revolte prin republicile din Federație, cea din Daghestan având cel mai mare potențial de contagiune…

Ținând cont de cum au evoluat lucrurile – cu fixarea unei ore de difuzare, apoi amânarea până a doua zi a discursului oficial este posibil ca Putin să fi încercat să reziste, intuind dezastrul ce va urma. Privind însă retrospectiv, dacă ne aducem aminte de zilele premergătoare invaziei, când a măturat pe jos cu Patrușev, sau ședințele cu Gherasimov și Șoigu care se uitau la el ca la un nebun, mai poate fi valabil și un alt scenariu: că toți din jurul lui știau, dar el a ignorat și a mers pe cine știe ce informații. Deci, este la fel de plauzibil scenariul ca pur și simplu să fi luat el singur decizia, așa cum ar fi direct la comanda militară după cum sugerează surse americane. Poate mobilizarea generală decretată de el să fie un semn de slăbiciune, de cedare în fața naționaliștilor și a celor care visează VelikoRusia și care cereau fermitate, mobilizare generală și atacuri cu rachete nucleare. Poate să fie cum am zis mai sus, dorința de a arăta „ce poate”.

Problema principală a acestei mobilizări e una politică. „Deghizarea” războiului în „operațiune militară” specială însemna că e o chestie minoră, rezolvabilă de „profesioniști” – militari sub contract, mercenari. Nu afecta oamenii obișnuiți care își vedeau de treburile curente, eventual, mai strângeau un pic cureaua în fața Occidentului hapsân care prigonește Rusia, dar occidentalii oricum vor suferi mai mult de frig și foame așa cum are grijă propaganda să ne țină la curent. Mobilizarea, mai mult sau mai puțin parțială, aduce, în primul rând informația că profesioniștii nu s-au descurcat și că armata este înfrântă. Apoi, sunt luați oameni de pe stradă și duși pe front. Chiar dacă accentul este pus pe provinciile îndepărtate – oricum, cele mai multe victime pe front sunt din partea minorităților naționale – deja s-au speriat și cei din orașele mari, Moscova, Sankt Petersburg, de unde se înregistrează cele mai multe emigrări.

Orice dictatură se bazează pe structurile militarizate – miliție, armată, servicii secrete. Rusia nu face evident excepție. În primele etape ale invaziei, cei pe care a picat vina au fost cei din serviciile secrete. Ținând cont de înfrângerile militare, este posibil să urmeze cei din armată, de aici mobilizarea cvasi-generală la care aparent Putin s-ar fi opus. Doar că această mobilizare scoate la iveală toate slăbiciunile sistemului, între care lipsa dotărilor, echipamentelor și armelor necesare. Efectiv, tot ce avea mai bun armata rusă a fost „tocat” în cele 7 luni de război în Ucraina. Ce a mai rămas din trupele sale sunt deja obosite, demotivate, din ce în ce mai lipsite de resurse. Noii recruți nu au de cine să fie antrenați, nu au cu ce să fie dotați, pur și simplu sunt carne de tun în cel mai propriu sens cu putință.

Nemaifiind deghizată în operațiune militară specială, evoluția negativă a conflictului din Ucraina se va reflecta politic și cineva va trebui să plătească costul. Momentan nu există semne că la Kremlin a început ciomăgeala între „armată și securitate” ca la noi în 89, dar nici mult nu mai este. Momentan, Putin pare la momentul vizitei în Iran în timp ce la Timișoara lumea a ieșit în stradă.

6 comments to “Când pică Putin”
  1. Asa cum am mai spus strategia lui Putin a fost venirea iernii si jocul la uzura. In fond rusii sunt obisnuiti cu viata grea si frigul in case pentru maretia natiei, vest-europenii sunt un pic mai sensibili. Si daca ne uitam pe toata retorica europeana actuala este clar ca urmatoarele luni vor fi altceva fata de ceea ce vestici erau obisnuiti.
    Problemele lui Putin au aparut sau erau deja acolo odata cu impotmolirea operatiunii militare speciale. Impotmolire care s-a datorat in special din cauza pierderilor umane, respectiv lipsei de logistica. Posibil ca aia din armata sa fi facut o ghidusie cu fondurile si efectiv sa le fi furat, sau posibil sa nu fi existat nici nu mai conteaza acum. Pe langa asta bombardarea oraselor si aplicarea strategiei siriene costa destul de mult si la un moment dat resursele se epuizeaza. Pur si simplu cineva pe undeva a facut niste calcule gresite si n-a luat in calcul faptul ca strategia rusa de razboi sa nu fie buna. Aici vina mi se pare a fi impartita intre servicii si armata, iar Putin probabil a decis sa ia situatia pe cont propriu.
    Ceea ce a creat si mai multa ambiguitate in toata situatia curenta. Mai precis sunt destui de multi rusi mobilizati pe front care nu prea inteleg de ce sunt acolo. Asta pe langa cei care protesteaza sau sunt pentru regim/ideea Rusia imperiala. Pur si simplu intreaga situatie este invalurita de multa ceata si nimeni nu stie concret ce se intampla. Ceea ce se stie este ca multi vor muri insa nu stiu daca va azi, sau in alta zi din cauza ordinelor date sau in vreo inchisoare uitata prin Siberia.
    Si de aici cam toate scenariile sunt deschise. Pe de o parte o sa se ajunga la un punct sensibil in Rusia cand numarul mortilor va fi extrem de mare chiar si pentru o dictatura. Pe de alta parte exista sansa ca Rusia sa creada ca mai conteaza in scena aruncand o nucleara tactica pe undeva unde sa atraga atentia. Problema cea mai spinoasa nu este atat cum se va incheia razboiul ci modul in care Rusia va accepta asta. Si la ora actuala nimeni nu prea are o idee concreta la aceasta intrebare. Caci in fond problema nu este Putin ci faptul ca Rusia in tot ansamblul ei nu poate accepta ca nu mai este relevanta in aceasta lume. Ce va fi? Nimeni nu stie, dar cred ca in acest moment sunt toate scenariile pe masa.

    • Aici cred că e de discutat rolul și importanța celor care mai visează o „Rusie care contează” și celor cărora le este perfect egal. Într-o primă fază, aparent erau 80+%. Pentru că nu era nici un cost. Acum costul ajunge și la ei și mai rămâne de văzut câți au chef să-l plătească la modul real, nu din vorbe.

      • La modul real numarul celor care sustin visul imperial o sa se dilueze. Si asta o sa se intample din cateva motive foarte simple:
        – Oricat de multa propaganda primesti pe zi, la final moartea este ceva palpabil si ireversibil. Cine crede cu toata fiinta in aceste lucruri nu o sa aiba o problema in a fi carne de tun. Numarul acestor oameni este necunoscut si nimeni nu ne poate da un numar.
        – Pana acum victimele acestui macel au provenit din zona saraca a societatii ruse. Sunt memorabile remarcile unor asa-zise mame care prefera sa-si trimita copii/sotul/fratele la razboi pentru ca daca ar ramane acasa ar muri de foame/coma alcoolica. Inca nu am vazut oameni din zona medie/bogata a societatii sa fie impactati la modul real.
        – Este foarte posibil ca la un moment dat visul asta sa dispara din propaganda si sa fie inlocuit cu ceva mai arzator si fin. Povestile alea cu o lume fara Rusia au ceva sanse.
        Ideea de baza este ca societatea rusa in acest moment trece prin niste transformari profunde. Transformari care o sa ne urmareasca ceva vreme deoarece era post-Putin nu este imperios necesara sa fie pasnica sau mai putin violenta. La modul cel mai sincer nu vad nici o problema in a inlocui terorismul islamic cu cel din zona nationalist-ortodoxa ruseasca. Ingredientele si povestea sunt acolo lipseste doar o scanteie. Cam din aceasta cauza problema nu este cand pica Putin ci mai degraba cum se rezolva problema in Rusia si mai ales cum accepta toata tara ca nu mai sunt o superputere. Si asta din pacate nu o sa se poata rezolva decat printr-un veritabil razboi civil asemanator cu ce a fost prin Iugoslavia in anii 90, asta desigur daca nu apare un Ion Iliescu al lor.

        • Nu cred că zona rusă are potențial terorist. E altă mentalitate, altă… cultură. Unul dintre semnale e chiar fuga de război. Altul este alcoolismul de masă. Război civil se poate, dar chestiuni locale, gen Nagorno-Karabakh, Osetia, Transnistria, cu potențial mic de escaladare/extindere, dar și de durată din lipsă de resurse. Probabil Turcia și China vor pacifica regiunile de dincolo de Urali, iar NATO zona „europeană”.

    • Pariul lui Putin cu (amenintarea cu) taierea gazului pentru Europa este pierdut.

      Anders Puck Nielsen explica foarte bine, pe puncte, de ce acest santaj nu are sanse de succes:
      https://www.youtube.com/watch?v=J4-k4Cnottw

      In ce priveste acceptarea de catre rusi ca Rusia nu mai este o putere mondiala – Franta si UK au trecut prin aceeasi situatie dupa al 2-lea razboi mondial, cand au pierdut in decurs de 20 de ani aproape intreg imperiul colonial. Dureaza ceva timp, (fosta) putere incearca sa pastreze cat mai mult, in final, dupa pierderi financiare si/sau militare, se restrange la cat poate sa duca in mod real.

  2. Pingback: Știrile zilei – 28 septembrie 2022 • zoso blog

Comments are closed.