Țigara de după

Aceste alegeri marchează două momente importante în istoria postedecembristă.

Primul este încheierea rolului diasporei de kingmaker. Acestea sunt primele alegeri după 2004 decise în țară. Începând cu campionatul de votat viteză de la Paris din 2009, diaspora a decis rezultatul final, deseori întorcând rezultatul din țară. De altfel, după cum a rezultat din reportajele de dinainte și de după alegeri, diaspora pare să fi rămas blocată în imaginea unei Românii din primul deceniu al anilor 2000. Săracă, foarte coruptă, fără nici o speranță. Ori, astăzi România este peste multe din țările din Occident (suntem la peste 70% din media europeană). Se trăiește relativ bine, iar inegalitățile de atunci nu mai sunt chiar atât de mari. Împotriva percepției, în rural se trăiește binișor, la fiecare 3-4 comune ai un „dedeman” și un supermarket, școli renovate pe bani europeni, case renovate și arătoase, destul de multe afaceri. Inclusiv în țară există percepția asta, dar cine călătorește prin țară vede schimbările. Sumele trimise de căpșunari – odinioară „cel mai mare investitor” – au ajuns nesemnificative, în jur de 1% din PIB. majoritatea dintre ei o duc mai prost decât cei din țară. De altfel, sunt deja 4 ani de „spor pozitiv”, în care se întorc acasă mai mulți decât pleacă, suma acestora fiind chiar mai mare decât muncitorii „importați” din Sri Lanka și Nepal. Mulți dintre cei din diaspora erau convinși sincer că ne fac un bine votând cu Simion și au fost crunt dezamăgiți că nu i-am lăsat să ne facă un bine.

Al doilea moment important este „moartea” PSD. Aceste alegeri marchează sfârșitul PSD ca partid semnificativ. După ce dreapta a cunoscut un proces de fărâmițare și ultimul mare partid al acesteia se zbate în zona 10-12%, acum a venit și rândul PSD să ajungă în zona asta. Indiferent cine vine la conducere, nu-l va mai putea resuscita. Pur și simplu, aici vorbim de încheierea unui model politic (dacă ne uităm și în „lumea civilizată” există acest proces de fărâmițare a spectrului politic și reducere a rolului partidelor mari/istorice). În cazul PSD se vede cel mai bine ineficacitea sistemului vechi. Deși conducerea a șpăguit la greu primarii (și electoratul) cu fonduri, respectiv, deduceri fiscale, acestea nu au fost suficiente. Primarii au „trădat”, electoratul nu a apreciat (cei mai mari „adversari” ai PSD sunt „it-știi”, cărora Adrian Năstase le-a dat scutirea de impozit, antreprenorii pentru care PSD a găurit codul fiscal transformând România în țara cu cele mai mici venituri la buget).

Una dintre noile spaime este că „dacă nu se va face ceva”, la următoarele alegeri câștigă „suveraniștii”. Nu cred asta. Actualele alegeri au avut câteva circumstanțe speciale, unele de natură internă, altele de natură externă, care nu se vor mai repeta.

Intern:

• Împiedicarea participării Dianei Șoșoacă la alegeri. Asta s-a dovedit o alegere neinspirată, care a provocat „bula” aia ducând la un val pe care s-a ridicat Călin Georgescu cu ajutorul boților și banilor ruși.
• Un președinte detestat, un guvern lipsit de popularitate, niște partide care s-au sabotat singure. Dacă nu se autosabota PSD, acum era președinte Marcel Ciolacu, indiferent de degringolada PNL, cu un președinte comic și lipsit de personalitate, Nicolae Ciucă, care a sabotat alianța cu PSD. Dacă cele două partide s-ar fi înțeles în continuare și ar fi continuat planul din primăvara lui 2024, nu s-ar fi ajuns aici.

Extern:

• Câștigarea alegerilor din SUA de către Trump a dat un avânt mișcărilor suveraniste. Din fericire, până acum, acestea au eșuat peste tot – Germania, România, probabil Polonia. Mandatul dezastruos al lui Trump va reduce în timp acest elan.
• Propaganda rusă. Aceasta „atacă” România de peste 10 ani. În mod clar nu cred că a avut neapărat ca obiectiv câștigarea președinției, cât mai ales crearea de haos și destabilizare. Aceasta a prins foarte bine mai ales la diaspora, accentuând „estalgia” pe tema „pușca și cureaua lată, ce ARO făceam odată”, ce industrie, ce mâncare bună… Am văzut „diasporeni” convinși că dacă iese Nicușor mâine se dă mobilizare generală și trimite trupe în războiul din Ucraina. Marcel Ciolacu însuși era convins că o să-l pună Nicușor să poarte fustă. Ok, el nu a zis-o ca bot rusesc, ci „făcând cu ochiul” electoratului lui Georgescu/Simion, convisi că după victoria „soroșiștilor” va fi obligatoriu să fii ghei și în școli se va preda gheismul. Este clar că nimeni nu va mai putea scoate din mintea lor aceste idei, doar că împuținarea resurselor Rusiei și foarte probabil schimbare de lider până la următoarele alegeri va reduce și această presiune.

Odată cu reducerea rolului „conducător” al diasporei – dar și împuținarea acesteia prin repatriere, desigur, nu în numere foarte mari, dar suficiente ca să nu mai existe vreodată peste 1,5 milioane de voturi lucrurile se vor mai echilibra emoțional, pentru că, măcar o parte, se vor convinge că în România e acum mai bine. Sigur că cei care au deja un rost acolo și o duc bine nu se vor întoarce, însă probabil nu în rândul lor e grosul suveraniștilor.

În plus, nu cred că Simion va supraviețui înfrângerii. Ca să parafrazez o butadă din fotbal, „și-a dorit mai mult înfrângerea”. Omul efectiv a cedat psihic din cauza presiunii, este clar că au existat chestii pe care a fost pus să le facă cumva împotriva voinței sale – rămâne dubioasă vizita la Viena după turul 1 și apoi focusul pe diaspora, episodul curios din Franța. Multe episoade din campanie au fost jucate mediocru, necredibil, deci individul clar are niște sfori trase în direcții cu care nu se simțea confortabil. Deci cumva, politic vorbind, valul acesta suveranist se va sparge și el cum s-a spart USR-ul din 2019 după ce a atins apogeul (22% la europarlamentare). Probabil POT va fi prima victimă, desființându-se cu parlamentarii migrând care încotro, dizidentul Târziu va reuși probabil o splituire și a AUR.

În plan politic va deveni din ce în ce mai complicat să se facă o coaliție guvernamentală, pentru că nu cred că vom mai avea partide peste 20%, probabil 15% va fi maximul. Există și posibilitatea ca PSD și PNL (dacă va fi preluat de tandemul Dan/Blolojan) să-și revină și să se stabilizeze undeva spre 20%, ceea ce ar fi un lucru bun. Pe de altă parte, cred că mai degrabă Nicușor Dan va merge pe modelul Macron, nu cred că va „prelua” USR sau PNL, ci va face un fel de Alianța Civică, o platformă de partide care să includă SENS, USR, REPER și ce alte firimituri din USR or mai fi apărut. Nu cred că a planificat atât de departe, aici probabil e work in progress.