De vreo 7-8 ani, de când am descoperit sursele, beau apă minerală în sticle din acelea cum erau pe vremea lui Ceașcă. La 2-3 săptămâni „umplu” 3-4 navete. Erau niște centre pe Moinești, mai era unul pe Sebastian lângă Electromagnetica, apoi am descoperit magazinul „fabricii” undeva pe Matei Voievod, care mi-e foarte comod fiind la 5 minute de birou. Multă vreme eram „dinozauri”, aveam așa un aer de „societate secretă”. Acum vreo săptămână am văzut la Mol-ul de la Valea Cascadelor navete cu Perla Harghitei iar aseară la Selgros navete cu Biborțeni. Devenim iar mainstream.
Returo nu e o noutate. Exista și pe vremea „cealaltă”, și la „liber”, și cu constrângeri specifice epocii – de exemplu, în generală, la început de an școlar clasa își lua angajamentul să colecteze voluntar (adică gratis) cu ceva procente mai mult ca în anul precedent. Vai de mamele noastre, care rămâneau fără obiectele necesare conservelor.
Nu existau automate, dar erau centre unde le puteai preda. La majoritatea produselor se oprea „garanție” în magazin, iar de la un moment dat nu mai puteai cumpăra fără a aduce la schimb ambalaje.
Sistemul a picat nu pentru că nu era bun, ci pentru că a picat logistica. Beneficiarii erau întreprinderile de stat, centrele erau de stat. Economia privată era pe „eficiență”, sistemul era considerat „comunist” și uite așa am intrat în rândul lumii umplându-ne de pet-uri.
Dar ca orice pendul care se duce prea mult într-o parte, la un moment dat se întoarce. Logistica s-a simplificat, taxele pe ambalaje presează și firmele încep să „eficientizeze” cum știu mai bine, adică pasând către clienți „deranjul”, pentru că totuși pentru client e mai simplu să gestioneze un bax de pet-uri decât să care sau să depoziteze navete la bloc. Tendința este să ne reîntoarcem la sticlă. Dar este amuzant să vezi cum capitalismul remarketează o chestie din comunism și cred că este unul din primele semne ale dispariției ideii de consumerism și revenire la cumpătare.
