Testul prezidenţiabililor

Intrarea în luptă a oscilantului Train Băsescu a transformat parastasul de lansare a candidaţilor democraţi în nuntă cu dar neaşteptat. Deşi cel mai vrednic (şi vizibil) ministru al Cabinetului Băsescu spune că acesta va continua să fie preşedinte încă 5 ani de-acum încolo, am încă rezerve cu privire la candidatura sa. Mai degrabă îl văd „delegând” pe altcineva să preia funcţia, poate chiar pe doamna ministru, aşa cum nici funcţia de premier nu este exercitată direct, ci prin apendicul Boc. Liberalii se încolonează cas oile în spatele baciului (sau ca şcolarii în spatele dirigintelui) scandând lozinca „Jos Băsescu!” pe care o repetă de atâta vreme, ca un disc de pickup ce a făcut şanţ. În PSD, un nou lider se ridică. Primarul „care este” ajunge să domine partidul cum numai Ion Iliescu a făcut-o cândva, şi, nu, explicaţia nu stă doar în mici. Cum despre europene nu vorbeşte nimeni, să vedem un pic cum stăm din perspectiva prezidenţialelor.

Sondajele din ultimele luni arată o scădere constantă a lui Traian Băsescu, preşedintele în exerciţiu apropiindu-se treptat-treptat de scorul partidului său. Scăderea lui este relativ normală după un mandat lung şi greu în evenimente, care a obosit enorm electoratul, dar şi după multele eşecuri. Actuala coaliţie guvernamentală nu-l ajută foarte mult, performanţa ei fiind mai joasă chiar decât standardele – oricum reduse – impuse de Tăriceanu. Deşi era greu de crezut, guvernul Băsescu demonstrează că este posibil să ai miniştri mai proşti ca Vosganian, Asteluţei sau Nicolăescu. Dacă nu se întâmplă ceva foarte spectaculos, până în prag de alegeri preşedintele va ajunge în scorul partidului, situaţie de unde îi va fi destul de greu să câştige. Vadim şi Becali sunt baloane umflate conjuctural iar voturile lui Crin Antonescu şi ASR Principlele Radu s-ar duce mai degrabă către Mircea Geoană. Practic, preşedintele a pierdut aproape tot electoratul pe care îl colecta dintre cei care nu au un partid preferat sau de la PSD, PNL, UDMR, PRM, PNG…

Implicarea în campania PD poate scoate acest partid în faţa PSD, însă nu cred că acest „vârf” va fi suficient până în toamnă. Prostiile lui Pogea, absenţele arogante ale lui Videanu, expunerea exagerată a Elenei Udrea, Emil Boc însuşi, lătratul ridicol al lui Blaga, degradarea economiei şi regresul în plan social sunt mai degrabă argumentele pentru crearea unei mase critice care să dorească schimbarea de regim. Spre deosebire, la PSD doar Ecaterina Andronescu s-a făcut de râs într-un mod jenant şi, deşi e garantată Marian Vanghelie, prevăd că va fi schimbată cât de curând (într-un mod discret).

Guvernul Băsescu se află sub o presiune imensă, mult peste cea sub care a lucrat guvernul Tăriceanu, de aceea şansele de clacare sunt mari. Similitudinile cu guvernul Ciorbea sunt din ce în ce mai mari. Forfetarul a creat o reacţie la fel de negativă ca cea înregistrată de guvernul Tăriceanu cu taxa auto. Ajutorul dat de Mugur Isărescu, care împinge în sus leul cum a procedat şi cu alegerile parlamentare, poate acorda un respiro guvernului, dar se va deconta în toamnă la prezidenţiale când va fi 4,7/1 euro, cel puţin.

Pentru Traian Băsescu a trecut vremea când singurul său adversar era el însuşi. Amuzant este că, acum, în această situaţie se află Mircea Geoană a cărui apetenţă pentru gafe este mai dăunătoare decât competiţia cu Traian Băsescu. Chiar şi aşa, pentru Traian Băsescu intrtarea într-o competiţie pe care are şanse din ce în ce mai mari să o piardă ridică riscuri majore asupra viitoarei sale cariere politice. Citeam undeva că Mircea Geoană şi Crin Antonescu se luptă, de fapt, pentru a se impune în cursa electorală de după retragerea lui Traian Băsescu, ceea ce este evident că este o mare prostie. Niciunul dintre cei care vor pierde nu vor mai fi în politică peste un an, decât probabil la modul Emil Constantinescu, Petre Roman sau Marian Miluţ. În 1992, când a pierdut în faţa lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu era un debutant în politică şi nici nu era şeful unui partid, astfel încât a rămas candidatul Convenţiei şi la alegerile următoare. Acum, cei trei sunt şi liderii partidelor şi au o masă de rechini în spate care abia aşteaptă să-i sfârtece în caz de eşec (nu foarte vizibil în cazul lui Traian Băsescu, dar nu cred că se îndoieşte cineva că nu i se va spune „Traiane, eşti cel mai bun” – personal, cred că mai degrabă acesta este sensul „traducerii” făcute de Elena Udrea). Diferenţa apare în faptul că înlăturarea lui Geoană, respectiv, Antonescu, nu va conduce şi la destructurarea partidelor lor. În cazul PD, însă, pericolul prăbuşirii este ridicat.

Miza alegerilor prezidenţiale de anul acesta este, desigur, Guvernul. Orice alt preşedinte decât Traian Băsescu deschide poarta unei noi variante de coaliţie. De aici şi eforturile actualei alianţe de a pune cât mai multă putere în mâinile aleşilor locali, astfel încât guvernul şi preşedintele (oricum, rolul acestuia era deja limitat) să nu mai conteze prea mult în economia jocului politic. Neputând controla procesul, cele două partide de la guvernare încearcă să limiteze eventualele efecte nocive prin descentralizarea accelerată, reducerea puterii Guvernului şi transformarea lui mai degrabă într-un Think Tank care să elaboreze politici, proceduri şi alte chestii plictisitoare.

De aceea, pentru PD, dacă mai doreşte să rămână partid politic important, este mai necesar să securizeze poziţia lui Traian Băsescu decât să-l arunce pe acesta într-o bătălie riscantă pentru Cotroceni şi ezitările cu privire la candidatură se datorează exclusiv faptului că nu au identificat un candidat care să mimeze corect bătălia, o schimbare gen „Dragă Stolo” fiind de prost gust.

Mircea Geoană este în momentul de faţă candidatul cu cele mai mari şanse, indiferent dacă Traian Băsescu va candida sau nu. Chiar dacă pentru moment este sub scorul partidului, contează mai puţin, fiind mai degrabă efectul lipsei de notorietate a candidaturii, mai ales că Mircea Geoană a avut mai multe posturi – candidat la Senat, candidat la Primăria Capitalei, potenţial premier ş.am.d. Aşa cum am spus mai sus, cel mai important adversar al său este el însuşi. În turul doi, însă, poate avea probleme în afara situaţiei în care adversar îi va fi Traian Băsescu. Are avantajul uriaşei forţe organizatorice care, o dată pornită, este greu de stăvilit. Deşi aparent este într-un conflict, fiind şi aliat cu Traian Băsescu, şi opozant, cred că mai degrabă are de câştigat din faptul că trebuie să adopte un ton mai puţin vehement. La fel ca băsescismul, anti-băsescismul a ajuns să obosească.

Aici intervine punctul slab al lui Crin Antonescu, care a adoptat un discurs mono-ton, cu o singură idee: „Jos Băsescu!”. Din păcate, asta nu ţine loc de program şi este la fel de plictisitoare şi obositoare, mai ales că electoratul său aştepta altceva. O dată cu alegerile europarlamentare devine şi mai evident regresul PNL, care se transformă în partid de lider, pierzând astfel unul dintre cele mai importante atu-uri. Faptul că pentru moment este peste scorul mediu al partidului indică mai degrabă atingerea unui maxim potenţial datorită promovării media consistente într-o perioadă în care adversarii săi au avut prezenţe sporadice. Concentrarea discursului exclusiv pe „Jos Băsescu!”, absenţa unui program concret şi coerent, o listă precară pentru alegerile parlamentare conduc la dezamăgirea electoratului propriu care se va mobiliza greu la vot. Scorul de 16% cât are în prezent în sondaje PNL este mai degrabă inerţial, oricum sub scorul de la alegerile parlamentare, şi după vârful, creat mai degrabă prin expunerea mediatică din timpul Congresului şi anunţarea candidaturii lui Antonescu, se reînscrie pe un trend descendent. Un scor şi mai slab – 12-13%, maxim – va turna plumb în picioarele lui Crin Antonescu şi, „ajutat” şi de cunoscuta-i inconsistenţă va ajunge rapid în scorul partidului, sau chiar sub.

O surpriză o reprezintă ASR Principele Duda, care, fără prea mult zgomot a ajuns la 6,5% şi pare înscris pe un trend de creştere. Prognozând un trend descendent pentru Crin Antonescu, ASR Principele Radu va creşte o dată cu creşterea notorietăţii candidaturii sale. Mersul în teren, judeţ cu judeţ, pare să-l ajute, mai ales că singurele atacuri au fost doar la adresa CV-ului înflorit. Din bazinele electorale ale partidelor, Principele Radu poate lua de la liberali şi de la PSD, dar miza lui cea mai mare va fi electoratul indecis.

Un element important este şi votul maghiarilor. Mă aşteptam ca, după intrarea în opoziţie, PNL şi UDMR să strângă relaţia (rămân la părerea că cele două partide chiar ar trebui să oficializeze relaţia sau chiar să fuzioneze). Cele aproximativ 7% se pot dovedi decisive.

Nu cred că PRM va trece pragul la aceste alegeri, deşi majoritatea sondajelor par să spună asta. Momentul de glorie în urma arestării lui Gigi Becali s-a încheiat, acesta nu mai dispune de bani şi nici nu pare foarte convins să participe, prezenţa sa publică din ultima vreme fiind mai degrabă reţinută.

Aşadar, alegerile europarlamentare vor avea darul de a clarifica parţial bătălia pentru prezidenţiale prin scoaterea definitivă din cursă a lui Crin Antonescu şi a bufonului Vadim Tudor, ceea ce va permite o mai bună dispunere a voturilor între cei trei rămaşi în cursă, Traian Băsescu, Mircea Geoană şi ASR Principele Radu, o distribuţie care convine PD care îl poate susţine discret pe acesta din urmă în schimbul păstrării status-quo-ului.

3 comments to “Testul prezidenţiabililor”
  1. Ceea ce merita subliniat in legatura cu intentia de vot a lui Basescu, in ultimul sondaj INSOMAR, este succesul misiunii de „indiguire” a antibasescienilor. Incet-incet, Basescu pare a-si fi epuizat potentialul de crestere in randul celorlaltor partide. PD-L (30,8%) si Elena Basescu (4,2%) cumulat sunt foarte aproape de procentul Presedintelui. Votul partidelor adversare lui Basescu incepe sa se distribuie in proportie covarsitoare catre ceilalti prezidentiabili.

    • Şi CCSB indica acelaşi lucru cu câteva săptămâni înainte. Cred că fenomenul a început din februarie, ceea ce corespunde în linii mari cu perioada de transmitere în „popor” a acţiunii politice, care este îndeobşte de 3 luni. Pe măsură ce opţiunile reale se vor clarifica şi va dispărea zgomotul de fond (candidaţii… necandidaţi) va fi şi mai evident.

  2. N-as spune ca Radu Duda a crescut fara zgomot. Din cate vad eu a fost prezent si in media si a si umblat ceva prin tara, deci a facut deca zgonot. Singura intrebare e daca poate sa se miste in asa fel incat sa largeasca spatiul celor care devin interesati de cursa prezidentiala si daca poate sa ii transforme in votanti…

Comments are closed.