Se pare că în afară de mine nu crede nimeni în declaraţia preşedintelui că nu este sigur că va mai candida, cel mai bun argument fiind în opinia lor permanenta campanie electorală a preşedintelui, care bântuie ca un titirez prin toată ţara. Şi totuşi, cred că preşedintele nu este hotărât şi va amâna cât mai mult o decizie. Aşa cum a declarat singur, principalul adversar al său este criza economică. Şi asta nu pentru că l-ar durea undeva de soarta poporului, nu sunt într-atât de naiv, ci pentru că este un politician abil, care a înţeles că partidul care va guverna în 2010 va fi terminat din punct de vedere politic şi va avea soarta PNŢCD. Deocamdată nu sunt foarte clare efectele şi probabil că se gândeşte că este încă loc de „salvare”. Însă, aşa cum arată cifrele de până acum, o „cădere în bot” a economiei (hard landing) este mai mult decât probabilă. Şomajul în economia privată va începe să crească abrupt fiindcă s-a cam terminat cu ajustările de cheltuieli şi companiile vor fi nevoite să ajusteze numărul angajaţilor la reducerea productivităţii, ceea ce va amplifica scăderea consumului şi a încasărilor la buget. Pentru a face faţă cheltuielilor guvernamentale simplul împrumut de la bănci nu va mai fi suficient şi atunci va urma majorarea taxelor – TVA, cota unică, CAS. Probabil va trebui negociat cu FMI un ajutor de urgenţă mai mare, corespunzător unei corecţii economice negative de cca 10% cât va fi anul acesta, ceea ce va presupune ajustări drastice a funcţionărimii, dincolo de cei 5% din acordul iniţial.
2010 va fi un an plin de constrângeri şi de reajustări, de adaptare a întregii societăţi la o altă realitate economică iar pentru partidul care va fi la putere va fi un dezastru politic. Scenariul pe care îl văd eu este că Băsescu nu va mai candida, va lăsa PSD-ul să plătesască oalele sparte şi va provoca în plin marasm social alegeri anticipate pe care le va câştiga alături de PRM, revenind cu la putere, ca premier, profitând de revenirea economiei (undeva spre S2 2010). Nu cred în varianta guvernului de tehnocraţi pentru că asta ar însemna ca cele două partide să-şi recunoască impotenţa politică.