Copy-lotul Ponta

Mişto găselniţa internauţilor şi eticheta se va lipi de Victor Ponta ca „prostănacul” de Geoană. Practic vorbind, mişto-urile nu cred că-l afectează foarte tare, ele în sine. Şi-a jucat bine rolul de victimă inocentă a serviciilor secrete ale lui Băsescu şi electoratul său nu-l va taxa foarte tare pentru asta. Ceea ce-l va pierde pe Ponta este neseriozitatea. Corina Dumitrescu, Mang, Mircea Diaconu, se tot adună.

Traian Băsescu, transformat într-un ghiocel, aproape de eliminare din politică, avea neapărată nevoie de a demonstra că trăieşte, că e viu şi că loveşte „cum lovea odată”. Setea de a răspunde l-a făcut să nu-şi calculeze bine mişcarea şi să rateze. Lăsând la o parte obsesia de a-şi semna lovitura, ea atinge un subiect care nu preocupă foarte tare electoratul USL. OK, în cazul Mang vorbeam de un ministru al Educaţiei, dar în cazul lui Ponta doctoratul este irelevant. Apoi, atâta vreme cât Codruţa Koveşi este bine-mersi, a discuta despre plagiatul lui Ponta este cel puţin ridicol şi arată lipsa de onestitate a partizanilor băsescieni. Ori suntem golani, ori nu mai suntem. Plagiatele lui Ponta şi Koveşi intră la categoria „aşa fac toţi”, fiind o problemă de sistem, nu una de individ. Dar preşedintele Băsescu nu-şi permite să o sacrifice pe doamna Koveşi. Deci, tot circul este pentru a demonstra fanilor că e viu şi mişcă.

O altă greşeală este asumarea directă a loviturii. Preşedintele nu realizează că la 7% cât mai are încredere, tot ce vine din partea sa este privit cu suspiciune.

USL merge mai departe şi limitează din ce în ce mai mult sfera de acţiune a preşedintelui. Modifică legislaţia în vederea suspendării. Îi reduc atribuţiile şi influenţa. (PD se dezintegrează singur, acolo nu mai este nevoie să intervină.)

Celor care spun că „ţara are alte priorităţi” arată că nu înţeleg nimic din politică. Guvernul Ponta este interimar. El nu poate lua decizii importante fiindcă are o majoritate parlamentară la limită, iar timpul până la alegeri este unul scurt pentru a schimba ceva. Ceea ce face acum este să-şi securizeze puterea. De aceea modificarea conducerii ICR este o urgenţă, de aceea sunt schimbaţi oamenii preşedintelui sau ai PD. Vrea preşedintele război, va avea război. Dar dacă tot ce are în buzunar sunt „plagiate”… Lumea nu doctorate aşteaptă de la Ponta, ci să scape România de Băsescu şi el va fi evaluat în funcţie de acest lucru.

2 comments to “Copy-lotul Ponta”

Comments are closed.