Romtelecom VDSL + Internet mobil V

Episodul I. Episodul II. Episodul III, Episodul IV.

Câteva dezvoltări ulterioare. Ca urmare a articolelor despre Romtelecom am fost contactat de cineva de la ei care m-a pus în legătură cu „cineva de la tehnic”, de unde am obţinut câteva informaţii interesante. Problema DNS-urilor nu este a serverelor DNS Romtelecom, ci a modemului. Ipoteză plauzibilă, deoarece mi s-a mai întâmplat de câteva ori să nu se încarce paginile, deşi sunt pe DNS-urile OpenDNS. Soluţia este ca pe computer să se se pună manual DNS-urile (cel de la tehnic a recomandat să fie unul de la Romtelecom, unul de la OpenDNS). Ţinând cont şi de alte probleme pe care le are modemul, respectiv, lipsa unui firewall, interfaţă de configurare neintuitivă, incapacitate de gestionare pe termen lung a conexiunii wireless (dacă nu-l resetez o dată pe săptămână, nu mă mai pot conecta) e clar că avem de a face cu o „pocnitoare” şi trebuie găsite variante alternative. Pe forumul Softpedia am aflat că ar exista un firmware mai nou care ar remedia din probleme, dar momentan este „neoficial”.

Oricum, o bilă albă pentru Romtelecom care arată că îi pasă ce se scrie despre ei şi monitorizează atent acest lucru (acesta nefiind un blog despre tehnologie mă surprinde că a apărut pe „radarul” lor 🙂 ). Dacă nu ar fi problemele cauzate de modem (a mai rămas problema reseturilor ocazionale), aş fi chiar foarte mulţumit.

În schimb, conexiunea mobilă e OK. Am testat-o la Sinaia, Hunedoara şi Galaţi. Comparativ cu Orange, deşi pe alocuri viteza este mai lentă, conexiunea este mai stabilă. Aplicaţia gestionează mai bine intrarea în stand-by (de multe ori, la Orange, am probleme la revenirea din stand-by care nu se pot rezolva decât după restartarea calculatorului fiindcă nu mai recunoaşte modemul), pur şi simplu aplicaţia opreşte singură conexiunea, iar la revenire trebuie doar să-i dau reconectare. De asemenea, gestionează mai bine perioadele de nefolosire („idle”). La Orange uneori trebuie să închid conexiunea şi să deschid din nou.

Overall, sunt mai mult decât mulţumit (mai ales că este şi gratis!). Încă mai păstrez Orange-ul, până se mai extinde aria de acoperire, dar deja devine o variantă pe care te poţi baza.

One comment to “Romtelecom VDSL + Internet mobil V”
  1. Ţi-au oferit un bonus sau altceva pentru publicitate? 🙂
    Ofertele lor au avut rezultate sub aşteptări, dovadă că s-au apucat să vândă online toate ciurucurile de multifuncţionale, laptop-uri şamd

Comments are closed.