Victor Ciutacu se miră de seninătatea cu care Traian Băsescu îşi dă cu părerea trasează sarcini unor partide faţă de care ar fi trebuit să fie independent şi indiferent. Cum ar fi sărit oengeurile şi soţietatea civilă dacă ar fi fost vorba de Ion Iliescu sau Adrian Năstase… Cât de multe astfel de „anomalii” i se acceptă lui Traian Băsescu, de la curăţat gunoaiele patriei cu ajutorul sponsorilor proprii până la intervenţii flagrante în actul de justiţie.
2 comments to “O tempora, o mores…”
Cunoşti bine opinia mea vizavi de „societatea civilă”, cât de puţin reprezentată este ea cu adevărat, subiectivismul celor care chipurile o reprezintă şi arongaţa cu care se autoproclamă unică reprezentantă a intelectualilor.
Din nefericire, nu s-a schimbat nimic nici la acest capitol în ultimele 2 decenii, ca urmare nu avem de ce să ne minunăm, poate doar să ne îngreţoşăm mai tare.
Asa si este.
Ceea ce ii era acceptat pana acum incepe sa nu mai fie.
Societatea s-a radicalizat deja !