Evenimentele din săptămâna trecută au redus la minim credibilitatea lui Emil Boc. [De altfel, un motiv pentru care nu Emil Boc a anunţat măsurile de austeritate a fost tocmai această lipsă de credibilitate. Startegia de comunicare, dorită probabil de tip bad cop Băsescu vs. good cop Boc, a fost subminată de prestaţia jalnică a lui Boc.] Cred că este prematur pentru a judeca personalitatea lui Emil Boc. Am serioase dubii că el nu a înţeles că asumându-şi rolul de premier refuzat de Stolojan nu a înţeles că îşi distruge complet cariera politică şi nici nu observ mari satisfacţii pentru el astfel încât sacrificiul „să merite”. În fine, nu despre Boc este vorba acum.
PD trebuie neapărat să schimbe ceva. Nu poate continua cu un lider lispsit de orice credibilitate. Experienţa Mircea Geoană a arătat fundătura în care duce acest lucru. De aceea, la Congres, vom asista probabil la o „surpriză” gen Victor Ponta. Păstrarea lui Emil Boc ca preşedinte al partidului sau al guvernului ar fi un cost prea mare pentru partid, care riscă la propriu să dispară după modelul PNŢCD. Aşa, Emil Boc va plăti – simbolic – pentru pierderea a doi ani degeaba.
Pe margine se încălzesc trei candidaţi. Cristian Preda, Sever Voinescu şi Theodor Baconksy. Trei lideri cu profil european, cu şanse reale într-o dispută prezidenţială cu Victor Ponta şi pe cine or numi liberalii (personal, încep să am serioase dubii că Crin Antonescu mai poate, a obosit deja şi până la următoarele rânduri de alegeri mai este cale lungă).
Indiferent cine va câştiga, nu va diminua cu nimic puterea „găşcuţei” lui Boc. Conducerea unui partid este una, birocraţia de partid este alta, aşa cum o demonstrează şi Ponta în PSD. Or, BVB stăpânesc birocraţia de partid, aşa că puterea lor reală nu va fi atinsă, poate cel mul să facă un pas spate, mai ales Berceanu şi Videanu care şi-au epuizat complet „capitalul”. Cu rare excepţii, oamenii preşedintelui în partid sunt nişte nulităţi care nu ar putea trăi fără el, astfel încât nu există o alternativă reală la birocraţia internă PD. De aceea, între cei trei, opinez că cele mai mari şanse le are Sever Voinescu, mai bine integrat în atmosfera partidului şi mai atent cu ieşirile în faţă.
După ce va implementa măsurile neplăcute (eventual, poate şi o majorare de TVA de 2-3 procente), lui Emil Boc i se va mulţumi pentru ce a făcut pentru partid şi ţară. Poate chiar i se va elibera primăria Clujului, ca să nu rămână fără „coledzi”.
Din toamnă, – termenul-limită anunţat de Lăzăroiu – vom avea un nou guvern, poate fără UDMR. Oricum sunt o grămadă de miniştri compromişi – Berceanu, Funeriu, Cseke, Şeitan… Nu văd un guvern de „tehnocraţi”, ci unul politic, în care „progresiştii” să fie mai bine reprezentaţi astfel încât la următoarele alegeri să poată obţine un scor decent, poate unul dintre cei doi care se tot vehiculează în ultima vreme – Lucian Croitoru şi Călin Georgescu – asumat de PD, dar care să fie şi capabil de a obţine un sprijin parlamentar eficient. PD ar fi astfel un prim caz de partid reformat în timp ce se află la guvernare. Şi n-ar fi exclus să devină o variantă votabilă în condiţiile în care PNL e în moarte clinică şi nu se întrezăreşte nici o speranţă. De bine de rău, PD este un partid care s-a deschis şi unei alte categorii de persoane dincolo de politrucii obişnuiţi, în vreme ce la liberali nu penetrează nimic pe lângă Crin Antonescu, Norica Nicolai sau Varujan Vosganian. E dincolo de penibil ca un partid liberal să nu poată oferi o altă soluţie într-o perioadă de gravă criză economică decât „guvern de tehnocraţi”. Unde sunt tehnocraţii partidului?