Programul economic USL – câteva observaţii

Am observat că majoritatea celor care au comentat pe marginea programului economic al USL au exprimat opinii negative. O parte dintre ele se susţin, altele nu. Una din acuzaţii este că programul este sumar. Totuşi, nu este rolul unei prezentări de presă adresată publicului larg să intre în prea multe detalii tehnice. Nu ştiu dacă ele şi există, însă în momentul de faţă este mai puţin important.

Una din primele constatări care se impun este că programul are o pronunţată tentă populistă. “Un milion de locuri de muncă”, de exemplu, e pur şi simplu o prostie, mai ales dacă te gândeşti că în perioada 2005-2008 au apărut nici 500.000 de locuri de muncă, din care jumătate au fost la stat şi acum ar fi imposibil de creat. Iar dacă ei se referă la scoaterea la lumină a unei părţi însemnate din munca la negru, este şi mai greu, o simplă reducere a CAS cu 5% şi a impozitului pe salariu pentru cele mici nefiind un imbold suficient. Munca la negru are la noi şi alte raţiuni pe lângă taxarea exagerată. Pentru multe firme, munca la negru şi, în general, operarea nefiscalizată, este o formă de mascare a unei lipse de competitivitate a majorităţii firmelor mici, dar şi o formă de “protecţie socială” indirectă. În cel mai bun caz, o scădere a taxelor se poate reflecta în creşterea marginală a veniturilor angajaţilor şi companiilor şi o parte din bani să intre în consum.

Per total, scăderile de taxe anunţate însumează 4-5% din PIB. În patru ani, nu este deloc mult şi dacă aceşti bani se vor regăsi în consum este posibil ca efectul de antrenare să fie pozitiv.

Măsuri bune:

  • Reducerea şomajului în rândul tinerilor. Condiţionarea participării la licitaţiile pentru lucrări publice de existenţa a minim 10% angajaţi tineri (criterii–vârsta de până în 25 de ani plus condiţie minim un an agajaţi la firma respectivă).
  • Creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună.
  • Deduceri din impozit–jumătate din plata pentru pensie privată (pilonulIII) şi asigurări private de sănătate, cu un plafon stabilit.
  • Cota redusă de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapte şi legume-fructe proaspete (TVA 24%, din care 9% către buget şi 15% dedus producătorului).
  • Realizarea, cu titlu gratuit de către stat, a cadastrului agricol, în vederea clarificării situaţiei juridice a terenurilor agricole din România.

Măsuri populiste, inaplicabile sau stupide:

  • Introducerea unei suprataxări a tranzacţiilor speculative. “Tranzacţii speculative” este un termen foarte vag. Măsura sună bine la public, dar practic este dificil, dacă nu imposibil de implementat.
  • În vederea evitării situaţiei în care riscul valutar este suportat de către cetăţeni, creditele către persoane fizice vor fi evaluate/acordate în principal în moneda în care se obţin veniturile. Măsura este inutilă, deoarece la modul teoretic, la finalul celor 4 ani, România ar trebui să adopte euro, obiectivul fiind în continuare 2015. De altfel, aderarea la zona euro lipseşte complet din program, nu se spune dacă USL este de acord sau doreşte o amânare. Oricum, nu este treaba statului, ci a băncilor.
  • Adoptarea legislaţiei care să stimuleze utilizarea tranzacţiilor electronice şi reducerea semnificativă a operaţiunilor cu numerar, măsură care va avea ca efect imediat creşterea veniturilor impozabile ale contributorilor şi reducerea evaziunii fiscale. De ce legislaţie este nevoie? În momentul de faţă există un plafon de 5000 de lei/client/zi şi o limită zilnică a tranzacţiilor cash. Este suficient să fie reduse aceste limite, dar efectul oricum este negativ, deoarece tranzacţiile cash sunt apanajul aproape exclusiv al economiei “neobservate”.
  • Management privat la companiile de stat din domenii strategice (cu contracte standard, criterii de performanţă şi plată in funcţie de performanţă). Managementul privat este noua găselniţă a politicienilor noştri. Este nevoie doar de un manager capabil, nu neapărat privat. Sectorul de stat şi cel privat sunt două lumi complet diferite, cu culturi organizaţionale complet diferite (apropo de asta, singurul meu contract cu o firmă de stat avea semnăturile a 7 (şapte) persoane de la ei, şi a durat cam o săptămână până au fost luate toate, în condiţiile în care erau 33 de angajaţi cu totul. Sectorul de stat nu trebuie condus ca pe o firmă privată, orientată spre profitul acţionarulor, ci spre serviciul public.

Per total, este un program etatist. Statul face, statul drege, statul ajută, statul… De asemenea, trădează lipsă de imaginaţie. Politicienii noştri sunt incapabili să iasă din “cutiuţa” lor mentală. Unul din citatele mele favorite este al lui Henry Ford: “Dacă aş fi întrebat oamenii ce vor, ar fi spus că vor o căruţă mai rapidă, nu un automobil.” Politicienii noştri se încăpăţânează să cârpească o căruţă, când alţii folosesc deja rachete spaţiale…

2 comments on “Programul economic USL – câteva observaţii
  1. Are u kidding me? “Creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună” … nici nu stiu de unde sa incep cu injurarea faptului ca aceasta notiune de salar minim exista! ideea de a folosi asa ceva in economia privata a fost o aberatie de la bun inceput, o ingerinta cu bocancii (ca multe altele) in structura de costuri a companiilor private, din motive evidente: luat cu japca la gramada!
    Asa ca zau nu vad cum orice legat de salariul minim pe economie poate fi o masura buna, cu exceptia eliminarii complete din economia privata, singura care mai produce vreo urma de plus-valoare.

  2. Când tata Ford a fost criticat de competitori că oferă salarii foarte mari, răspunsul său a fost: “Pentru ca muncitorii mei să-şi permită să cumpere produsele mele”. Salariul minim nu este o găselniţă românească, ci din contră, o găseşti în toate ţările pe care le considerăm civilizate. Iar dacă vrem să intrăm în rândul lor trebuie să ne şi comportăm civilizat. Salariul minim din România este foarte mic şi practic nu acoperă un minim necesar pentru un trai decent. În opinia mea, salariul minim ar trebui să fie cel puţin 1300-1400 lei (300-350 euro). O familie care munceşte pe salariul minim nu poate trăi decât la limita supravieţuirii. Este absurd ca din salariu abia să poţi să-ţi cumperi mâncare. Acesta este şi unul din motivele pentru care mulţi se fofilează şi preferă să stea degeaba pe ajutoare sociale decât să muncească.

Comments are closed.