Eficienţa protestului

Am găsit azi în RSS un link către un articol lăcrămos despre soarta vitregă a oamenilor de la Letea, o acuzaţie nerostită dar bine formulată la adresa ONG care se preocupă mai mult de soarta cailor decât de cea a oamenilor. Nu este prima dată când se întâmplă asta. Acum ceva vreme au fost câinii maidanezi, care au atras articole vitriolante şi chiar incitări la “acţiune” (adică pur şi simplu exterminarea maidanezilor). Pe alte bloguri sunt înjurate ONG care apără zona Buzeşti, reuşind să oprească buldozerele pentru moment. Întâmplător, simpatizez eu însumi cu ideile celor care se opun acestor ONG şi sunt pentru eutanasierea tuturor animalelor pe care nu le putem îngriji – câini, pisici, cai, orice. De asemenea, sunt pentru asanarea acelei cloace mizerabile reprezentate de Calea Griviţei/Buzeşti/Matache – din, nou, întâmplarea face să fie prima zonă din Bucureşti pe care am cunoscut-o şi explorat-o de pe la 13-14 ani, acolo mi-am reparat de câteva ori chitara double-six ce-a pătimit prin tabere şi care încă de pe-atunci era insalubră şi dărăpănată, deci pot spune că am o oarecare relaţie emoţională cu acea zonă. Dar nu mă deranjează. Oraşul este ceva viu, trebuie să evolueze. Nu tot ce e vechi trebuie păstrat şi fizic. Altfel, am avea casele pline de pantofi sau haine…

Nu poţi însă acuza ONG care îşi fac treaba pentru care s-au înfiinţat şi primesc finanţări. Nu poţi pune problema că lor le pasă mai mult de animale decât de oameni sau că se chinuie să salveze WC “publice”. Da, oamenii din Letea trăiesc greu şi nu de ieri de azi, ci de ani buni. Nu s-a înfiinţat însă nici un ONG pentru salvarea lor. Poate nu este rentabil. Poate oamenii nu vor să fie salvaţi devreme ce de ani de zile se complac în această situaţie.

Indignarea de blog sau de petiţiionline e bună. Un ONG ca cele înjurate mai sus este eficient. El face ceva concret. Un protest, o reclamaţie la poliţie/autorităţi locale/tribunal etc. Cheamă presa şi asigură “spectacol” şi subiect de ştire de prime time. O indignare pe blog nu face nimic. Poate aduce ceva trafic autorului care se poate amăgi că s-a implicat. Dar nu-i ajută pe cei de la Letea, pe cei muşcaţi de maidanezi sau pe cei care se chinuie în trafic în aşteptarea bulevardului cel nou.

Ai putea zice că ONG de la noi sunt mai preocupate de alte chestii decât de oameni. Ceea ce nu este adevărat. Sunt ONG care se ocupă de copii cu diverse dizabilităţi. Altele care îngrijesc bătrâni. Sunt unele pentru cei care sunt pradă drogurilor sau alcoolului. Unele protejează femeile victime ale traficului de persoane. Dar cauze sunt multe pentru care poţi să lupţi. Mai multe decât ONG. Şi decât să faci mişto de unii care fac o treabă cu care poţi sau nu să fii de acord, mai bine faci un efort şi preiei tu cauza respectivă. Dacă chiar îţi pasă.

6 comments on “Eficienţa protestului
    • Într-un sistem logic indus, mai mult sau mai puţin intenţionat, de blogul unde am găsit referinţa…
      Ideea este însă nu atât de anti ONG pro-cai, pro-câini, pro-pisici, pro-Berzei, cât mai ales antiteza animale & case/oameni şi inducerea ideii că pentru animale/case se face totul, în vreme ce pentru oameni nu se face nimic. Sau, ca să citez din blogul mai sus menţionat, “cu animalele se mai descurcă lumea, partea a doua e mai dificilă”.

  1. Aha. Mă gândeam că despre articolul meu e vorba (cred c-a fost primul despre oamenii de la Letea), că m-am străduit anume să nu-mi iasă lăcrămos.

  2. De fapt, nu. Adică, nu numai, au fost şi altele mai pătimaşe pe celelalte două subiecte. Am început cu el doar pentru că era ultimul cronologic în “grila de lectură”. Într-o altă grilă probabil că poate fi caracterizat ca sensibilizant, dar l-am abordat deja influenţat… De aceea nici nu am vrut să dau link, pentru a nu influenţa, la rândul meu grila de lectură a altora.

  3. Car’ va să zică (că tot n-am înţeles):
    “Articolul lăcrămos despre soarta vitregă a oamenilor de la Letea, o acuzaţie nerostită dar bine formulată la adresa ONG care se preocupă mai mult de soarta cailor decât de cea a oamenilor” se referă la articolul meu au ba?

    Că-ncerc să-nţeleg în ce măsură ce scriu eu acolo (despre oamenii din Letea – pentru că, fiind tulceancă, cunosc situaţia mai bine decât mulţi) duce la concluzia că acuz ONG-urile cu pricina.
    Mi s-a mai zis că justific maltratarea cailor etc. Mă fascinează lecturile astea (opera dăşchisă, să ne trăeşti, domnu’ Eco, că bine le zâsăşi! tu scrii ce scrii, omu’ pricepe ce poate, dar mai ales ce vrea el să priceapă, în funcţiune de ochelarii de-i poartă. Uneori ochelari de – puşchea pe limbă! – cal).

    În articolul ăla scriu despre situaţia oamenilor de la Letea vs situaţia urbanilor (majoritatea activişti FB de canapea) care pun în balanţa *lor*, cântărind cu ocaua *lor*, valorile oamenilor de la Letea.

    Cum devine chestia asta acuzaţie la adresa ONG-urilor încă tre’ să înţeleg.

    Trafic? Da. Însă mult mai puţin decât cele mai “traficate” articole ale mele, alea de ortografie. Dacă vreau trafic, scriu despre “futu-te-n sau futute-n”, nu despre lipoveni. Capăt şi trafic şi admiraţia necondiţionată a forumosferei. Şi nici nu risc să fiu percepută drept lăcrămoasă.

    Implicare? Orice implicare începe cu o conştientizare. Articolul respectiv a sărit de 1500 de vizualizări în 48 de ore, aşa că bag mâna-n foc că acuma câţiva dintre urbanii FB care vorbeau despre oamenii de la Letea chiar au aflat unde e Letea, cum se ajunge acolo şi cu ce se mănâncă viaţa pe acolo. Şi poate data viitoare când mai vorbesc despre lipovenii din Deltă se gândesc de două ori înainte s-arunce cu piatra.

    Lăcrămos? Asta m-ar uimi cel mai tare. În articolul ăla nu fac decât să povestesc ce ştiu eu, din experienţa mea de tulceancă (şi trebuie să fi văzut la 12 ani sloiurile de pe Dunăre şi trebuie să fi auzit la 12 ani despre oameni înecaţi iarna în Dunăre pentru că au încercat să treacă de la Tudor Vladimirescu la Tulcea pe sloiuri, ca să cumpere de mâncare, şi trebuie să te fi întrebat la 12 ani de ce nu se face pod peste Deltă până la Sulina, c-aşa n-o să mai moară oameni, ca să înţelegi ce va să zică experienţa asta de tulcean). Dacă realităţile cu pricina storc vreo lacrimă vreunei cucoane, asta ţine de naturelul ei sensibil şi nu cred că poa’ să ducă, într-o logică nepărtinitoare, la concluzia că articolul în sine e lăcrămos.

    Şi pân’ la urmă, indiferent al cui ar fi articolul pe care-l calificaţi drept lăcrămos, care-i diferenţa dintre un articol despre cai şi un articol despre oameni?

Comments are closed.