PD şi aritmetica de grădiniţă

Într-o vreme în care băsmuitorul de serviciu al partidului anunţa că acuş-acuş USL se va destrăma, eu spuneam că pe măsură ce ne vom apropia de alegeri oamenii din partid se vor reorienta în baza aritmeticii de grădiniţă care ne spune că 15 este mai mic decât 33 şi oricine pricepe acest fapt elementar poate înţelege faptul că jumătate din democraţi vor rămâne fără servici.

Era deci o chestiune de timp până să apară primele dezertări, mai ales că democraţii sunt un partid construit prin încurajarea traseismului politic, iniţial direct, apoi, în momentul în care personajele traseiste deveniseră prea infrecventabile, prin intermediul vehiculului UNPR, deci fidelitatea faţă de proiectul politic este foarte redusă.

Sigur, problema este mult mai adâncă şi eu am sesizat-o încă din 2007, când spuneam că principalul efect al votului uninominal va fi scăderea puterii conducerilor centrale ale partidelor în favoarea liderilor locali, liderii centrali ajungând să depindă de „baroni” pentru a putea fi aleşi. Cel mai sugestiv episod în acest sens îl reprezintă alegerea lui Traian Băsescu însuşi la prezidenţialele din 2009, când fără aportul consistent al maeştrilor Blaga şi Videanu nu ar mai fi ajuns preşedinte.

Dacă PSD s-a adaptat foarte uşor acestui sistem, transformându-se într-o federaţie a baronilor locali  care acţionează coerent – este aici meritul lui Liviu Dragnea (asta că tot se minunează unii de ce este acesta unul dintre cei mai importanţi lideri PSD, fără el maşina s-ar gripa şi ar ajunge aproape de situaţia democraţilor) -, democraţii au ratat transformarea, cu toate că ei erau de la bun început „partidul primarilor”. Sau poate tocmai de aceea. La PNL situaţia este ambiguă, liberalii neavând niciodată nici lideri centrali puternici, nici „baroni” care să controleze serios zone semnificative, de aceea au rămas tot timpul pe locul trei.

Democraţii, caracterizaţi ca partidul „lichid”, capabil să ia orice formă, au ratat tocmai pentru că nu au înţeles situaţia. La congresul de anul trecut, PD a preferat să păstreze un status-quo păgubos în locul unei schimbări necesare. Emil Boc n-a fost niciodată un lider al partidului, iar Traian Băsescu suferă epuizarea firească după opt ani de preşedinte-jucător în care a tot făcut şi desfăcut iţele politicii, fără însă a produce ceva concret, coerent. În urma congresului nu a reieşit nici un proiect politic, nici o ofertă. Mihai-Răzvan Ungureanu – marea lovitură a lui Traian Băsescu – se dovedeşte a fi născut talent şi a murit deja ca speranţă, devenind prematur un Boc al II-lea. Modificarea Constituţiei, reîmpărţirea administrativă sunt raportat la realitate simple discuţii despre sexul îngerilor, nu o urgenţă reală. Momentan, economia reintră în recesiune, Dacia opreşte câteva zile producţia, jumătate din ţară se zbate în sărăcie cruntă…

Boc se face de râs vorbind despre trădare despre „casa părintească” ce nu se vinde într-un moment în care PD nu participă la alegerile locale. Ci se ascunde sub iniţialele unor alianţe, altele de la un judeţ la altul, doar ca să nu se poată număra corect procentul şi să se măsoare exact dezastrul. Or dacă lor le este ruşine de numele, sigla şi culorile partidului, este chiar penibil să vorbeşti de trădare, mai ales că faci alianţă cu un partid alcătuit din trădători. Toată lumea pare să fi abandonat numele, culoarea şi însemnele partidului (nu este prima dată, la alegerile anterioare, în sectorul 6, Poteraş candidase în roşu-albastru).

Pentru PD, efectul dezertării celor doi este cu atât mai puternic cu cât nici unul dintre ei nu avea probleme în păstrarea funcţiei, deci nu pot fi incluşi în categoria celor care pleacă „la ciolan”. Plecările sunt mai degrabă efectul unei degringolade resimţite puternic – cazul cel mai emblematic este la Bucureşti, unde abia s-a găsit un candidat pentru Primăria Generală şi nu există candidaţi pentru trei sectoare. Şi vorbim de o filială condusă de unul dintre cei mai puternici politicieni din PD. Sau cel puţin a fost cât era ministru. Şi mai important, este momentul care poate declanşa panica, mai ales dacă se coroborează cu sondajele care dau PD sub partidul lui Dan Diaconescu.

Partidul Democrat a preferat să aştepte „pleaşca” de la Traian Băsescu, o soluţie salvatoare care să-i păstreze în continuare la putere. Acum încep să realizeze că preşedintele nu este infailibil şi că nu dispune de mijloace reale să-i ajute. Un referendum pentru locale ca acesta să mai participe din nou la alegeri ar fi de-a dreptul ridicol şi efectul s-ar putea să fie exact invers celui scontat la ce nivel de popularitate mai are Traian Băsescu. De la liderii partidului nu vin decât soluţii penibile gen ascunderea numelui şi culorilor partidului. Nemulţumirile răbufnesc. În sondaje, democraţii sunt sub Dan Diaconescu, ceea ce este chiar penibil. E timpul panicii.