Demisia lui Traian Băsescu

Unul din dezavantajele faptului de a fi bloger „part-time” este că ai şanse ca ideile tale să fie exprimate de alţii mai inspiraţi. Întâi Cristian Ghinea, apoi Stelian Tănase şi Moise Guran. Semnale cu privire la demisia preşedintelui au început să apară de ceva vreme, lansate de băsmuitorul de serviciu. Nu au fost luate în serios, cum nici aceasta nu pare să fie luată de marea majoritate, în ideea celebrei „demisii în 5 minute”. Numai că, de data aceasta, circumstanţele sunt altele şi demisia este singurul lucru logic politic.

Practic, în momentul de faţă, preşedintele mai are de jucat un singur rol. Să numească premierul în decembrie. După aceea, este istorie. Indiferent cui va da mandatul, PD sau USL, nu va mai putea juca nici un rol şi nu va mai avea nici o influenţă asupra politicii. Sigur, Traian Băsescu a declarat că se va retrage la mănăstire din politică, dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

În momentul de faţă, jocurile aproape făcute. PD nu are cum să treacă de 20%, Dan Diaconescu nu va trece de 20%. Vor fi probabil 5-6 procente la redistribuire. Dacă intră UDMR în Parlament, s-ar putea spune că scorul va fi strâns. Dar sunt deja prea mulţi de dacă: dacă intră UDMR în Parlament, dacă Dan Diaconescu preferă PD (mi se pare totuşi hazardat că toată lumea pune din oficiu aceste voturi în dreptul PD)… În plus, să dai premierul unui partid cu 20%, deşi „constituţional” în regulă, este de natură a amplifica şi mai mult ura populară împotriva preşedintelui, ceea ce doar va amâna cu 2 ani eliminarea definitivă din politică a lui Traian Băsescu şi a PD. Practic, ar amâna cu doi ani un sfârşit catastrofal.

De situaţia în care îl nominalizează pe Victor Ponta, nu are rost să mai discutăm.

Nu trebuie neglijate şi problemele judiciare pe care le are Traian Băsescu, probleme care îl califică pentru un rol de „Adrian Năstase” în viitorul regim, plimbat periodic pe la DNA şi dat exemplu Europei despre triumful justiţiei române independente.

Astfel pus în context, demisia devine singurul lucru logic.

Călcâiul lui Achile al USL este Crin Antonescu. Victor Ponta s-a dovedit mult mai inteligent şi mai versatil. În plus, are un partid în spate, o maşinărie administrativă impecabilă. Preşedintele liberal este mono-ton, gafeur (demiterea lui Chiliman este un autogol antologic). Nu că MRU nu este la rândul său un caraghios (autogolul său cu CupruMin este de asemenea de antologie), dar este mai proaspăt şi nu a avut la dispoziţie trei ani pentru a plictisi şi enerva lumea. Cel mai probabil, în lupta unu-la-unu cu Antonescu îl poate învinge. Un Antonescu înfrânt înseamnă sfârşitul pentru USL. Preşedintele liberal va fi imediat mazilit.

În momentul de faţă, candidaturile în USL sunt la paritate. Asta înseamnă că în viitorul parlament, ambele partide ar avea peste 25%. Cu un PMRU (partidul nou al lui MRU) la 10% (fără ca acesta să candideze la prezidenţiale, un nou partid nu are nici o şansă să aibă suficientă vizibilitate), cu un PD la 15% + minorităţi, iată o majoritate parlamentară care şi-ar putea găsi uşor susţinători care să o consolideze. Cum ar suna MRU preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu premier? Sau, de ce nu, Victor Ponta premier? Dintr-o dată, marja de negociere ar fi mult mai mare pentru Traian Băsescu, ce ar putea candida pentru un post de senator şi obţine ulterior conducerea Senatului de unde să coordoneze mai eficient majoritatea parlamentară. În definitiv, este şi asta o şcoală pentru politicieni, deci nu s-ar putea spune că a minţit.