Cazul Norica Nicolai urmează un model care deja s-a repetat de cam multe ori: Adrian Năstase, Varujan Vosganian, la nominalizarea pentru postul de comisar; Nagy Zsolt; Codruţ Şereş; Theodor Atanasiu; (parţial) Ludovic Orban. Asupra tuturor s-a exercitat un linşaj mediatic, după care au fost lăsaţi în plata Domnului (sau, unii) hărţuiţi în continuare ocazional, cât să nu ridice prea mult capul. În toate cazurile, acuzaţiile au fost subţiri şi prea evidentă intenţia de hărţuire pur şi simplu. Cu cât acuzaţiile erau mai subţiri, cu atât mai zgomotos erau ele prezentate. Poate nu este întâmplător că ultimele două nu au prins dincolo de „prestatorii” de serviciu.
One comment to “Un model de acţiune”
Era de aşteptat, nu-i aşa? Băse nu-şi poate permite să se dezmintă la capitolul scandaluri, e singurul lucru care i-a mai rămas pentru a ”ieşi în faţă” cumva.
Chiar mă amuzam ”în avans” când a fost făcută publică nominalizarea ”doamnei cu nepoate” (personal, în calitate de liberal, nu-mi place numirea asta deloc! da’ asta e altă poveste), gândindu-mă la bâlciul care va fi fost să fie şi care a fost şi care este!