Schengeni-m-aș și n-am cui…

Dincolo de flatulențele politicii românești, o realitate crudă și nedreaptă se desprinde. Occidentul nu ne mai vrea. Posibil ca, la un moment dat, proiectul european să fi avut și ceva valențe altruiste. Însă, piața de desfacere și mâna de lucru ieftină și fără prea multe pretenții a Estului a prelevat. Corporațiile Occidentale au profitat la maximum de naivitatea sau rapacitatea politicienilor din est pentru a pune mâna pe bani puțini pe active economice valoroase. Spolierea estului a fost compensată de „fonduri europene” care, în proporție foarte mare, tot către marile corporații din Occident se întorceau.

Cât timp a fost vorba de „primul val”, țări ceva mai pricopsite și mai bine așezate, Occidentul nu a sesizat vreo problemă, deși, pe ici pe colo mai apărea câte-un scandal, cum a fost cel cu „instalatorul polonez”. Apoi au apărut românii și bulgarii. Și țiganii. Care luaseră de bună povestea cu „sunt cetățean european și am drepturi!”

E de înțeles frustrarea Occidentului. De Est, profitaseră corporațiile, nu cetățenii. Cetățenii occidentali croiseră prin taxe și impozite plătite sârguincios un stat al bunăstării (știu sună aiurea în română). Se trezeau acum că niște străini cu limbă și obiceiuri pe care nu prea le înțelegeau profită de sistemele lor de asigurare socială plătite din banii lor de taxe. Când economia merge, poate că cetățenii își permit să fie generoși. Când este criză și frustrăile cresc, străinii sunt cel mai la îndemână pentru a fi făcuți țapi ispășitori. Nu contează că (o parte) din acești străini au contribuit și ei direct la aceste sisteme, plătind taxe.

Acum, este clar că un sistem de asigurări sociale a fost gândit național. UE schimbă acest lucru, dând dreptul și altora la beneficii. Cum țiganii sunt foarte stridenți și vizibili, au fost ușor de arătat cu degetul. Și cum ei vin (preponderent) din România…

Nu, în nici un caz nu vreau să dau vina pe țigani. Și nici pe Băsescu. Ei sunt doar simptome ale unei probleme, nu cauza. Un fel de… tuse. Te chinuie, te irită. Dar problema este alta. Poate fi o simplă răceală sau o problemă pulmonară mai gravă.

Ceea ce nu înțelege Occidentul este că sărăcia este o problemă care îi privește direct. Și atâta vreme cât politicile lor nu vor fi orientate pe creșterea nivelului de trai în est ci pe spolierea acestuia valurile de emigranți vor bate continuu la porțile lor.

4 comments to “Schengeni-m-aș și n-am cui…”
  1. voiam sa scriu si eu despre subiect, cu ingaduita ta o sa scriu aici.

    (hm. n-am reusit sa spun mare lucru.)

  2. Eu nu înțeleg, la chestia asta, care e diferența pentru cetățenii români. Adică ce-i împiedică să se ducă acum în Germania ?

  3. Pentru cetățeni. nu e mare lucru, mai fac un control al pașaportului (deși nu peste tot). Pentru business, e un control vamal în plus. De ce nu ne primesc? Din populism. Respingându-ne dau impresia că „opresc invazia”. Invazie care s-a întâmplat în 2006-2007. Dar, ca-n bancul cu ungurii care l-au omorât pe Mihai Viteazu, ei acum au aflat.

Comments are closed.