Poziția lui Ponta

Victor Ponta este singurul conducător de partid pregătit dinainte pentru a conduce. Ideea inițială fusese ca lui Ion Iliescu să-i succeadă Adrian Năstase, iar Victor Ponta să-i succeadă mentorului său. Adrian Năstase nu a avut curajul să-l dea la o parte pe Ion Iliescu atunci când trebuia, astfel că PSD a ajuns pe mâna „reformiștilor de la Cluj” și președinte a ajuns Mircea Geoană, la a cărui prăbușire a pus un umăr consistent și premierul.

Acum, Victor Ponta este președintele PSD. Din păcate pentru el, nu a ajuns acolo printr-o creștere organică, astfel încât puterea și influența din partid să corespundă înălțimii funcției, ci a fost plantat acolo, ca și predecesorul său, de un grup care deține în mod real puterea, astfel încât, în momentul de față, puterea sa și influența în partid este egală cu zero, trebuind să trăiască sub permanenta spaimă a lui „noi te-am pus, noi te dăm jos”.

Sunt vizibile ezitările și oscilații sale, în funcție de cine trage mai tare de „sfoară”, dar și datorită lipsei de experiență și maturitate politică. Oamenii din partid au crezut că atunci când vor ajunge la putere va curge lapte și miere și vor scăpa de toate problemele, ceea ce nu se întâmplă. Bugetul nu are bani, deci nu au ce primi, din contră se taie. Justiția merge înainte și „Europa e cu ochii pe noi”, astfel încât nu se poate interveni cum se făcea pe vremea lui Năstase. Numărul doi din partid își pregătește valijoara pentru „brutărie” și alți lideri tremură neștiind când o să le vină rândul. Victor Ponta trebuie să facă un balet periculos între cerințele europene și ale baronilor locali, ceea ce nu-i reușește tot timpul.

În relația cu Traian Băsescu devine din ce în ce mai vizibil că nu și-a respectat partea de înțelegere, fiind însă uimit să constate că președintele i-a ripostat. Îi convenea de minune când președintele lovea în liberali și îi menaja pe pesediști. Rămâne însă de văzut dacă avem de a face cu o ceartă reală sau cu înțelegere între ei pentru a scăpa de un rival puternic fără a-și murdări mâinile. Pe de altă parte însă, problemele lui Dragnea afectează capacitatea de mobilizare electorală a partidului, ceea ce poate fi o mare problemă din perspectiva faptului că este împins să candideze la prezidențiale, riscând un episod de tip Mircea Geoană.

Din punct de vedere al percepției publice, Victor Ponta rămâne în avantaj față de Traian Băsescu, reușind să-și păstreze imaginea de om al cooperării deranjat periodic de scandalurile inițiate de președinte. Acuzele și atacurile acestuia nu-l ating pentru că, din punctul de vedere al publicului lui Victor Ponta, Traian Băsescu este lipsit de credibilitate. Cu acest public însă va avea probleme în cazul unei candidaturi la președinție fiindcă asta înseamnă ruperea USL, adică exact ce spusese Traian Băsescu că se va întâmpla, moment în care lumea își va reaminti și de prietenia dintre tata-socru și președinte și cum au mai fost odată trădați liberalii în favoasrea lui Băsescu.

Pentru Victor Ponta și grupul care l-a împins în fruntea partidului, Liviu Dragnea și procesul său de regionalizare reprezintă un pericol real fiindcă urma să contribuie la reducerea puterii centrale în favoarea liderilor locali. Atâta timp cât condițiile economice și… juridice nu permit un sprijin mai consistent al executivului pentru cei din teritoriu, nici sprijinul acestora pentru liderii centrali nu mai este rentabil economic. Unii dintre ei sunt deja suficient de puternici pentru a negocia direct. Alții s-au prins că fondurile europene sunt mai avantajoase decât „pomana” de la centru. În fine, o altă categorie, s-au prins pur și simplu că vremea dinozaurilor a trecut și s-au retras discret sau preferă un low profile – Dan Ioan Popescu, Tărăcilă, Ioan Rus, Miron Mitrea, Vanghelie, Hrebenciuc…

Colac peste pupăză, mai are și electoratul în stradă protestând împotriva gazelor de șist și a RMCG, stricându-i astfel promisiunile către „partenerii” americani.

Ca premier, după un an și jumătate, bilanțul său arată subțire față de așteptările inițiale. Cu o majoritate incredibilă în Parlament nu a fost în stare să schimbe Constituția, să facă regionalizarea. Economic, nu se întâmplă nimic, același program imbecil al guvernului Boc, dictat de FMI. Cu plus este faptul că a redus TVA la pâine, a întregit salariile bugetarilor și a deblocat fondurile europene blocate de jaful pedist. În schimb, a bulibășit complet Garda Financiară, blocând-o mai bine de jumătate de an, cu consecințe severe asupra bugetului de anul acesta, de unde va trebui să mai taie din nou din cheltuieli. Evoluțiile în domeniul sănătății și energiei se anunță catastrofale și cu un impact puternic asupra electoratului și a scorului la urne. În plus, tocmai acum s-a apucat Sorin Oprescu să-și dea cu stângul în dreptul, șubrezind un stâlp important pentru partid. Deși a încercat să se spele pe mâini, privatizarea CFR Marfă se prefigurează un mare eșec.

Pentru Victor Ponta lipsa de rezultate palpabile în domeniul economic este cu atât mai problematică cu cât el își construiește discursul pe probleme economice și sociale, evitând politica. Ori de câte ori este provocat în plan politic, duce discuția în domeniul economic, unde pune accent pe construcție. Trebuie recunoscută aici o evidentă schimbare de paradigmă față de guvernarea băsistă: statul nu mai împarte societatea în buni și răi, categoriile sociale nu mai sunt asmuțite una împotriva celeilalte, miniștri se retrag din guvern când au probleme, există un feedback mai bun la cerințele societății.

O altă problemă o are Ponta în politica externă, un alt pilon puternic al imaginii sale publice. Spre deosebire de predecesorii săi care nu au predat integral politica externă președintelui Băsescu, a avut la început de mandat o ofensivă diplomatică fără precedent, cu vizite în Franța, Germania, China, acum are în pregătire o vizită în SUA. Vizite, din păcate, fără rezultate. Nu avem nici o investiție chineză semnificativă, Franța s-a opus pe față aderării la spațiul Schengen și nici Germania nu a devenit mai prietenoasă.

Ca partid, pentru PSD se prefigurează probleme majore pe termen mediu. Populația din rural pe care reușea s-o controleze încă de pe vremea lui Ion Iliescu scade. Fiefurile sale sunt zone cu o densitate slabă de populație (Teleormanul abia are atâția alegători câți sunt în Drumul Taberei). În urban, a profitat de antipatia față de Traian Băsescu, dar lipsa de rezultate a guvernării și apariția unei noi stângi îi reduce baza potențială. În București, Oprescu nu mai are șanse la un nou mandat, Vanghelie posibil să se retragă, Negoiță nu cred că-și va păstra mandatul iar Onțanu și Piedone sunt disponibili ca niște panouri publicitare de închiriat unde oricine plătește poate să-și pună sigla. La fel ca ei sunt mulți în țară, care deja s-au plimbat pe la toate partidele, înainte și înapoi, pe a căror fidelitate nu te poți baza.

La fel ca și Mircea Geoană, Victor Ponta este singur. Dan Șova și restul anturajului mai degrabă îl încurcă și-i creează probleme, iar Sebastian Ghiță se poate dovedi pentru el ce a fost Sorin Ovidiu Vântu pentru Mircea Geoană, mai ales în perspectiva candidaturii la prezidențiale.

6 comments to “Poziția lui Ponta”
  1. O analiza excelenta, in cea mai mare parte 🙂

    O posibila corectie: „Spre deosebire de predecesorii săi care nu au predat integral politica externă președintelui Băsescu”. Cred ca era: „Spre deosebire de predecesorii săi care AU predat”

    Victor Ponta are totusi si el „merite” deosebite in a fi singur. Un PSD-ist batran spunea ca se cam ingrozea cand vedea cam cu ce fel de oameni se inconjura Ponta inainte de a ajunge la putere: tineri, cu bani multi, cu tupeu maxim, fara scrupule, dar si fara experienta. Sova e exponatul cel mai bun.

  2. La început vroiam să reproșez că ați uitat să îl menționați pe Mănescu, primarul sectorului 6, dar apoi mi-am dat seama că nimeni nu are o confirmare a existenței lui de când a ieșit primar în vara anului trecut.

  3. Cristian, multumesc frumos pentru aprecierile de la comentariile precedente.

    Ponta, e doar un exemplar tipic al modului in care se face contraselectia in politica romaneasca. Mai mult, liderii de partid nici macar nu-si aleg consilieri ca lumea (echipele de conducere ti le mai impun unii altii din partid).

    PSD-ul va avea mari probleme poate chiar incepand din 2016. Nu doar din cauzele mentionate de tine (iesirea naturala din scena a generatiei mai varstnice, populatia redusa din judetele controlate), dar prin tara jupanii nu mai reusesc sa mobilizeze populatia ca „pe vremuri”. Mai ales la alegeri fara miza directa, precum europarlamentarele, se va vedea.

    Singurul punct unde nu cred ca are a se teme este ridicola „stanga alternativa” :). Initial m-am ingrozit cand citeam cum scriu baieti si fete care aveau maxim 5 ani in 89 despre lupta de clasa, lupta cu multinationalele dupa care m-a bufnit rasul.

    • Cu stânga alternativă lucrurile sunt un pic mai nuanțate. Este important că există, că de vreun an, maxim doi, există oameni care au curajul să spună că sunt de stânga, s-a coagulat o platformă alternativă la contributors și avem în spațiul public și altceva în afară de neoliberalism și neoconservatorism. Există chiar și un partid, pe care încearcă să-l revitalizeze „Manole”… E o perioadă interesantă.

Comments are closed.