Partidul fricii de viitor

Încă din primele zile ale revoluţiei care l-a dat jos pe Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu a fost sinonim cu un singur lucru: frica de viitor. Spaima de incertitudine, incapacitatea de a se descurca în afara şablonului „desenat” de statul care-ţi dădea loc de muncă, o casă şi, după 5-7 ani de aşteptare o Dacie 1300 cu care nu puteai circula decât un weekend din două şi dacă nu erai descurcăreţ (dar cine nu era atunci?) nici în restul timpului.

Frica de viitor a fost motorul care a generat 99% din voturile PSD, inclusiv în 2004, când frica de incertitudinea reprezentată de Alianţa D.A. a fost mai puternică decât spaima de Năstase, mulţi preferând dictatura năstasiană incertitudinii democrat-liberale.

În 2005, pentru prima dată, PSD a încercat să se rupă de tradiţia comunistă şi de alegătorii care votau din frică. Din păcate însă, au mizat pe un cal mort. Trebuie însă recunoscut lui Mircea Geoană capacitatea reală de luptă, efortul depus în fiecare acţiune, însă degeaba munceşti dacă nu te ajută şi… Eticheta de prostănac a devenit un „brand” de care Mircea Geoană nu se va mai putea dezlipi. Privindu-l cum stătea stingher lângă un Adrian Năstase în triumf şi un Ion Iliescu rânjind satisfăcut realizezi că pentru el s-a terminat. Deşi nu ştie, pentru el este mai bine aşa.

Pentru PSD, Mircea Geoană a reprezentat în primul rând incertitudinea. Lider slab, el a încercat să mulţumească pe toată lumea ducând partidul când într-o parte, când în cealaltă. Energia cu care îl trăgea nu suplineşte însă lipsa de coerenţă şi inadecvarea strategică. Este adevărat că nici nu a fost ajutat de prea mulţi în partid care au preferat „să nu se bage”. Era o chestiune de timp până când partidul nu va mai suporta stresul şi va lua măsuri. Numai că, decizia pe care a luat-o este una greşită. Oricât de bun ar fi Adrian Năstase ca intelectual, lider de partid, manager, el reprezintă în primul rând trecutul.

În loc să privească şi să se gândească la viitor, PSD alege să se întoarcă în trecut, atunci când era cald şi bine pentru ei. Alegerea cu un număr de voturi zdrobitor a lui Adrian Năstase nu este altceva decât expresia fricii de viitor. Într-adevăr, pentru PSD dispare ambiguitatea. Dar, acum, nici PD, nici PNL nu vor mai dori să fie în vreun fel asociaţi cu ei. Vor deveni asemenea PRM, o curvă de care te foloseşti când ai nevoie pentru a te descărca, dar cu care nu vrei să te vadă lumea iar de la un moment dat în colo îţi va fi şi frică să nu iei vreo boală „ruşinoasă” şi atunci PSD va urma traseul lui Vadim.

Privind retrospectiv, aş spune că prin alegerea lui Mircea Geoană în 2005, PSD a amânat un destin inevitabil. Un fel de „întinare a idealurilor comuniste”. Acum, se reîntoarce la evoluţia lentă a PCR, temporal vorbind, undeva pe la mijlocul anilor ’90. Dacă Adrian Năstase ar fi preluat puterea în 1996, când Iliescu pierduse alegerile era ceva. Acum, 12 ani mai târziu este deja prea târziu. Şi pentru Adrian Năstase, şi pentru PSD.

Spaima de viitor a rămas un fenomen izolat şi nici o propagandă nu o poate reînvia. Comunismul şi comuniştii nu mai fac rating nici măcar în filmele cu BD.

2 comments to “Partidul fricii de viitor”
  1. buna metafora! crezi ca scaderea partidului in sondaje reflecta faptul ca simpatizantii PSD cu frica de viitor nu se (mai) regaseau in incertitudinea lui Geoana?!? sau faptul ca simpatizantii PSD care voiau s’o rupa cu trecutul au inteles ca Geoana nu este solutia corecta?!? ma gandesc ca, in prima ipoteza, am putea vedea acum un reviriment al partidului in sondaje, pe cand, in a doua ipoteza, scaderea ar putea/trebui sa continue, nu-i asa?!?

  2. Scăderea PSD în sondaje, ca şi cea a lui Vadim, este explicată prin evoluţia firească a societăţii, care, încetul cu încetul se desparte de comunism. E mai degrabă biologie. Noi, cei pe care revoluţia i-a prins la început de viaţă ne apropiem deja de 40 de ani.
    Cei pe care comunismul i-a prins pe la 40+ de ani şi care au constituit baza electorală a PSD au acuma 60+ şi nu prea se mai implică politic vorbind. Alţi alegători tradiţionali (ruralul sau urbanl mic) sunt în general în Spania sau Italia. Tinerii până în 30-35 de ani nu au în ce să se regăsească în PSD.

Comments are closed.