O strategie dezastruoasă

Vasile Blaga avea în faţa lui Oprescu un avantaj incontestabil: un pospai de program, în vreme ce Sorin Oprescu nu are nici măcar o încropeală. În loc să se concentreze pe aşa ceva, democraţii au început să atace „coaliţia celor 322”, mineriada, Ion Iliescu. Faza cu mineriada riscă să le explodeze în faţă, Jurnalul Naţional având astăzi o pagină despre implicarea lui Traian Băsescu în mineriadă (şi probabil asta este doar începutul). Tema este fredonată (fals – a se vedea comentariile de la articole) şi de Cotidianul, unde se simte o frustrare enormă, pupincuriştii de serviciu Voinescu şi TRU primind întăriri de un penibil de-a dreptul patetic de la Pătrăşconiu şi Teodorescu. Mai nou, pe lângă Oprescu, Ciutacu a devenit obsesia lor favorită :D, apărând în cam patru din cinci articole de pe blogurile Cotidianului.

Later Edit

Tema este preluată şi de Traian Băsescu, într-una dintre cele mai slabe prestaţii TV. În plus, mă îndoiesc că temenelele făcute electoratului PNL sunt suficiente pentru a face uitate patru ani de încercare d desfiinţare a acestui partid.

3 comments to “O strategie dezastruoasă”
  1. Ceea ce nu inteleg este de ce PDL a dezgropat chestia cu mineriada. Chiar asa de prosti sa fie consilierii lor ?
    Plus ca ideea Orescu=Iliescu e tampita.
    Pe Oprescu il sprijina PSD, PRM, Forta Democrata , Partidul Pensionarilor, PC si o parte din PNL . Pai Oprescu nu are decat sa puna un baner cu siglele astora in spate si sa zica ‘Fratilor astia cred ca eu sunt mai bun.Veniti la vot si confirmati parerea lor .Va astept” Si l-ar face praf pe Blaga.
    Oricum daca mai ies Basescu si Videanu de vre-o doua -trei ori pe la Realitatea se duce Blaga la 10 % !!!

  2. Chiar prostie nu e. Încearcă să descurajeze electoratul de dreapta să participe la vot de partea lui Oprescu, de aceea folosesc ideea mineriadei, comunismul lui Iliscu, colaborarea cu Securitatea a tatălui lui Oprescu.
    PD nu are şanse decât pe un vot politic, or, la aceste alegeri, votul a fost unul pragmatic, de aceea nu le-a ieşit.
    Prostia este că, în loc să se concentreze pe adevărata slăbiciune a lui Oprescu, unde chiar ar fi avut şanse reale de reuşită (absenţa programului) utilizează o strategie care are potenţial negativ asupra lor înşişi.
    Atacul violent al lui Băsescu, cel de azi al lui Negoiţă denotă, vorba reclamei Sprite, disperare. Asta se simte de la o poştă şi îi va costa.

  3. Ha, dacă într-adevăr s-au axat pe asta, au pierdut. N-am nici o treabă cu alegerile din Bucureşti, n-am nici televizor, dar din ce-am văzut pe net Blaga părea că are un dram de proiect (mâna lui Felix Tătaru?), Oprescu părea aerian.

Comments are closed.