Insistenţa cu care Traian Băsescu doreşte să reafirme ideea că el numeşte premierul, indiferent de rezultatul votului pune o serioasă problemă de natură constituţională. Desigur, tehnic vorbind, preşedintele are dreptate, Constituţia îi dă voie să facă ce vrea – şi a mai făcut-o. Pe de altă parte însă, mai înseamnă şi o potenţială denaturare a votului electoratului. „Părinţii” constituţiei noastre nu au reuşit să-şi imagineze că este posibil ca preşedintele să fie în conflict cu majoritatea parlamentară, deşi situaţia era uşor previzibilă din momentul în care alegerile parlamentare ai fost decalate de cele prezidenţiale.
Insinuarea preşedintelui în campania electorală nu are decât rolul de a dejuca strategia de succes a PSD şi PNL de ignorare a PD-ului şi a preşedintelui şi de a stopa ascensiunea celor două, declinul democraţilor neputând fi stopat nici prin decret prezidenţial. Din fericire pentru el, Călin Popescu Tăriceanu îi dă o mâne de ajutor serioasă prin acceptarea majorării salariilor dascălilor. Când ceilalţi îţi spun „Răzgândeanu”, măcar în campania electorală rămâi consecvent. Aşa însă, PNL nu va beneficia de mai nimic din electoratul nehotărât şi speriat de criza economică ce se întrezăreşte şi începe să ne afecteze şi pe noi. Iar când Mircea Geoană îl anunţă pe Adrian Năstase drept candidatul PSD la prezidenţiale, preşedintele chiar nu-şi poate dori mai mult. Din punctul acesta, strategia lui Băsescu este un succes deplin. Ce va face însă cu acest succes?
La modul real, preşedintele are două variante: nominalizarea unui guvern PSD, cu un alt premier în afară de Mircea Geoană – şi cu condiţia expresă ca acesta să nu conţină liberali -, fie un guvern propriu, conduis de un tehnocrat gen Mugur Isărescu. Aşa cum am mai spus, preşedintele nu mai este interesat de PD, un partid de loseri, ci vrea să-şi construiască o platformă civică, o mişcare prezidenţială pe model francez. În primul caz, rezultatele guvernării nu contează, dar preşedintele rămâne dependent de luptele interne din PSD şi de posibilitatea ca, pe lângă Adrian Năstase să se pomenească în luptă cu un adversar de calibru ca Sorin Oprescu. În al doilea caz, este dependent doar de rezultatele guvernării. Dacă criza nu ne va afecta foarte tare, decizia de numire a unui premier independent, apreciat de toată lumea, intern şi extern, îl va ajuta să fie reales, poate chiar din primul tur. Pe de altă parte, însă, îl poate transforma pe Mugur Isărescu însuşi într-un candidat prezidenţial puternic.
Deocamdată, ambele variante sunt fezabile, mai ales că preşedintele a ţinut să nuanţeze că nu este vorba de a nu numi un premier de la un anumit partid, ci doar că nu va alege orice premier din partea partidului respectiv. Pe de altă parte, însă, indiferent de variantă, nu cred că Traian Băsescu mai are şansă de a fi reales. Dar asta este o altă discuţie.
Pingback: gambitul lui Basescu - sau ce calcule se …
Nu sunt foarte convins ca T.B. are dreptate. Nici macar tehnic. Caci de ar fi asa nu ar mai face atat valva. Tocmai ca slabiciunea il face sa contraatace. Sigur, discursul lui se doreste si unul electoral; de influentare a opiniei publice: nu veti vota cum vreau eu va fi mare tambalau ( dar de care nu ma fac eu vinovat 🙂 )
Pe de alta parte PDL il plimba ( in sandvichul auto) ca premier pe Th. Stolojan precum sfintele moaste! Iarasi sa fie acesta sacrificatul?!
@constantin
Are dreptate. Vâlva o face pentru a reintra în joc şi pentru a „sparge” „prietenia” PNL-PSD şi blocada informaţională. Pentru asta avea nevoie de un subiect tare şi l-a găsit. Pe de altă parte, aşa cum am spus şi la un alt comentariu, cine îşi închipuie că noii parlamentari îl vor lăsa pe Băsescu să facă ce vrea…
Stolojan nu este propriu-zis sacrificat. El are rol de locomotivă.
„“Părinţii” constituţiei noastre nu au reuşit să-şi imagineze că este posibil ca preşedintele să fie în conflict cu majoritatea parlamentară, deşi situaţia era uşor previzibilă din momentul în care alegerile parlamentare ai fost decalate de cele prezidenţiale.”
Fals. Art.103 (1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele României poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de învestitura.
Dar parca era vorba ca Tariceanu va fi prim-ministru (?) Ori ma inseala pe mine memoria 😉 .
Ionuţ,
1) Nu mi se pare deloc fals. Să presupunem că se dizolvă Parlamentul. Alegerile anticipate nu au cum să aducă o situaţie radical diferită în doar câteva luni, ci este perfect plauzibil că vom avea aceeaşi situaţie. Dacă preşedintele se încăpăţânează să numească pe altcineva din afara majorităţii parlamentare şi parlamentul se încăpăţânează să refuze intrăm într-un cerc vicios. Ţie ţi se pare o soluţie? O soluţie fezabilă ar fi desemnarea automată a premierului din partea partidului care obţine cele mai multe voturi, coroborat cu dreptul preşedintelui de a demite premierul (în anumite circumstanţe, pentru a preveni abuzurile şi dintr-o parte, şi din alta.
2) Memoria nu te înşeală 🙂 dar în articol, este vorba de calculele lui Băsescu (titlul îţi spune ceva? sau nu l-ai observat? :P), nu despre ale mele. Prognoza mea merge în continuare pe un guvern PNL-PD condus de Tăriceanu şi un viitor preşedinte „neutru”, gen Isărescu, Leonard Orban sau MR Ungureanu.
Cristian,
nu, nu. E fals. (paranteza: Bun, acum nu e cazul sa ne gindim la „parintii Constitutiei” ca la unii vorbitori de limba romana; aia sint cel mult niste plagiatori; adevaratii parinti vorbesc alta limba). Ti-am dat articolul din Constitutie care demonstreaza contrariul; situatia se poate repeta, teoretic, la nesfirsit, cu alegeri la 90 de zile, intrerupt eventual de alegerile prezidentiale de la sfirsitul anului viitor. Mai departe nu se poate merge decit depasind ceea ce intelegem prin democratie; prin urmare nu ai la ce sa te gindesti.
Desemnarea candidatului la functia de premier de catre partidul care obtine cele mai multe voturi nu e o solutie; nu exista certitudinea ca acesta ar aduna votul majoritatii parlamentare mai mult decit candidatul desemnat de presedinte si ne plasam in aceeasi situatie ca mai sus. Dreptul presedintelui de a demite guvernul e o prostie, nu previne deloc abuzurile, atita timp cit nu stiu circumstantele la care te-ai gindit.
Calculele lui Basescu, zici? A spus el astea? Altfel nu sint decit speculatiile/prognozele tale 😛 .
1. De data aceasta se termină într-un an. Următorul preşedinte va avea 2, al treilea 3 ş.a.m.d. În general, o soluţie trebuie să rezolve lucrurile în timp util. Un an de război civil mi se pare oricum prea mult.
2. Asta se poate rezova simplu înlocuind „partidul câştigător” cu „majoritatea câştigătoare”. Ideea fiind de alegere a premierului prin vot popular, ceea ce-i va oferi legitimitate şi responsabilitate.
3. Preşedintele, fiind ales prin vot popular, poate acţiona cau un „avocat al poporului”. Un exemplu de situaţie în care se poate demite guvernul este ruperea coaliţiei guvernamentale. Fără un astfel de punct de control, partidul majoritar poate elimina pe cel minoritar şi continua să guverneze nestingherit. Dacă preşedintele nu dispune de un astfel de mijloc de control, atunci practic poziţia sa nu se mai justifică.
1. Nu exista solutii logice la probleme ilogice. Nu le cauta ca n-ai sa gasesti decit rezolvari la fel de ilogice.
2. Nu exista „majoritate cistigatoare” decit intr-un sistem politic bipolar, unde „stinga” si „dreapta” sint separate de drept si de facto fie in doua partide fie in doua coalitii transparente. Dupa cite pot sa constat nu e cazul nostru si o astfel de solutie nu poate fi nicidecum reglementata constitutional.
Majoritatile care se formeaza dupa votul popular nu au legitimitatea data de acesta; sint legitime doar prin prisma democratiei reprezentative. Spre exemplu votez partidul X dar nu si o eventuala coalitie cu Y; ba pot sa fiu chiar impotriva unei astfel de coalitii.
Nu vad de ce as alege premierul prin vot popular atita timp cit aleg Presedintele in felul asta. Pot mai degraba sa schimb sistemul politic intr-unul prezidential autentic ori intr-unul parlamentar autentic.
3. Va sa zica asa: alegem presedintele prin vot direct ca sa fie avocat al poporului si premierul prin vot direct ca sa fie seful executivului. Dupa care unul ii da in cap celuilalt pe motiv ca el e avocatul poporului. Pe cale de consecinta presedintele demite guvernul ca s-a rupt coalitia de guvernare si mai departe? Alegeri noi pentru prim ministru sau ce? Sau cum? Si in momentul de fata un Guvern este in functie atita timp cit are majoritate in Parlament, altfel e dat afara de orice motiune de cenzura. Nu-mi da exemplul de la noi de acum ca asta sfideaza logica si bunul simt si este ilogic sa cauti solutii logice si de bun simt.
1. Ce te faci când principalii actori politici se comportă ilogic?
2. Întotdeauna există o majoritate câştigătoare şi ea trebuie să formeze guvernul. Personal am multe momente în care mă întreb dacă nu cumva ar fi fost mai bine ca Traian Băsescu să lase majoritatea câştigătoare să formeze guvernul sau, măcar, să aibă diplomaţia de a-şi păstra majoritatea fragilă pe care şi-o construise şi chiar să o întărească.
3. Din punct de vedere practic, opinia mea, pe care am enunţate de mai multe ori, este că cea mai bună variantă este sistemul american cu preşedinte-şef al executivului ales prin vot universal cu un parlament care se realege pe jumătate la doi ani – existând astfel posibilitatea schimbării majorităţii parlamentare, deci o presiune asupra executivului.
Am avut 40 ani un presedinte-sef executiv si ne este de ajuns.
Poa’ peste 50 de ani.
Te înşeli. Ceauşescu era preşedinte şi secretar general al PCR, guvernul era separat şi au fost mai mulţi premieri.
Amice,
Rogu-te, nu contrazice lucruri pe care nu le cunosti/ le-ai trait.
„Premierii” romani au fost niste oameni de paie. Ai auzit vreun discurs al vreunui prim-ministru comunist?
In toate filmele prezentate dupa 90′ ai vazut cuvantand vreo unul din ei?
Aaaa! da, mai cuvantau; doar pentru a-i aduce inalte omagii la Congrese; nu sa-si prezinte vreun program sau macar o parere personala.
So…
P.S. pentru cunoscatori era superfluu sa mai pun ghilimele.
ADDENDA
Sa pui pe acelasi scaun pe Chivu Stoica pe care a stat Ion C. Bratianu este o blasfemie.
Wikipedia a facut o simpla enumerare formala.
Eu cred ca aici se discuta lucruri de substanta.
Sau ma insel?!
Am trăit suficient ca să cunosc realitatea epocii. Te întreb însă dacă în combinaţia Traian Băsescu preşedinte/Stoloboc premier vezi vreo diferenţă faţă de combinaţia Ceauşescu/Dăscălescu?
ADDENDA
Ţi se pare că modelul american e nedemocratic?
Oooo!
Desi nu-i simpatizez pe cei enumerati o astfel de comparatie este neavenita; daca nu cumva jignitoare pentru vremurile pe care le traim.
Indiferent de patimile noastre prezente nu trebuie sa uitam trecutul.
De fel.
Dar nu suntem pregatiti pentru preluarea sistemului american.
PARINTII Costitutiei americane au avut grija sa imparta judicios atrbutiile celor trei puteri astfel incat sa nu se „incalice”; si la ei legea se respecta.
Pe cand la noi?!
Nu am contestat ideea; ci doar ca este prematura. Am si zis : mai discutam peste 50 de ani 🙂