(Re)Configurări

Aşa cum se mişcă lucrurile se pare că ne îndreptăm către o alianţă PD-PSD cu excluderea PNL şi UDMR. Mişcarea este cea mai logică dintre toate. Prin acţiunile din ultima perioadă, PD are o problemă în a-şi justifica electoratului propriu o alianţă cu oricare dintre potenţialii candidaţi, deşi electoratul propriu, cel puţin o parte din el, ar fi dorit mai degrabă o alianţă cu PNL.

Spre deosebire de alţi comentatori, eu am o abordare mult mai pragmatică asupra politicii şi nu cred că există alianţe „contra naturii” sau „soluţii imorale”. O alianţă PSD-PD nu este mai imorală ca o alianţă PNL-PD. PSD este un partid ales de o treime dintre români şi trebuie acceptat ca atare. Nu trebuie însă căzut în cealaltă extremă – „în politică nu există morală”.

În această situaţie, electoratul PSD oricum nu are mari pretenţii, iar Traian Băsescu poate explica orice electoratului său – ca să folosesc o expresie dragă pediştilor, „dat în franciză” democraţilor. Desigur, vor exista câţiva idealişti care se vor simţi trădaţi, dar pot intra la pierderi colaterale.

Din punct de vedere politic, PD-ul abordase o atitudine greşită. Poziţionându-se ca partid anti-sistem, el se poziţiona, de fapt, în afara sistemului. Unul dintre motivele pentru care partidele anti-sistem nu au o viaţă prea lungă este fiindcă nu ajung la putere niciodată, şi astfel, mai devreme sau mai târziu se dizolvă de la sine. De aceea, mai devreme sau mai târziu, PD era obligat la o atitudine mult mai diplomată faţă de celelalte două partide, mai ales că între ele nu este foarte mare diferenţă (consider PNL+UDMR un bloc – eu fiind printre primii care au avansat ideea preluării UDMR de către un partid românesc, altfel acesta ajunge pe cale de dispariţiepână la viitoarele alegeri, iar recenta apropiere între ele, chiar dacă nu formalizată, încă, deschide alte posibilităţi ambelor partide).

Ceea ce se întâmplă acum pe scena politică are, de fapt, legătură cu alegerile de anul viitor. Din acest punct de vedere, o alianţă cu PSD este mai utilă pentru Traian Băsescu. Ar fi foarte riscant să lase PSD-ul în opoziţie să pregătească un candidat redutabil pentru 2009. Cu un alt preşedinte şi cu un PNL „flexibil”, situaţia devine foarte complicată inclusiv pentru PD, care se poate trezi în afara guvernării chiar mai repede decât în legislatura trecută. De cealaltă parte însă, liberalii sunt un partid mediu, nu au un potenţial candidat la prezidenţiale iar trecerea în opoziţie i-ar putea slăbi şi mai multprin plecarea unora din partid.

Traian Băsescu ştie că nu poate conta prea mult pe voturile liberalilor şi că îi va fi din ce în ce mai greu să se bată cu maşinăria administrativă a PSD. Cu PD la putere, atacat şi dinspre stânga şi dinspre dreapta, în condiţiile crizei economice puţina popularitate pe care o mai are se va deteriora rapid. De aceea, nu poate impune PD singur la putere, chiar dacă este foarte posibil ca un guvern monocolor PD să treacă, şi este necesar să aleagă un guvern de coaliţie.

Chiar dacă alianţa cu PNl este cea „naturală” (de fapt, în politică totul este natural) pentru Traian Băsescu ea pune mult mai multe probleme decât cea cu PSD. În primul rând, după patrui ani de confruntări este o evidentă neîncredere între cele două părţi. De aceea, cerinţa liberalilor ca guvernul să fie condus tot de Călin Popescu Tăriceanu este legitimă, fiind o garanţie că preşedintele şi democraţii îşi vor păstra promisiunile. Atâta timp cât democraţii pierduseră alegerile, acceptarea acestei condiţii nu era o problemă. Acum, că sunt învingători, ar fi o umilinţă prea mare. Dar şi pentru liberali, intrarea la guvernare în condiţiile acestea ar însemna sinucidere politică. De altfel, liberalii par excluşi în momentul de faţă atât de PSD, cât şi de PNL, singurele discuţii care contează fiind cele dintre PD şi PSD.

Cum va afecta un eventual guvern PD-PSD evoluţia politică? Cred că în momentul de faţă fiecare partid încearcă să-şi pregătească sprintul pentru alegerile prezidenţiale, acolo unde miza este mai degrabă simbolică (viitorul lui Traian Băsescu) decât puterea propriu-zisă a preşedintelui. Astfel, se simplifică ecuaţia cursei prezidenţiale, când nu ar fi exclus să avem o bătălie între Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu (sau Sorin Oprescu), cu şanse egale de reuşită (deşi acum pare greu de crezut). PSD-ul pare decis în momentul de faţă să cedeze funcţia de preşedinte pentru a ajunge în guvern, mizând pe faptul că sunt un partid mult mai puternic decât era PNL şi nici Traian Băsescu nu mai este cel de-acum câteva luni.

Pe termen scurt, va avea loc un transfer de electorat de la PSD la PD şi de la PD la PNL. Nu cred că PSD se va sparge. Opoziţia lui Ion Iliescu (şi probabil Adrian Năstase) se va concretiza mai degrabă într-o pensionare înainte de vreme a acestuia. Mircea Geoană va fi înlocuit cu ponta sau Diaconescu. Este foarte posibil ca Dan Voiculescu şi oamenii săi să fie ejectaţi iar cei cu probleme mari (Adrian Năstase) convinşi să facă un pas în spate.

Pe termen mediu, mă aştept ca, în realitate, PSD-ul să-i tragă o ţeapă lui Traian Băsescu, fie susţinând un „independent”, fie neimplicându-se deloc. În eventualitatea foarte probabilă a eşecului lui Traian Băsescu, social-democraţii se vor pregăti să-i înghită pe democraţi.

27 comments to “(Re)Configurări”
  1. foarte misto si corect scris. ramane de vazut daca partea cu inghitirea pdl-ului de catre psd este adevarata. in rest, you read my mind 😀

  2. Da, şi eu spun de ceva vreme că asta este soarta normală a UDMR, mai ales că acum a rămas pe afară PRM. Nu cred însă că mişcarea va avea loc în 2012, cel mult ca alianţă preelectora, ci mai târziu … poate 2016, poate chiar mai târziu! Nu uita că sunt aleşi udemerişti chiar în colegiile din diaspora, ceea ce este împotriva oricărei logici.

    Altfel, noua guvernare nu văd să fie decât una împotriva naturii…iar PSD se anunţă în mod categoric un candidat la a lua ţeapă. Cât despre Băse, acesta oricum nu mai are acum nici măcar şanse teoretice.

  3. lol
    Fara suparare, Cristian, dar am eu vaga impresie ca o sa tot faci (re)configurari la fiecare prostie(oara) cu miros mai mult sau mai putin sulfuros pe care vreun lider(as) o va scoate pina la decretul presedential (mai mult sau mai putin sulfuros) care va desemna prima (poate si ultima) desemnare de prim ministru ce urmeaza aceste alegeri.
    😀

  4. Sa fac ce face Traian ? Da ce-s nebun? Ce treaba am eu cu coalitiile lor lol ? E una din cele 3 combinari de 3 luate cite doua, am mai vorbit de asta, iti amintesti, nu? 😉 Si in plus nici n-am scuipat pe jos ca sa fiu obligat ori sa ling ori sa fac aripioare impreuna cu Traian 😀

  5. Stimate d-le Banu, urmaresc de ceva vreme analizele dvs.si as dori sa va adresez o intrebare: de ce nu este posibil un guvern PSD-PDL-PNL-UDMR?
    Indraznesc sa spun ca asta ar rezolva (pe moment) unele probleme si un premier tehnocrat ar putea fi o solutie acceptabila pentru un astfel de guvern.

  6. Hotnews zice că e abureală şi că discuţiile sunt diversiune. Numai că acolo eu întrevăd o mică problemă (de fapt, două):
    a) un guvern monocolor PD trece fluierând prin Parlament;
    b) ce face guvernul acesta pe urmă?

  7. Toate discutiile din momentul asta sint in egala masura diversiune si serioase 😉 .
    Si apropo de abureala cu guvern minoritar (e PD-UDMR, nu monocolor) si de ce va face dupa aceea: spre exemplu poate copta un al treilea partid, sa zicem PNL; sau PSD 😛 .

  8. Asta cu spargerea partidelor este un mit. În mod cert, vor exista dezertări individuale, dar fenomenul nu va fi chiar atât de semnificativ. Iar până la alegerile parlamentare chiar am dubii că cineva se va risca chiar atât de mult, oricât de mare ar fi tentaţia „ciolanului”. În cazul în care nu le vor conveni termenii negocierii, atât PNL, cât şi PSD îşi permit să mai stea câteva luni în opoziţie perpelind la foc mărunt un guvern minoritar PD (rămân la ideea că va fi monocolor, dacă va fi minoritar) . Iar Traian Băsescu îşi poate lua adio de la un nou mandat.

  9. Tu ai o idee fixa cu mandatul lui Basescu. Nu, nu se joaca acum si il doare in pix pe Traian (nu ala de pe bloc) in momentul asta de ce o sa se intimple la toamna.

  10. În general, ideile mele sunt destul de flexibile :lol:, nu sunt fixe :P.
    Dacă îl doare în pix ce-o să se întâmple la toamnă, mi-e milă de el, numai că Traian Băsescu s-a arătat a fi destul de calculat până acum.

  11. Ideile tale nu sint flexibile, ci (re)configurabile, in functie de care intotdeauna rezultatul trebuie sa se raporteze la acelasi lucru (citeste-ti articolele, ca nu le-am scris eu 😛 ) : ce-o sa faca Traian la toamna.
    Da, in momentul asta il doare in pix de ce-o sa se intimple la toamna din simplul motiv ca pina la toamna mai e aproape un an in care orice calcule nu numai ca vor trebui sa fie refacute, ba chiar se vor reface, din simplul motiv ca nu exista un singur jucator pe piata.

  12. Ai dreptate cum ai avut cu alegerile astea generale.
    Tot sperai ca PD-L va fi al treilea partid, ca va pica. Si i s-au psu destule piedici. Cand colo, a fost invers. E primul.
    Si in ciuda faptului ca a luat 19%, PNL e in pericol sa dispara. Scorul s-a obtinut prin mita elecotrala urisa (15-20 kg de faina, zahr, ulei pt. fiecare vot)

  13. @Ionuţ
    Analizele se modifică în funcţie de modificarea circumstanţelor. Ăn momentul de faţă, de ce o să facă Traian la toamnă depind foarte multe. Sunt de acord că se pot întâmpla multe până atunci, însă ceea ce încearcă în momentul de faţă toate partidele este să „fure startul”, poziţionându-se cât mai bine.
    @Barengott
    În locul tău nu aş aduce în discuţie subiectul mită electorală… Unii cu făina, alţii cu sarmalele, alţii cu micii. Noi să fim sănătoşi. Cât despre viitorul PD, eu nu aş fi chiar atât de optimist, chiar dacă au câştigat alegerile. Încearcă să-ţi imaginezi ce se poate întâmpla cu el dacă Traian Băsescu pierde alegerile (căci le va pierde).

  14. Da mai Cristian, asa e.
    De ce se intimpla acum depind multe din ce o sa fie la toamna. Dar tu pui carul inaintea boilor, pentru ca esential, inclusiv pentru Traian (nu ala la care se pune sa se urce pe bloc), este ce se intimpla acum, nu ce se va intimpla la anul, in momentul de gratie decembrie 2008. Strategiile pentru momentul electoral 2009 se vor face in functie de ce se intimpla acum si nicidecum momentul actual nu va fi tratat prin prisma momentului 2009.

    PS. Faci ce face Traian daca Traian (celalalt) nu va pierde alegerile 😛 ?

  15. Nu ştiu dacă pun carul înaintea boilor. Eu cred că strategiile sunt făcute de toate 3 partidele. Ceea ce se vor ajusta la momentul respectiv (şi, în general, pe parcurs) vor fi doar tacticile.

    La PS: 😆 Nu fac ca Traian, fac ca Postelnicu. „Onorată instanţă, am fost un dobitoc!” Şi închid blogul.

  16. După cum se vede, Traian nu vrea guvern minoritar, deci se va merge pe, vorba noastră, combinări de trei luate câte două. Aşa că departe de a-l durea în bască…

  17. Cred ca nu exista gogomanie mai mare decat a afirma ca pe Basescu nu-l intereseaza alegerile prezidentiale din 2009. Dimpotriva, cred ca numai asta il intereseaza, iar formarea guvernului va trebui sa aiba in vedere acest lucru.

  18. Iarasi nu lol.
    Traian ti-a spus cu subiect si predicat cum arata combinatia de 3 luate cite 2 cistigatoare la momentul asta (pe care o anticipai si tu mai sus). Mai sint vreo 10 zile in care sa mai faci (re)configurari.

  19. Păi ce să mai (re)configurez dacă iese cum zic eu 😆
    Şi TRU nu se aruncă de pe bloc, că cică e vina lui Patriciu. Mama lui de petroliberal care-l sileşte pe Marele Traian să refacă FSN-ul…

  20. Pai de unde sti ca iese cum zici tu? Ai vorbit si cu Patriciu? Iliescu ce zice? Da’ Nastase? Hrebe unde joaca? Tariceanu se mai vrea (99%) PM ori ba?
    Si nu, Traian tot se arunca, numai ca cica se vrea kamikaze; chestii de gusturi; da zice ca daca lui ii pute pdpsd, altora nu le-a mirosit psdpnl. Ba Crin zice nu-i miroase nici acum; diferenta e intr-adevar jumate din FSN, aia cu D-ul adaugat cind s-a certat tataia cu don Pedro, pe motiv ca don Pedro, proaspat debarcat de la Guvern, a avut tupeul sa se puna sef peste FSN; ba lui Crin nu i-a mirosit nici cind don Pedro a fost asezat pe listele liberale. Haideee … daca iese Theodor (M., ca S. n-a avut carnet de fsnist) si spune si el asta atunci Traian se urca pe bloc ‘geaba. Ma rog, ipocritii aia de la pdl is de vina, ca nu te poti baza pe ei si esti nevoit sa-i dai afara in suturi din Victoria.
    Spune si tu mai Cristian. Si tu stai sa faci (re)configurari. Cu Traian. Cu probabilitate de la 0 la 1. Vorbim discutii. Hai spor, ne vedem peste un an, daca nu se lasa cu declaratii postelniciene si inchizi pravalia 😉

  21. Cum zicea nea Bachus: „Victore, viaţa fără poezie e pustiu!” Mă mir că n-ai amintit ceva de Ludovic. Că săraca doamnă Norica a rămas, mă înţelegi, vorba aia, fără coledzi.
    Ai rămas fără corzi? 😆

  22. Nu, corzi mai am, dar o sa zdrangan probabil putin si pe la gazda, ca altfel parca vad ca ma pune sa-mi cumpar casa pe criza asta financiara.
    PS. Ludovic si Norica au ei de impartit intre 4 ochi; inca nu s-au dumirit daca mandatul uninominal proportional se cistiga de pe locul 2 sau de pe locul 1, cu 45% ori cu 29%; probabil o sa-i lamureasca Bogdan. Ce rost are sa ma bag eu intre ei si sa le stric discutia?

Comments are closed.