Despre deficite şi alte minciuni statistice

Multă lume s-a trezit surprinsă că pe primele două luni deficitul bugetar depăşeşte 1% din PIB, după ce anul trecut abia s-a încadrat în acordul cu FMI. Când Radu Soviani a pus punctul pe i şi a spus că România mistifică statisticile oficiale cel puţin la fel de rău ca Grecia s-au şi grăbit să-l execute, deşi afirmaţiile sale erau corecte şi greu de contrazis.

Faţă de guvernele de până acum care ţineau bugetul sub control în primele 10 luni pentru a deraia în ultimele două când se angajau cheltuieli pentru a nu se pierde banii alocaţi şi uneori mai săreau calul, guvernul Emil Bobu trebuie să împartă sărăcia. Încadrarea în ţinta de deficit convenită cu FMI anul trecut s-a făcut prin amânarea sau evitarea unor plăţi care însumate ajung la circa patru miliarde de euro, repreztentând TVA nerambursat, salarii bugetare neplătite, facturi neachitate… Ceea ce înseamnă că deficitul bugetar real anul trecut a fost dublu. Întrebarea care se pune este dacă nu cumva a fost o mare imbecilitate şi dacă nu cumva cei patru miliarde, dacă ar fi fost lăsaţi în economie ar fi produs efecte de multiplicare mult mai sănătoase?

Nu este de mirare că anul începe cu un deficit. O plată amânată tot trebuie plătită. Şi cu cât o amâni mai mult, cu atât te va costa mai mult, fie doar şi în oportunităţi pierdute.

O altă minciună statistică perpetuată de autorităţi este rata şomajului, care raportează numărul celor fără loc de muncă la o populaţie activă care include şi pe cei aproximativ 1,700,000 de români contorizaţi de Spania şi Italia. Dar nu numai numărul de şomeri este contorizat greşit, ci şi numărul de salariaţi. Aşa cum aveau să descopere administratorii fondurilor private de pensii, pentru cel puţin 30% din angajaţi nu se plătesc asigurări sociale. Asta înseamnă că pentru aceşti oameni firmele nici măcar nu depun declaraţiile lunare, deci numărul celor pentru care nu se plăteşte poate fi şi mai mare (nu cu foarte mult, deoarece firmele nu depun declaraţii deoarece pe 1 ale lunii următoare ANAF emite deja titlu executoriu pe sumele restante, fie că e vorba de 100 sau de 100.000.000 lei). Este posibil ca aceşti angajaţi să figureze în evidenţele ITM cu un contract de muncă dar este imposibil de spus dacă acea persoană este cu adevărat angajată şi şi primeşte salariu. Acelaşi lucru trebuie că este valabil şi pentru fondurile de sănătate. Nu cred că ar fi dificil să să facă o corelare între baza de date a ITM şi ANAF pentru a se vedea unde este cu adevărat problema.

Multă lume s-a isterizat la ideea introducerii co-plăţii, dar asta se datorează nu atât conspiraţiei firmelor de medicamente sau a corupţiei sistemului medical, cât mai ales diminuării constante a numărului celor care plătesc. Şi cei mai vehemenţi sunt tocmai ziariştii, care evită să plătească în vreun fel asigurări sociale, iar când un ministru a încercat să-i forţeze l-au linşat fiindcă, vezi Doamne!, încearcă să limiteze libertatea presei.

Această haiducie fiscală ne- adus în situaţia în care suntem, cu nici măcar doi paşi în urma Greciei.

Cred că în momentul de faţă România trebuie să convină cu FMI alte ţinte, calitative, nu cantitative şi să lase de-o parte problema deficitului bugetar. Fiindcă, până la urmă, în sine, deficitul bugetar nu este o ţintă, ci un rezultat. Ţinta trebuie să fie disciplina bugetară şi fiscală, eliminarea datoriilor statului către economia privată, cheltuirea corectă a banului public şi creşterea gradului de colectare a taxelor.

3 comments to “Despre deficite şi alte minciuni statistice”
  1. Pe mine ma amuza ca guvernul trambiteaza ca pe una din marile sale realizari scaderea cursului euro si mentinerea inflatiei la un nivel rezonabil. Nu am cine stie ce competenta economica, dar stiu ca in vreme de criza inflatia cam scade, iar cat priveste euro, tendinta lui de scadere s-a facut simtita mai fata de toate celelelte monede, din motive binecunoscute.

    • În 2009 a fost 491 miliarde lei, undeva spre 125 miliarde euro. Prima estimare era undeva la 578 de miliarde lei, apoi revizuit la 531 şi în final la 497. În general, cheltuielile publice sunt aproximate la 36-38% din PIB şi încasările la 34-36%. Pentru anul acesta estimarea era de creştere la 538 miliarde lei.

Comments are closed.