Blogărind din 2005
Am câțiva clienți companii grecești și spaniole și în ultima vreme din discuțiile cu ei reiese situația gravă de acolo, din punctul de vedere al oamenilor obișnuiți. Scăderea veniturilor, creșterea prețurilor a accelerat sărăcirea celor care au avut neșansa de a rămâne fără servici (unii dintre ei în favoarea românilor). Deși aparent România stă mult mai prost, spaniolii și grecii spun că la noi e mai bine. De ce?
Cel mai bun articol despre evoluția piețelor muncii și cam ce ne așteaptă în viitor.
În ultimii ani am făcut cunoştinţă cu cinica noţiune de „revenire economică fără locuri de muncă“. În cea mai mare parte din istoria economică a SUA, acest termen ar fi fost respins ca auto-contradictoriu. Faptul că face parte acum din limbajul economic obişnuit e mărturia unei reviziuiri conceptuale majore în discursul propagandei: dacă economia îşi revine, ăsta nu e un motiv pentru a aştepta ca şomerii să-şi găsească de lucru.Revenirea economică e tratată acum ca fiind compatibilă cu scăderea nivelului de trai. […] Dacă „slujbele nu se mai întorc“, vor fi muncitori, o grămadă de muncitori, a căror unică alternativă va fi şomajul de lungă durată sau munca prost plătită de joasă calificare. Iată deci austeritatea neoliberală pentru mase. Acesta e perspectiva pe termen lung.
Pentru cei care nu au timp să citească, pe puncte:
Nu încetez să mă minunez de capacitatea românilor de a lovi cu ură în compatrioții lor. Negocierile dintre sindicatele Dacia și patronatul francez au devenit tradiționale, cam cum sunt concertele de Crăciun ale lui Șetfan Bănică. În fiecare an se pune de-o grevă mai mare sau mai mică, se negociază intens. În fiecare an, restul românilor îi înjură pe muncitorii de la Mioveni care se bat pentru drepturile lor, pe ideea „să zică bogdaproste că le dau francejii” salarii, că mâine aceștia își iau jucăriile și pleacă.
Evenimentele din ultima vreme, culminând cu circul din Cipru duc la o schimbare de paradigmă. Modelul de societate început la finele secolului 19 își dă obștescu sfârșit și nu este foarte clar spre ce tip de societate și organizare socială ne vom îndrepta. Câteva trenduri de urmărit:
Conştient sau nu, Traian Băsescu a trasat perfect rolul văzut de clasa politică pentru România: Bazin de forţă de muncă. Ieftină. Fără drepturi şi fără pretenţii. Să zică mersi că au un servici şi nu mor de foame, deşi există studii care arată un grad mare de sărăcie în rândul angajaţilor din România, care trece de 25%. Un salariu minim de 540 lei net este insuficient pentru un trai decent. Doi soţi care lucrează pe salariu minim nu pot decât să trăiască de pe o zi pe alta, iar dacă mai au şi un copil…
S-a încheiat, previzibil, și congresul PD, care a consfințit despărțirea de Traian Băsescu. Ca un copil, acesta s-a ofticat și și-a luat jucăriile certându-i pe cei care n-au mai vrut să se joace cu el. Dintr-o dată, PD nu mai era un partid democrat, ci tributar fesenismului. Cât l-a servit cu credință fusese bun. Până la urmă, este și asta o formă de recunoaștere a eșecului propriu, din moment ce în mai mult de un deceniu nu a fost în stare să schimbe acest partid.
Confiscarea banilor cetățenilor ciprioți de către UE și FMI pune capăt oricăror iluzii mai rămăseseră că Uniunea Europeană este un proiect construit pe baze democratice, cu respect pentru cetățeni. Dictatul din vară impus României putea avea scuza prostiei USL și a acțiunilor pripite a acestora, deși instituțiile europene și americane închiseseră ochii la abuzurile similare ale președintelui Băsescu. Acum, nu mai există nici o scuză. Desigur, se vor găsi mulți care să se bucure că „se taxează banii mafiei ruse”. Ținta nu este chiar întâmplător aleasă. Cipru este un paradis fiscal care stătea ca un ghimpe în coastă. În mod sigur acolo se petreceau lucruri nu tocmai în regulă din punct de vedere fiscal. Irelevant însă, atâta vreme cât cei afectați sunt în primul rând cetățenii obișnuiți. Pentru un mafiot, un 10% poate fi o pierdere acceptabilă. Pentru un om de rând, poate însemna 2-3 luni de pensie.
Din august anul trecut am început căutările pentru un apartament mai mare. Fiind legați de cartier, ne-am limitat la Drumul Taberei. Cartier apărut în anii 60-70 este caracterizat în special prin apartamente semidecomandate și relativ micuțe. Cele decomandate au apărut prin anii ’80, dar sunt plantate între blocuri mai vechi și, deci, înghesuite. În general, dar fără a fi o regulă, blocurile vechi sunt mai bine păstrate decât cele din anii ’80. Piața se mișcă, în ciuda crizei, și un apartament bun nu stă pe piață mai mult de o lună. Altfel, sunt apartamente care au cel puțin șase luni și care au scăzut în perioada căutărilor noastre chiar sub pragul „psihologic” de 50.000.
