Blogărind din 2005
Economia noastră băltește de vreo 3 ani. Nici nu mai scade, nici nu mai crește. Se reconfigurează într-un mod dăunător pe termen lung, cu o concentrare puternică în zona corporațiilor multinaționale, al căror profit este repatriat prin diverse forme de optimizare fiscală, în vreme ce afacerile locale nu prea mai reușesc să țină pasul și fie dispar complet, fie se scufundă într-o zonă gri, apăsate de o fiscalitate aiurea distribuită.
Am citit ieri mai multe articole pe tema asta, la Vali și la Radu și mă gândeam la ce mi-a folosit mie facultatea… La nimic concret. Și am făcut două (mă rog, la una nu am mai dat licența). La modul teoretic, după una ar fi trebuit să fiu manager, după cealaltă profesor de română sau engleză. Să spunem că de prima aș fi cât de cât apropiat, însă managementul predat de niște profesori care cu doar câteva luni în urmă preamăreau virtuțile economiei socialiste multilateral dezvoltate e… de poveste.
Victor Ponta este singurul conducător de partid pregătit dinainte pentru a conduce. Ideea inițială fusese ca lui Ion Iliescu să-i succeadă Adrian Năstase, iar Victor Ponta să-i succeadă mentorului său. Adrian Năstase nu a avut curajul să-l dea la o parte pe Ion Iliescu atunci când trebuia, astfel că PSD a ajuns pe mâna „reformiștilor de la Cluj” și președinte a ajuns Mircea Geoană, la a cărui prăbușire a pus un umăr consistent și premierul.
Cred că în cazul lui Traian Băsescu mai potrivit ar fi însă termenul de „batista pe țambal”. Cazul Papici reprezintă ieșirea oficială din scenă a lui Traian Băsescu în calitate de om politic relevant. Eșecul Mișcării Populare mai putea fi estompat, însă eșecul „puciului” e mai greu de digerat. Și ce frumos începuseră toate… „Rup pactul”, Tăpălagă face spume, „acoperiții” fac clăbuci, Papici devine subit martiriul justiției independente, Ponta „criminalul” care subjugă justiția. Ce subiect suculent într-o perioadă de acalmie când presa quality de la noi digera încă ciorba de potroace a „nunții secolului” între Bianca Drăgușanu și băiatul acela de meteo care a fost gagicul lui Anda Adam și al cărui nume îmi scapă. Scenariul cunoscut de la suspendarea de anul trecut.
Cutremurul din ’77 a lăsat traume adânci în bucureșteni, traume speculate isteric de o mass-medie setată pe modul apocaliptic. Dar nu numai. De anul trecut în vară, când am decis să cumoăr un nou apartament, și până recent, când am finalizat mutarea, am urmărit discuțiile despre imobiliare de forumurile românești, unde regăseam același ton apocaliptic la frustrații pentru care o locuință în București este prea scumpă și care păreau convinși că în cazul unui cutremur 3/4 din București devine moloz într-un scenariu optimist, neînțelegând că dacă trei sferturi din București se dărâmă lor le va fi mult mai greu să-și ia o locuință. Realitatea nu este însă atât de tragică.
Surpriza cea mai mare este că protestele continuă. Și pe măsură ce ele continuă, devin din ce în ce mai bine organizate și cu un impact politic greu de evaluat în momentul de față.
