Cele trei greşeli din cauza cărora a pierdut Traian Băsescu alegerile

1. Miza pe Ion Iliescu. Traian Băsescu nu a înţeles nimic din înfrângerea lui Blaga la Capitală în faţa unuia dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Ion Iliescu. Vorbim de Bucureşti, oraşul care i-a oferit preşedinţia în 2004, vorbim de Blaga care, cu o campanie corectă, ar fi câştigat la pas în faţa neseriosului Oprescu, chiar şi după mandatul-catastrofă al lui Videanu. Ion Iliescu nu mai sperie (şi nu mai interesează) pe nimeni. E bătrân, fără influenţă în partid, nu deţine nici o funcţie, nu este foarte implicat în politică (cu excepţia momentelor în care este băgat în seamă de Traian Băsescu, şi nici atunci în toate fiindcă nu prea i-a răspuns). Din contră, în mediul rural, acolo unde Ion Iliescu domina odinioară, a veni cu ideea că Mircea Geoană este urmaşul lui Ion Iliescu poate duce chiar la întărirea poziţiei acestuia, o legitimare pe care acesta nu a avut-o niciodată. Rolul istoric al lui Ion Iliescu s-a încheiat în 2004, au trecut 5 ani de-atunci. De la mineriadă şi revoluţie au trecut aproape 20. Lumea şi-a lins rănile, a trecut mai departe. Nu poţi trăi toată viaţa privind în trecut. În plus, situaţia este suficient de complexă pentru a nu putea fi redusă la alb şi negru. O foarte mare parte din bucureşteni i-au aplaudat la vremea respectivă pe mineri şi mulţi se jenează de gestul de atunci. A readuce în memorie mineriada şi revoluţia înseamnă să trezeşti sentimente contradictorii, în care predomină jena. Ion Iliescu însuşi din ’90 este complet diferit de cel din 2004 sau cel de-acum. Tinerii de 20-30 de ani nu au o percepţie asupra a ce s-a întâmplat atunci, iar cei de peste 30 de ani s-au plictisit să urască. Au viaţa lor, copii, rate la bănci. Ei ar vrea să audă ceva despre mâine, nu despre acum 20 de ani.

2. Guvernul Croitoru. Practic, este guvernul Boc fără Emil Boc şi Elena Udrea. Arată că Traian Băsescu nu înţelege percepţia publicului asupra lui Adriean Videanu şi Gheorghe Pogea, deşi primul a dus la pierderea Capitalei după mandatul dezastruos. Absenţa unor specialişti recunoscuţi ca atare de publicul larg arată lipsa de resurse şi soluţii a PD (şi implict a lui Traian Băsescu). De data aceasta, Traian Băsescu vine cu cârpeli neinspirate. În aceste circumstanţe, decizia de a refuza un guvern majoritar Johannis devine greu de explicat.

3. Repetarea tacticii de la suspendare. Traian Băsescu nu sesizează că acum nu mai este acelaşi context, ci unul complet nefavorabil. La suspendare, aveam un Parlament spre final, total compromis prin desele răstunări de majoritate (generate chiar de Traian Băsescu însuşi, iniţial prin ruperea PUR de PSD şi apoi prin scoaterea PD de la guvernare). Parlamentul actual abia a fost ales, o bună parte din cei 322 au fost parteneri de guvernare ai PD. Atunci EBA nu era europarlamentar şi nici Elena Udrea ministru. Monica Iacob Ridzi era un europarlamentar decent, iar Pogea nu închisese încă 130.000 de firme prin impozitul forfetar. Atunci eram în vârful unei creşteri economice, cu perspective de continuare a dezvoltării economice, acuma suntem în criză economică peste care se suprapune criza politică. La vremea respectivă acţiunea Parlamentului părea un abuz, acum mai degrabă acţiunea lui Traian Băsescu pare un abuz (ignorarea unei majorităţi parlamentare) şi o îndepărtare a momentului găsirii soluţiei. Lecturile Constituţiei sunt prea sofisticate, dar pentru orice om de bun simţ logica spune că majoritatea dă premierul, de aceea opoziţia preşedintelui este prea greu de înţeles, mai ales că acesta nu este în poziţia de a obţine o majoritate parlamentară decât cu ajutorul trădărilor. Din contră, acţiunea preşedintelui indică faptul că, dacă va fi ales, criza politică va continua. Gestul de decorare a „generalilor trădători” seamănă, mai degrabă, cu graţierea lui Miron Cozma de către Ion Iliescu. La vremea respectivă era un PD spre 30% şi peste şi un trunchi liberal de aproape 10% cu unele speranţe de obţine o majoritate simplă. Acum, avem un PD sub 30%, izolat politic, fără posibilitatea de a face majoritate decât prin trădări şi cumpărări de parlamentari. Alegerile anticipate erau o posibilă rezolvare, acum sunt doar o prelungire a crizei.