Bădin a observat o informaţie interesantă în sondajul CURS (la fel ca şi Moromete într-un comentariu la articolul de ieri), şi anume încrederea foarte mică în preşedenţie, în condiţiile în care toate sondajele arată că Traian Băsescu se situează undeva spre 50% la acest capitol.
Sigur, este evidentă aici predispoziţia românilor în general de a avea mai multă încredere în persoane decât în instituţii. Pentru majoritatea, primul reflex în momentul în care au nevoie să intre în contact cu o instituţie este să întrebe în cercul lor de cunoştinţe „ştii pe cineva la…”. Deci, diferenţa nu este chiar surprinzătoare. Ceea ce surprinde însă este încrederea scăzută în Traian Băsescu în calitate de reprezentant al cetăţenilor. Acel 24% se apropie destul de mult de procentul participanţilor la referendumul organizat de preşedinte, ceea ce indică faptul că el reprezintă nucleul dur de electori ai preşedintelui. La fel de interesant mi se pare că cifra corespunde, în mare, şi cu cea dată de sondajul ATLE pentru PDL.
Pe de altă parte însă, eu nu m-aş grăbi să plâng din cauza încrederii scăzute a cetăţenilor în instituţiile statului. Aici avem mai degrabă comportamentul tipic al „drobului de sare”. În momentul în care interacţionezi efectiv cu instituţiile, observi că dracul nu este chiar atât de negru şi de cele mai multe ori probleme sunt cauzate de cetăţenii înşişi, mult prea puturoşi să se informeze înainte. Un exemplu banal. În vară, când mi-am schimbat cartea de identitate, eu am rezolvat problema în 2 minute. Aveam toate actele pregătite, puse în ordine. Funcţionarul s-a uitat pe le şi m-a trimis la poză. În schimb, toate cele 10-12 persoane dinaintea mea au stat cel puţin 15 minute. Ba le lipsea un act, ba nu completaseră corect formularul. Ca să nu mai vorbesc că, deşi lista tuturor actelor era afişată atât în curte la avizier, cât şi în sala de aşteptare, 90% din cei care veneau voia să întrebe personal pe funcţionari „că poate mai trebuie vreo hârtie”. După care, când veneau cu actele, evident că le lipsea o hârtie.
Sigur, există încă loc de înbunătăţire, dar situaţia nu este chiar atât de neagră.
Observatia cu increderea in persoane si nu in institutii este o traditie romaneasca.
S-a conturat in toata istoria noastra si inca ii suntem prizonieri.
Aici mai sunt insa doua aspecte :
1. slaba cultura a relatiei cu institutiile statului si lipsa de respect fata de ele din partea cetateanului
2. nivelul calitativ mediocru a functionarului roman si al managementului administrativ
Ca sa fie treaba dreapta corecta trebuie observat ca toata institutiile beneficiaza de incredere foarte redusa (adica Parlament e pe 9%) nu doar Presedentie. Si nu cred ca e vorba de tendinta de personalizare care face ca diferenta dintre increderea in Traian Basescu si increderea in institutia Presedentiei sa fie adevarate. Teoria mea ar fi ca e mai degraba incapacitatea indivizilor de a integra conceptul „institutia Presedentiei” ca un element continuu care exista inca din 1990 in firma actuala. Cu alte cuvinte presedintii exista continuu, presedentia exista cand suntem intrebati despre ea.