Vodafone a schimbat schema de bonusare a abonaţilor şi astfel, beneficiile acestora, mai ales a celor cu vechime în reţea se reduc chiar şi cu 50% (în cazul meu, pierderea e de doar 15% 25%). După calculele mele, toţi cei cu facturi sub 50 de euro (şi vechime în reţea) pierd pe noua schemă. Interesantă metodă de fidelizare. Te-ai fi aşteptat ca, în timp, beneficiile primite să crească nu să scadă. Poate nu întâmplător imaginea Vodafone este din ce în ce mai proastă. The future is… Orange?
5 comments to “Păcăleala Vodafone”
Si vechiul sistem care era, de acesta e asa de dezamagitor?
Pe vechiul sistem, abonaţii primeau pentru vechime un nr. de puncte. De asemenea, se mai acorda şi un bonus pentru plata cu cardul sau myBanking. Cumulate, aceste bonusuri înseamnă practic dublul bonusului actual. Ca să-ţi dau chiar exemplul de la ei de pe site:
Schema nouă:
Un client cu valoarea medie a facturii de 18 Euro şi vechime în reţea de 6 ani (Client Gold), va primi pentru o factură de 20 de Euro:
* puncte din schema de bază 20 Euro x 3= 60 puncte de loialitate
* puncte lunare bonus client Gold: 60% x 60 puncte de loialitate = 36 puncte de loialitate
* TOTAL = 96 puncte de loialitate.
Schema veche:
* puncte din schema de bază 20 Euro x 3= 60 puncte de loialitate
* puncte lunare bonus vechime: 6 x 8 puncte de loialitate = 48 puncte de loialitate
* bonus plata card = 10 puncte
* TOTAL = 118 puncte de loialitate.
Diferenţă: 22 puncte, adică o pierdere de 18% pentru client. Cu cât e vechimea mai mare, cu atât pierderea este mai mare. Totuşi, facturi de 50 de euro la mobil nu are toată lumea.
Chestia este că dezamăgirea este mult mai mare când ţi se ia ceva ce ţi se acorda, decât dacă nu ţi se acorda. Iar în cazul de faţă ar fi putut să lasă bonusarea existentă pentru clienţii actuali – cum a făcut în cazul modificării tarifelor. Şi că tot adusei vorba de modificarea tarifelor, atunci au aplicat o paritate de 1:1 la majoritatea abonamentelor noi.
Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu mă deranjează că pierd 20-30 de cenţi dintr-un cadou – nu am ajuns ca în bancul acela „bă, ăsta îşi ţine copii la facultate pe banii noştri!” – ci tendinţa Vodafone de a scumpi serviciile şi de a prezenta aceste scumpiri ca o mare favoare făcută clientului. Noul sistem de bonusare avantajează în mod evident clienţii noi, care vor primi din start mai mult, din păcate însă dezavantajează clienţii vechi.
Toti operatorii dezavantajeaza clientii vechi, din pacate. Ma uit la diverse oferte disponibile celor care se aboneaza acum: 6 luni gratis, minute pe viata, tarife mici, etc. Iar cei care sunt abonati de cativa ani beneficiaza doar de eurocenti din astia sub forma de puncte. Noroc ca dau minutele alea lunare pt vechime, macar de acolo mai iese ceva.
Eu merg cu Orange de cand era Dialog.
Sunt multumit si nici nu ciupesc la facturi.
cat este 1 pct de loialitate la vodafone