Eşecul MCV

Din momentul în care Comisia Europeană s-a implicat partizan în disputele politice din România, ea şi-a pierdut rolul de instanţă superioară şi orice credibilitate. Ultimul raport a fost receptat preponderent negativ şi considerat subiectiv. Cu atât mai mult în acest an, Comisia are o problemă fiindcă unele state se folosesc de raportul MCV pentru a amâna incorect aderarea României la spaţiul Schengen, aducând astfel şi o dimensiune de politică externă subiectivismului. Deşi la modul teoretic, românii sunt cetăţeni europeni, ei nu sunt trataţi ca atare de toate statele uniunii, fiindu-le încă restricţionate anumite drepturi. În plus, din MCV a dispărut tocmai partea cea mai utilă, C. Nu mai este un mecanism de cooperare şi verificare, ci doar unul de verificare.

Ceea ce îi este de reproşat Comisiei nu este atât partizanatul cu „partea greşită” şi susţinerea unui preşedinte impopular. Teza de la care pornesc ei şi apărătorii preşedintelui este că lipsa de popularitate se datorează „măsurilor eroice” de austeritate care „au salvat România de la faliment economic”. Ceea ce este cu totul fals. Deteriorarea bruscă a popularităţii prezidenţiale a apărut mult după ce s-au luat măsurile de austeritate şi are de a face cu un mod agresiv de a face politică.

Comisia Europeană greşeşte flagrant considerând „momentul 0” evenimentele din vara trecută, ca şi cum ele ar fi apărut din spuma mării ca urmare a marelui intrigant politic Dan Voiculescu. Rămas fără adversari politici, după ce Ion Iliescu s-a pensionat de mult, Vântu este la închisoare, Năstase la închisoare, Patriciu este bolnav şi are alte probleme, regimul Băsescu îl gonflează pe patronul trustului Intact la rang de mare maestru al combinaţiilor oculte, deşi puterea lui reală este mult inferioară. Ca notă de amuzament, este interesantă trecerea de la „Felix”, numele de cod al unui turnător la securitate, la „Varanul” – fiinţă malefică şi exotică. În viziunea propagandei băsesite, Ponta, de exemplu, are de ales, nici mai mult nici mai puţin, între „Calea Varanului şi Calea Bruxellesului”.

În realitate, evenimentele din vară au fost un răspuns politic la o acţiune politică: Traian Băsescu afirma în orice interviu că va ignora majoritatea reieşită din alegeri şi va propune un alt premier. Iar precedentul exista, în 2009 el ignorând o majoritate parlamentară creată în jurul lui Johannis. Şi nu a fost prima dată când Traian Băsescu ignora o majoritate parlamentară, prima fiind chiar în 2004, când, cu ajutorul „Varanului”, l-a pus pe Tăriceanu premier în locul lui Adrian Năstase.

Şi dacă ne uităm în urmă, cam fiecare reproş adus USL de către Comisia Europeană putea avea drept contra-argument un exemplu similar făcut de tabăra prezidenţială şi la care comisia nu reacţionase în nici un fel, unele de-a dreptul scandaloase, cum a fost votul la Legea Pensiilor sau votul pentru un membru al Curţii Constituţionale.

Aşa, raportul MCV a devenit o formă de confirmare a regimului Băsescu, iar comentariul preşedintelui arată că el aşa l-a şi „citit”. Aşa cum Ludovic al XIV spunea, „Statul sunt eu”, aşa spune acum Traian Băsescu, „Statul de drept sunt eu”. Chiar şi pornind de la prezumţia de nevinovăţie şi de bună intenţie, ceea ce este, din păcate, imposibil de acceptat în lumina desfăşurării evenimentelor, este clar că MCV este un eşec şi el trebuie fie încheiat, fie transformat în ceva cu adevărat util.

11 comments to “Eşecul MCV”
  1. „Din momentul în care Comisia Europeană s-a implicat partizan în disputele politice din România, ea şi-a pierdut rolul de instanţă superioară şi orice credibilitate. ”
    afirmatia ar fi veridica daca ceea ce spune comisia europeana ar spune altfel decat alte organisme internationale. cum asta nu se intampla, cum exista o consecventa in luarile de atitudine de la comisia de la venetia pana la secretariatul de stat al sua, afirmatia unei implicari partizane este falsa si manipulatorie. mai mult, pana in 2012, presedintele era perceput ca fiind izolat si neluat in seama pe plan international. asta face ca discursul intors la 180 de grade, ca are o influenta fantastica la nivelul institutiilor europene sa fie cu atat mai ridicol.

    „Ultimul raport a fost receptat preponderent negativ şi considerat subiectiv.”
    fals, incomplet si sofistic. de cine? complet arata asa: „Ultimul raport a fost receptat negativ şi considerat subiectiv exclusiv de politicienii si sustinatorii usl.”

    „unele state se folosesc de raportul MCV pentru a amâna incorect aderarea României la spaţiul Schengen”. irelevant in conditiile in care aceeasi atitudine a fost si in timpul guvernarii pdl.

    bun, pot continua asa cu oricare fraza. cert e ca mcv nu e un esec, atata vreme cat pune presiune asupra politicienilor romani. iar, ca simpli cetateni, asta ar trebui sa ne intereseze, ca puterea politicienilor romani sa fie controlata, dincolo de partizanate. in conditiile in care nu avem opozitie si controlul intern al puterii e inexistent, singura opozitie viabila in romania este cea a uniunii europene. daca ne pasa de democratia romaneasca, ar trebui sa ne bucuram ca exista. daca vrem sistem unipartidic, vom ignora aceasta opozitie.

    • Dacă A afirmă X, B afirmă X, C afirmă X nu înseamnă că A îl validează pe B, B pe C, C pe A sau că X este adevărat, devreme ce A, B, C au acelaşi interes şi anume ca X să fie adevărat. Este ca şi cum ai spune că Antena 3 informează corect fiindcă aşa spune şi Cotidianul (sau, de partea cealaltă, că B1 informează corect fiindcă aşa spune şi Evenimentul Zilei).

      CE, SUA & the Gang nu au o dragoste sau apreciere deosebită faţă de Traian Băsescu, din contră, au fost puşi în poziţii neplăcute şi cred că asta se va deconta la un moment dat. Ceea ce au vrut ei să împiedice prin teoria „loviturii” de stat este un precedent prin care un regim politic este înlăturat de la putere de voinţa populară în afara alegerilor regulate. Este ceea ce s-a întâmplat (în sens invers) cu Papandreu care a avut tupeul să meargă cu înţelegerea făcută cu CE şi finanţatorii internaţionali la referendum şi a fost silit să demisioneze şi să anuleze consultarea populară. Islanda a fost suficientă.

      Folosirea MCV pentru amânarea intrării în spaţiul Schengen şi în timpul PD este irelevantă. Ceea ce contează este că se foloseşte ceva în alte scopuri decât a fost conceput şi tocmai asta arată caracterul subiectiv şi eşecul MCV. Impactul său asupra evoluţiilor din România este nul, indiferent ce criteriu iei în considerare. Evoluţiile pozitive sunt mai degrabă rodul unor schimbări de mentalităţi în societatea românească, schimbării de generaţii în Justiţie. „Succesele” împotriva corupţiei sunt simple reglări de conturi ale unor grupări mafiote, nu o reuşită a sistemului. Devreme ce nu reuşeşte să „pună presiune” asupra politicienilor români, este folosit în alte scopuri (amânarea intrării în Schengen) nu este clar că vorbim de un eşec?

  2. in interpretarea ta, de ce a, b, c ar avea interes ca x sa fie adevarat? bine, in afara de motivatia ta, necredibila, ca au facut-o pentru ca nu voiau ca vointa populara sa castige. vorbesti de parca a, b, c ar fi iran, coreea de nord si cuba… nu e asa si o stii prea bine. iar analogia ta cu mass-media romanesti e falsa de aici pana la honolulu. altfel spus, nu, discursul ca criticile la adresa guvernarii usl sunt strict partizane nu reuseste sa-si gaseasca argumente decat tot strict partizane, deci absolut nerelevante. si ca sa mai dau un exemplu. citeste asta: http://worldjusticeproject.org/sites/default/files/WJP_Index_Report_2012.pdf. cateva concluzii de acolo: nu există un control al legii asupra reprezentanților statului, nu există control și limitare a puterilor guvernamentale, corupția este extrem de ridicată și răspîndită la nivelul autorităților statului, nu există transparență a autorităților statului etc, etc. altfel spus, ce spune mcv e confirmat nu doar din surse, care, daca folosim o teorie a conspiratiei, ar avea aceleasi interese, ci si din surse total independente (apropo, comisia de la venetia oare ce interese ar fi avand? dar osce-ul? dar human rights watch?).

    iar scopul mcv este sa ne arate cum suntem. numai politicienii cu doi neuroni isi pot imgina ca daca mcv-ul dispare, dispare si realitatea care ii face pe unii sa respinga intrarea in spatiul schengen. sa fim seriosi. in problema schengen, mcv-ul e un pretext la o problema reala. daca faci sa dispara pretextul, va fi inlocuit cu altul, atata vreme cat realitatea nu se schimba.

    • Lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum încerci tu să le prezinţi. Faptul că s-a intervenit doar într-un anumit moment şi nu în momente similare din trecut arată că există motive circumstanţiale. Apoi, emisarul SUA vehicula informaţii provenind exclusiv de la una din părţi – vorbim de acele „fraude masive” care, cu toate strădaniile procurorilor, nu au mai fost confirmate. Ca să nu mai vorbim de impunerea abuzivă, în contra chiar a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, a unui prag la referendum care a transformat tot demersul într-o parodie. Dacă acelea nu au fost intervenţii partizane înseamnă că avem o înţelegere diferită a termenului de partizanat politic.
      În ceea ce priveşte comparaţia SUA-Cuba sau SUA-Iran, dacă luăm în considerare recentul scandal în care este implicată şi România, cu privire la închisorile CIA, nu este întru totul lipsită de temei. Comisia Europeană şi PPE? Ce-avem noi aicea? E plin de căprioare, bine că mi-am luat alicea… Asta apropo de dubla măsură.
      Da, sunt de acord că în MCV există ŞI lucruri reale pe care le cunoaştem foarte bine. Dar asta nu văd cum anulează ce spun eu.

  3. „care, cu toate strădaniile procurorilor, nu au mai fost confirmate”

    faptul ca nu au fost confirmate nu inseamna ca nu au putut fi ascunse bine

    • @fish
      Puţin probabil să nu fi fost descoperite dacă erau.
      @berenger
      N-ai smuls nimic 😉 A fost de bună voie. Iar sfatul tău e valabil şi pentru tine 😉
      În ceea ce priveşte ordonanţa neconstituţională a lui Ponta, interpretarea ta este greşită. Ar trebui să fii mai atent la ce anume a limitat acea ordonanţă şi dacă acele atribute fac parte din ceea ce spune art. 146 din Constituţie 😉 Asta că tot m-ai acuzat pe mine de manipulare 😉
      @Combo
      Cred că n-ai mai primit ultimele punctaje de la partid, vezi că baubaul e „Varanul” 😆

  4. eu zic asa, ca sa incheiem discutia noastra la o bere: ma bucur ca ti-am smuls o afirmatie de genul „sunt de acord că în MCV există ŞI lucruri reale”. in maniheismul de azi, asta e o performanta in sine. nu ma pot abtine insa sa nu observ ca replica ta e, din nou, plina de sofisme. incearca sa gandesti influentat DOAR de fapte neinterpretabile si argumente valide. s-ar putea sa ai o surpriza…
    uite, exemplu de fapta neinterpretabila: guvernul ponta a emis o ordonanta prin care limita atributiile ccr. constitutia spune asa: „Ordonanţele de urgenţă … nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului” (art 115, al 6).

    iar apropo de esec, faptul ca noi discutam – in contradictoriu – este un efect pozitiv al acestui mcv

  5. „iar apropo de esec, faptul ca noi discutam – in contradictoriu – este un efect pozitiv al acestui mcv” – fără MCV venea Iliescu cu minerii, se abroga dreptul la proprietate și România intra in CSI :D.

  6. da-mi, te rog, exemplu de un sofism in argumentarea mea. eu pot da exemple multisoare in argumentarea ta.
    iar art 146, daca tot ne apucam sa contrazicem interpretari ale csm, are nu doar aliniatul b, ci si aliniatul l, care trimite la legea organica de functionare a csm. spune-mi tu cat e de in regula sa modifici o lege organica prin hotarare de guvern (iar asta poate deschide discutia despre cat de imbecil au jucat useleii asta vara…)

  7. Le iau și eu în ordine cronologică. Mai aveam că veneau comuniștii, vindeam sarea și poșta. La asta cu varanul nu știu încă dacă mă bag, ca poate îl comdamna pe varan și s-a dus toată argumentația mea :). Cum s-a dus și aia cu imunitatea.

Comments are closed.