Nu credeam că USL se va sparge înainte de a-și îndeplini scopul pentru care a fost creată, îndepărtarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. A fost o alianță care a a fost învestită cu multe speranțe de către electorat. Cu 70% se puteau face foarte multe. De aceea, sunt convins că ruperea ei va produce frustrări majore în electorat care va penaliza într-o formă sau alta ambele partide.
Dincolo de ceea ce crede lumea că mișcarea era planificată, că era gândită dinainte, că era inevitabilă, părerea mea este că am asistat în realitate la un playin’ chicken care s-a terminat prost pentru ambele părți fiindcă s-a mers prea departe ca vreuna din părți să mai dea înapoi. Sigur, PNL nu a fost luat niciodată în serios de PSD ca partener cu drepturi depline, fiindcă nu poți să împarți frățește cu cineva pe jumătate mai slab ca tine. Sigur, PNL a pretins și, până la un punct, a și obținut, mai mult decât i-ar fi permis posibilitățile sale. Ca alianță, USL a fost permanent subminată de lipsa de încredere între parteneri și de absența unui proiect politic comun, dincolo de „să-l dăm jos pe Băsescu”.
PSD s-a temut să ofere prea multe partenerilor liberali. Ministerele oferite acestora au fost castrate astfel încât elementele financiare să rămână sub controlul PSD. Proiectele asociate cu PNL (Constituția, reducerea taxelor) au fost nu atât subminate cât mai ales sprijinite insuficient de social-democrați. Această lipsă de încredere în liberali a făcut ca PSD să colaboreze punctual cu Traian Băsescu. De altfel, frica este elementul dominant al PSD și al lui Victor Ponta. Ori de câte ori se întâmplă ceva cu potențial neplăcut, acesta este fie plecat din țară, fie se ascunde în spatele unui paravan. Acum, PSD și Victor Ponta sunt expuși și vor trebui să-și asume guvernarea fără a mai putea da vina pe „colegii noștri liberali”, să-și asume proiecte de lege controversate pe care din diverse motive PNL a reușit să le împiedice.
Din punct de vedere politic, PSD rămâne în continuare cantonat în zona de 30-40 procente, dincolo de care nu poate crește. În urban nu a reușit să crească suficient, din contră, ca urmare a mandatelor mediocre ale lui Sorin Oprescu este pe cale să piardă Bucureștiul, iar în rural demografia nu-i mai ajută. Noua generație de politicieni – Ponta, Șoavă, Negoiță, Corlățean, Bănicioiu – nu demonstrează că au anvergura necesară pozițiilor, iar eticheta de „partidul corupților” este pe cale să se lipească din nou de PSD ca în vremea lui Adrian Năstase.
Una dintre constantele alianței USL a fost eșecul. A fost mai întâi eșecul îndepărtării lui Traian Băsescu. Au urmat apoi proiectele politice majore – regionalizarea, noua Constituție. În fine, cel mai mare eșec, al guvernării în sine. Norocul USL a fost că PDL a stabilit standarde atât de joase încât sunt greu de depășit, însă guvernarea lor este caracterizată de aceeași incompetență și lipsă acută de idei, viziune și seriozitate.
Retragerea PNL de la guvernare permite un bilanț al miniștrilor săi, care nu este unul favorabil lui Crin Antonescu. Un ministru condamnat, alți doi urmăriți de DNA, un ministru de interne mediocru care va rămâne în amintirea electoratului prin regretul că în mandatul său s-a petrecut un accident… Ministru cu ministru, liberalii nu lasă în urmă nimic pozitiv, dovadă a unei politici de resurse umane dezastruoasă dusă de președintele partidului.
Despărțirea PNL de PSD nu este în măsură să ascundă faptul că acesta a ajuns un partid mediocru, cu o conducere de politruci mai mult sau mai puțin vocali, lipsit de o ofertă politică concretă, reactiv. S-a spus că PNL și-a pierdut identitatea în această alianță… Nu poți pierde ceva ce nu ai. În afară de acel glamour conferit de statutul de urmași ai PNL istoric, PNL nu a avut o identitate politică pregnantă, comportându-se mai degrabă ca balama de susținere a altora.
Episodul penibil al lui Călin Popescu Tăriceanu nici măcar nu merită comentat. Aducerea lui Johannis la vârf a fost picătura care i-a umplut paharul, fiind bomboana de pe coliva viitorului său politic. Până la acest moment, deși s-a încercat implicarea sa la fiecare plecare din partid, nu a acceptat, sperând să vină momentul în care îi va lua locul lui Crin Antonescu. Odată cu apariția lui Johannis, și desemnarea sa cvasi-oficială ca succesor al lui Crin, indiferent de rezultatul din toamnă, i-a distrus lui Tăriceanu orice speranță.
Atâta timp cât PNL nu face nici un pas în direcția construirii unei echipe cu care să se poată prezenta oricând la guvernare în locul politrucilor actuali, șansele sale de a ieși din mediocritatea unui scor într 15-20 de procente nu sunt prea mari.
Dezamăgirea produsă de USL nu se va lăsa fără urmări. PNL-PSD-PDL aceeași mizerie deschide spațiul larg pentru un nou proiect politic, iar timingul este perfect. Urmează alegerile prezidențiale când este posibilă apariția unui candidat independent – Nicușor Dan sau Claudiu Crăciun – care să poată să se facă auzit la nivel național dincolo de viralitatea internetului. Condițiile actuale de înființare a unui partid politic îngreunează apariția unei forțe cu adevărat noi, însă tribuna pe care o va oferi campania pentru alegerile prezidențiale se poate dovedi suficientă pentru crearea unui curent care să ducă la o mobilizare în vederea îndeplinirii acestor condiții. În 2012, Nicușor Dan a reușit să scoată 7% la alegerile din București, deși campania sa s-a desfășurat aproape exclusiv pe net. Anul trecut, manifestațiile lor atingeau între 15-20.000 de participanți, în ciuda ironiilor. Public există, așteptări există, campania pentru prezidențiale se poate dovedi factorul coagulant.
Cristian, electoratul ala care si-a pus atatea sperante in USL, e chiar culmea. Ce naiba, generatia noastra a vazut esecul CDR in care s-au pus sperante mult mai mari!
Apropos de noile partide, adevarul e ca europarlamentarele ofera o tribuna mult mai buna. Gandeste-te, cu 100.000 de semnaturi te poti inscrie in cursa, iar apoi tragi tare pe net, retele sociale si alte alea. SI ai nevoie de 150.000 voturi. Poate nu Nicusor Dan ci eventual un candidat „garantat Nicusor Dan :))” si gata.
Nenorocirea e ca mizeria asta de sistem electoral romanesc nu fa posibilitatea inscrierilor de liste de candidati independenti. In Franta, multa vreme municipalele si europenele au fost tribuna prin care formatiunile marginale (in special extremele de stanga sau dreapta) si/au facut publicitate.
Eu cred că acel 70% fără precedent în politica românească reprezintă și o exasperare față de fragmentarea politică și speranța că or să facă dracului ceva. Vorbim de unificarea a două electorate mai degrabă incompatibile.
Europarlamentarele nu au miză la noi, vor fi maxim 30% la vot, nimeni nu mai are interesul să aducă mai mulți sau să cheltuie prea mult. La prezidențiale va fi altceva, fiindcă se joacă politic viitorii 10 ani, deci miza va fi enormă. Dacă un candidat #unitisalvam scoate peste 5% (și eu zic că are șanse pentru un scor între 10-15%) se creează premise pentru construirea în jurul lui a unui partid politic nou. Cheia este să nu se lipească de el lichelele tradiționale.
De acord cu lipsa de miza la noi a europarlamentarelor dar sa fim seriosi, nici francezii care voteaza Frontul National sau Lutte Ouvriere sau britanicii care voteaza UKIP nu o fac pentru vreo influenta asupra UE ci pentru a protesta fata de partidele traditionale de la ei.
In plus, aici am avea un public tinta de oameni interesati de politica. Nici nu trebuie sa cheltuiesti enorm, ai netul a dispozitie. Ar fi o incalzire inainte de prezidentiale.
Oricum e materie de reflectie interesanta.
Analiza ta mi se pare corecta pana la ultimul paragraf, cu care nu sunt insa de acord.
Si asta pentru ca, in cazul alegerilor prezidentiale, masinaria de partid – a oricarui partid- va bate la fund orice nicusordan, oricat de vocal ar fi. Gandeste-te ca, dincolo de internet, promovarea lui va trebui sustinuta financiar la greu. E imposibil azi, in tara mamaligii, sa scoti in strada oameni. Mai ales ca, in acest an, cred ca lupta la prezidentiale se va de in zonele sarace, zone de stanga profunda, zonele ” sa ne dea si noua ceva”…
In plus, stim ca presedintele, oricat de jucator ar fi, nu este salvatorul natiunii. Este cea mai mare demnitate a statului, dar atat. Iti dai seama ca, admitand prin absurd posibilitatea ca un oricare nicusordan sa acceada la functia suprema in stat, acesta va fi o floricica profund decorativa intr-un ghiveci de rahat care inseamna aparatul roman de stat.
Bogdan, faci o greșeală de evaluare a situației.
#unitisalvam are un alt target decât partidele clasice și au dovedit o capacitate de mobilizare mai bună decât acestea. Nici un partid nu a mai scos în stradă 20000 de oameni, nici cu autocare din provincie. Miza lor nu este să câștige alegerile, ci să facă o demonstrație (make a statement sună mai bine). Ei vizează segmentul celor dezamăgiți de partidele clasice, care nu au mai votat. Primul tur la prezidențiale favorizează votul de tip make a statement, al doilea tur fiind alegerea pragmatică, astfel că pot profita de faptul că partidele se vor concentra pe turul doi.
Nu contest argumentele tale.
Doar ca nu foloseste la nimic.
Daca miza lor NU este sa castige alegerile, atunci eu, cel pe care (teoretic) il targeteaza miscarea cu salvarea, pentru ce sa ma implic?
La ce imi foloseste sa imi consum energia si votul pe niste oameni care NU au ca tinta as faca ceva cu energia si votul meu?
Da, sunt unui dintre potentialii targetati.
Bogdan, scuze pentru întârziere. Realist vorbind, #unitisalvam are un public potentțial de maxim 20%. În aceste condiții, este absurd să-și propună câștigarea alegerilor, ci să-și facă glasul auzit. În momentul de față, în România, singura clasă socială cu reprezentare politică este cea a pensionarilor și, poate, cea a bugetarilor. Restul nu există. Scopul #unitisalvam ar trebui să fie să reprezinte politic acel public de 20%.