Un ministru află pe pielea lui cum e cu birocrația de stat. Unul dintre motivele principale pentru care România este prost administrată este că cei din clasa politică nu s-au lovit niciodată de realitate. Habar nu au unde și cum se plătesc taxele locale, habar nu au ce înseamnă administrarea unui SRL și responsabilitatea asigurării salariilor unor oameni, nu știu cât costă o pâine, nu au mai mers cu transportul în comun de când erau copii (unii, nici atunci). Ei văd realitatea de la TV, de la fereastra SUV „pe firma” unui prieten. Treburile curente le rezolvă „un băiat” care „se descurcă”. Te uiți la CV-urile lor și vezi că oamenii ăștia nu au muncit nicăieri în viața lor sau, cel mult, au lucrat la stat. Nu am pretenția ca miniștrii să umble cu tramvaiul – nici eu n-am mai folosit transportul public din 2005 – dar e obligatoriu să știe cât costă o călătorie și, mai ales, de ce costă atât. E absurd ca ministrul de Finanțe să nu știe de țiganii care vând facturi în alb la Piața Alba Iulia, pe Șoseaua Colentina.
Posted inPolitice
De ce ar interesa-o? Timpul trece, leafa merge… Nici pe ceilalți nu i-a interesat. Iar cu Cotovelea sau cum îl cheamă nu e nici o premieră, periodic ies la rampă diverși funcționari să își exprime „nemulțumirea” că treburile merg prost. Cred că de fapt e doar un joc de imagine.