Stagnare

Alegeri

Alegeri

Sondajul IMAS care a a apărut astăzi arată o stagnare pe toată linia, micile variațiuni fiind mai degrabă o chestiune de calibrare a eșantionului decât mișcări efective.

Am mai spus că am reticentențe față de cifrele din sondajul IMAS, care nu se corelează cu celelalte care au mai apărut pe piață – CURS și Sociopol. Însă este mai puțin important să analizăm procentele în sine cât mai important este să vedem imaginea pe care o înfățișează cu mai puțin de o lună înaintea primelor alegeri.

Poate cea mai importantă informație oferită de sondaj este aceea că referendumul nu interesează pe nimeni și că este posibil să avem un eșec de proporții care să se spargă în fața Opoziției. Sondajul surprinde doar confirmarea că vom avea referendum, cel mai probabil nu și întrebările, care au dezamăgit pe toată lumea.

Dacă referendumul convocat de Johannis ar fi suscitat vreun interes ar fi trebuit să avem o creștere mai susținută a Opoziției. Așa, PNL și USR+ stagnează, unul la 25%, ceilalți în jur de 16%, chiar o scădere de un procent față de măsurătoarea precedentă.

La USR+ au fost câteva scandaluri interne, două retrageri de pe listă, trimiterea lui Caramitru pe „banca de rezerve”. Alianța pare să-și fi atins platoul maxim, nu a reușit să iasă din „bula” proprie – deși am văzut că au încercat ieșiri în comunele de pe lângă București, probabil că au fost și prin țară astfel de ieșiri, ele nu s-au concretizat în intenții de voturi. Timpul rămas nu le permite să spere mai mult, ci măcar să oprească scăderea.

Nici PNL nu pare să fi concretizat în voturi achiziția lui Rareș Bogdan și punerea lui în fruntea listei. Acest lucru este posibil să afecteze partidul prin nemulțumirile interne care să afecteze mobilizarea la vot.

Ceva calcule: este posibil ca prezența la vot să fie peste 30%. Pragul de 30% ar fi în jur de 5,7 milioane de alegători. Asta ar însemna o prezență reală de 40% dintre cei aflați efectiv în țară (probabil undeva la 14,5 milioane alegători). Un pic cam mult pentru niște alegeri fără miză și un referendum deja etichetat inclusiv de tabăra susținătoare ca inutil. La precedentele alegeri au fost 5,9 milioane (s-au anulat 345.000 de voturi!!!). În cel mai bun caz, se poate miza tot pe atâția, poate 6 milioane.

Alegătorii PSD, ALDE, ProRomânia însumează undeva spre 50%. Este de ajuns ca doar 20% dintre ei să nu voteze și la referendum și nu se va întruni cvorumul. Dacă doar în zona rurală PSD/ALDE controlează acest lucru și președintele Johannis are o problemă.

Ce surprinde, este tendința de scădere a lui Cioloș. După un vârf de 12,6%, acum este la 10%, în scădere de la lună la lună. Este mai degrabă un semn că potențialul său electoral s-a epuizat complet, aspect care se vede și în stagnarea USR+. Cu doar 10%, candidatul USR+ este mult sub scorul partidului (alianței). Doar Liviu Dragnea este sub partid, ceilalți candidați – Johannis, Tăriceanu, Ponta fiind marginal peste.

Și mai interesant este că Ponta și Tăriceanu au câte peste 2 procente în plus față de luna anterioară. Până și Liviu Dragnea este pe plus, de la 8 la 8,7%. Și mai interesant este că, în lunile precedente, era măsurat și Ludovic Orban. Te-ai fi așteptat ca voturile pentru el să se redistribuie către Johannis sau Cioloș.

Cioloș + Johannis înseamnă în momentul de față 52,7%. Tăriceanu+Ponta+Dragnea sunt 41,5%. Cele 6 procente risipite pe restul candidaților nu contează – cel mai probabil nu vor mai veni în turul 2. Dacă Johannis suferă un eșec la referendum, turul doi se joacă.

2 comments to “Stagnare”
  1. Eu nu inteleg cum poate cineva sa creada ca Rares Bogdan sa adune voturi. Serios! Lasand la o parte ca e o rusine de jurnalist (in primul rand pt ca e isteric), chiar nu-i vad rostul pe lista. Dpmdv numele lui alunga votantii!

    Altfel, cred ca o sa fie destui care o sa voteze la europarlamentare, dar nu o sa participe la referendum 😉

Comments are closed.