Stolojan reloaded

Nu, nu a înviat decedatul politic. Reîncarnarea sa este Elena Băsescu şi este încă un episod din lupta lui Traian Băsescu împotriva propriului partid. Ochiometric, Eba va lipsi PD de vreo 2-3 euro-parlamentari şi vreo 4-5 procente. Este exact acelaşi scenariu ca la europarlamentarele precedente, când disidenţii stolojani n-au fost primiţi în partid şi au candidat singuri lăsându-i pe democraţi sub 30%. Întrebarea care se pune este ce credibilitate mai poate avea un politician care îşi foloseşte fata atât de josnic? Sigur, acum nimeni nu-şi închipuia că Berceanu, Blaga şi Videanu vor rămâne nepedepsiţi după afrontul din decembrie (da’ ce credeaţi, că a discutat economie cu ei la Cotroceni? haidade), dar dacă în noiembrie cei trei se vor uita după berze, că vorba aia, „mărite Zeus, la 25% ne-ai adus, 25% îţi oferim, ştii că de unde nu e, nici Dumnezeu Zeus nu cere”? Şi cum „Geoană stă mult mai rău cu presa decît cu publicul larg, nu e lipsit de potenţial, iar în străinătate continuă să fie cel mai cunoscut lider român” cum spune doamna Mungiu, o să avem primul preşedinte fără -escu. Apoi, domnul Tănăsescu e din ce în ce mai vizibil, de unde trag concluzia că e antrenat fie pentru poziţia de premier, fie ca şef la BNR. A, nu vă îngrijoraţi, că democraţii rămân la guvernare, liberalii nefiind serioşi.