Puncte-puncte
Nu am mai scris de mult ceva consistent. Dincolo de faptul că şi motivaţia de a mai continua a scăzut după 6 ani împliniţi pe 4 ianuarie, crescând în schimb senzaţia de deja-vu şi impresia că mă repet, nici timpul nu-mi mai permite. Firma mea a crescut destul de mult anul trecut şi probabil că anul acesta ritmul se va păstra. Deşi foarte aglomerată la un moment dat, „nişa” de comentariu politic se subţiază, atât numeric, cât şi valoric. Au dispărut mulţi ai căror bloguri le citeam cu plăcere, chiar dacă nu totdeauna eram de acord, alţii au rărit postările. Alţii au încercat să se salveze prin „colectivizare” fără a avea prea mult succes. Se simte o lehamite generală şi asta nu este bine. Este, până la urmă, o înfrângere. Şi asta nu-mi place. Nu plac înfrângerile şi nu sunt genul de om care să renunţe. Şi, aşa cum am reuşit să găsesc timp pentru a merge regulat la sală de la începutul anului, mă voi strădui să mă ţin de ei. Măcar o dată pe săptămână.
