Cum rezistaţi?
Mai este România o democraţie?
Nu, nu este un post despre „dictatorul Băsescu”. Traian Băsescu este mai degrabă un simptom decât o cauză. Dacă ne apucăm să analizăm elementele constituente ale unei democraţii observăm că România îndeplineşte doar câteva, şi acelea cu multă indulgenţă. Deci:
De ce, nene Anghelache, de ce? (II)
De ce, nene Anghelache, de ce?
Despre turismul românesc
Citeam în Evenimentul Zilei un articol interesant despre dezastrul de la bulgari, unde mai bine de jumătate din hoteluri au intrat în faliment. Este o lecţie interesantă despre limite. Bulgarii au ştiut să se facă interesanţi prin preţurile foarte mici sub cele din destinaţiile turistice clasice. Dar, un preţ mic limitează foarte mult posibilităţile de dezvoltare, mai ales atunci când aceasta se face pe banii băncilor.
Prezidenţialele – de urmărit
Într-un articol mai vechi analizam scenariile potenţiale de după alegerile prezidenţiale în ideea de a lămuri ce se va întâmpla la aceste alegeri. Judecând după fibrilaţia în care au intrat pupinii cotidieni care „au treabă”, este clar că Traian Băsescu va candida. Situaţia mi se pare foarte interesantă deoarece impresia pe care o am este că este vorba de o candidatură nedorită, ci impusă cu forţa.