Blogărind din 2005
Pornind de la articolul lui Pavel Lucescu au apărut numeroase replici, inclusiv una a mea. De curând a punctat şi Doc unele aspecte interesante. Iniţial, voiam să comentez la el, dar am dezvoltat răspunsul ceva mai mult decât un simplu comentariu aşa că am zis că e mai bine să-l pun aici.
Democraţi nu par să se fi trezit din degringolada cauzată de scorul slab înregistrat la alegeri iar deciziile luate după locale ne arată un partid incapabil să înţeleagă ce (nu mai vrea) electoratul de la ei.
Revin la discuţia apărută după proiectul de lege al lui Funar şi Ghişe, deoarece majoritatea articolelor s-au limitat la miştouri ieftine, iar reacţia mass-mediei a fost doar de indignare exagerată. În mod normal, discuţia ar fi trebuit canalizată spre responsabilitatea mass-mediei. Când vine vorba de reglementare, „organele” de presă sar indignate şi ne pun placa aia cu „ele sunt instituţii private, orientate spre profit”, nu e treaba lor să facă educaţie. Corect, numai pe jumătate. Nu este treaba lor să facă educaţie, dar asta nu înseamnă că nu au o responsabilitate.
În momentul de faţă, Ludovic Orban are potenţialul de a deveni un „Theodor Stolojan” cu efecte la fel de falimentare pentru el şi pentru grupul de politicieni de seră care îl încurajează. Pentru Ludovic Orban, simplul fapt că cele două cotidiane care îl linşau astă-iarnă nu mai pot acum de dragul său ar trebui să fie un semnal de alarmă, fiindcă, spre deosebire de Stolojan, ştiu că lui Orban chiar îi pasă de PNL.
O parte din ele le-am tras în articolul de după primul tur, altele s-au impus după cel de-al doilea şi după reacţia partidelor la aflarea rezultatelor. Deci…
