Blogărind din 2005
Judecând după tâmpeniile pe care le face BNR, ajutată din plin de Guvern, premisele nu par încurajatoare. Dar, parafrazând un celebru banc de pe vremea lui Ceauşescu, atâta timp cât nu încearcă şi cu cianură, mai avem o şansă. Din fericire, există o veste bună. România este ocolită de criza economică.
Istoricul relaţiilor dintre România şi FMI este unul tensionat. După 1989, România a încheiat 7 acorduri de tip stand-by, în valoare de 2,266,535,000 DST (drepturi speciale de tragere). Dintre acestea, decât unul singur a fost utilizat integral, de guvernul Adrian Năstase, iar un altul nu a fost utilizat deloc. Ultimul acord, încheiat de Adrian Năstase, cel din care România nu a utilizat nici un ban, a fost încheiat pentru monitorizare şi s-a încheiat destul de tensionat, introducerea cotei unice de către guvernul Tăriceanu I făcând ca cele două părţi să-şi arunce vorbe grele, dincolo de limbajul de lemn al diplomaţiei.
Deşi are în Parlament cea mare susţinere a unui guvern post-decembrist, „Parteneriatul pentru România” generează doar haos administrativ. Se termină prima luna a anului şi România nu are încă un buget, nu se ştie ce măsuri anti-criză se vor aproba din lista prezentată public, nu se ştie dacă ne vom împrumuta sau nu de la FMI, UE, BERD sau de pe piaţa financiară. Toate măsurile anunţate de guvernul Boc, de la interzicerea cumulului salariului cu pensia, până la „îngheţarea” salariilor în sistemul de stat eşuează în ridicol. În vremea asta, leul pică şi economia îngheaţă, fără ca cineva din administraţie să pară preocupat de amănuntele acestea plictisitoare.
Observ că de ceva vreme, în lipsă de alte subiecte, multă lume îşi dă cu părerea despre criza economică şi citesc tot felul de bălării cu pretenţii de analize financiare. Mai mult chiar, în Ziarul Financiar, un nene propunea ca soluţie pentru creditul imobiliar exact derivatele care au îngropat sistemul bancar. Adică ipotecile să fie transformate în titluri tranzacţionabile la bursă. Deci:
