De ce (mai) avem creştere economică

În plină „criză mondială”, România raportează o creştere economică record pe primul trimestru, infirmând casandrele care preziceau dezastrul ce va să vie acuş-acuş. Cei care citesc regulat ştiu că am avut o viziune optimistă, aşa că rezultatele nu sunt chiar o surpriză pentru mine, care pronosticasem pentru anul acesta (cu condiţia unui an agricol bun) o creştere economic spre 8%. De unde vine creşterea economică?

Problemele lui Traian Băsescu

Ieşirea recentă a preşedintelui împreună cu un Vasile Blaga aflat într-o stare de ebrietate şi mai mare decât cea a preşedintelui, care totuşi mai era capabil să vorbească, are darul să îngroape, definitiv, candidatura fostului ministru de interne. Din doar două mutări (de fapt, am putea spune că sunt trei, cu tentativa de blocare a candidaturii lui Oprescu), Traian Băsescu reuşeşte să facă ceea ce n-ar fi reuşit să facă ceilalţi candidaţi într-o mie de ani.

Spre o finală Oprescu-Orban?

Articole precum acesta, acesta, acesta sau acesta vor avea în mod cert darul de a submina prestaţia celor doi candidaţi (oricum Blaga nu are o prestaţie serioasă în campanie şi…

Recomandare backup online

De sărbători am avut nişte musafiri. Nepoftiţi. Mă rog, paguba n-a fost mare, dar m-a făcut să mă gândesc la informaţiile de pe laptop a căror valoare nici măcar nu…

Un discurs falimentar

Ieşirea preşedintelui şi atacurile la adresa „sistemului ticăloşit” a fost una total neinspirată şi ne arată un Traian Băsescu „încremenit în proiect”, vorba prietenului prietenului său Liiceanu. Băsescu pare să fi rămas în 2004, atunci când înlăturarea PSD de la putere era o urgenţă. A mai veni însă după 4 ani, cu aceeaşi tehnică bolşevică de agitare a spaimelor interioare e falimentar. Electoratul are alte preocupări şi alte probleme.

M-am înşelat?

Oprescu va participa. Dan Andronic spune că în PSD începe jihadul. Informaţia converge cu o serie de zvonuri care spuneau că Diaconescu ar fi „blat” cu Blaga. Sondajul Gallup, din care presa a preluat parţial este foarte interesant şi punctează câteva aspecte îngrijorătoare pentru PD şi Blaga:

A fost sau n-a fost?

Am fost printre cei sceptici faţă de realitatea candidaturii lui Sorin Oprescu (de aceea nici nu l-am inclus în analiza SWOT). Modul în care s-a sfârşit această tentativă şi martirificarea doctorului ca „victimă” a jocurilor politice confirmă faptul că avem de a face cu o strategie care are ca scop păstrarea PSD în centrul atenţiei. În continuare se va discuta despre cine l-a oprit pe doctor, cine ce interese are, vor urma contestaţii, mediatizarea contestaţiilor.

Profesori şi elevi

Câteva mii de profesori vin să fluiere în faţa guvernului pentru a cere ceva ce Guvernul le dăduse deja. Normal, suntem în campanie, iar unul dintre liderii sindicali ai profesorilor…