Despre majorarea salariilor
Din partea PD apar presiuni tot mai mari în vederea creşterii salariilor bugetarilor şi a pensiilor, doar-doar or mai repara ceva din ce au stricat cu ocazia protestelor. Ce nu înţeleg cei de la PD este că este deja prea târziu. Protestele de la începutul acestei ierni au avut darul de a contura ideea că PD şi Traian Băsescu trebuie să plece de la guvernare. Ceea ce rămâne acum PD este să-şi dispute cu Dan Diaconescu locul de cel mai mare partid de opoziţie sau – dacă îl mai ţin pe Emil Boc în funcţie sau dacă vor face, aşa cum par să intenţioneze, comasarea alegerilor – să spere că vor mai intra în Parlament. De la 11% la 4% nu sunt chiar atât de multe procente, iar o hemoragie de primari către variante mai ofertante poate amplifica efectul.