Blogărind din 2005
După condamnările de ieri ale „greilor fotbalului românesc” am citit câteva articole care mergeau pe ideea că nu trebuiau condamnați și la pușcărie și că, în general, în cazul infracțiunilor economice ar fi suficientă recuperarea prejudiciului și, eventual, o amendă.
Mi-am schimbat laptopul și cel nou a venit cu Windows 8 preinstalat. Deși folosesc noul Windows pe telefon de ceva vreme, impactul inițial a fost bulversant. M-am simțit ca și cum aș fi intrat într-o mașină fără volan, pedale și schimbător. Și eu sunt, cât de cât, un utilizator suficient de experimentat, având calculator personal încă din 1992 – un 286 SX 40 MHz cu 2 MB RAM și 80 MB Hdd (și coprocesor matematic – o minune a tehnicii pe vremea aceea) și căpătând abilități mult peste medie în domeniu (inclusiv 2 certificări Microsoft).
În momentul în care Traian Băsescu va ajunge cu contestarea guvernului Ponta 3 la Curtea Constituțională (și nu-mi fac nici o iluzie că nu va merge) pentru PSD începe sfârșitul. Va urma implozia și o nouă „noapte a cuțitelor lungi”.
Nu credeam că USL se va sparge înainte de a-și îndeplini scopul pentru care a fost creată, îndepărtarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. A fost o alianță care a a fost învestită cu multe speranțe de către electorat. Cu 70% se puteau face foarte multe. De aceea, sunt convins că ruperea ei va produce frustrări majore în electorat care va penaliza într-o formă sau alta ambele partide.
În 2004, PSD lui Adrian Năstase era pe cai mari. Avea aproape 40% în sondaje (a luat 38% la urne), avea creștere economică, avea o opoziție de dreapta anemică, dar tot occidentul împotrivă, în ciuda „tainelor” oferite de El Însuși, cu rare excepții toată presa era la dispoziția lor, economia creștea, Dan Voiculescu era și el acolo. Aveau totul. Și n-au învins.
Zilele acestea, PSD asistă siderat la un trailer a ceea ce va fi viața fără PNL. Un partid al corupților condus de cel mai corupt premier din istorie, un Adrian Năstase redivivus. Eu nu sunt convins cum este toată că PSD chiar vrea să rupă USL. Este clar că ei nu se înțeleg foarte bine în teritoriu unde fiecare are propriile aranjamente și de când puterea baronilor locali a crescut în detrimentul centrului conducerea partidului nu prea are multe pârghii de intervenție. Pe de altă parte, sunt condamnați să rămână împreună.
Azi, via Vali, a început să se propage un articol melodramatic despre cum un supermarket omoară un oraș. Problema acelui articol este însă că imaginea idilică a orășelului înfloritor distrus de retailul modern este că… e complet falsă. Pentru cine s-a născut mai târziu, în 1990 economia românească era pusă pe butuci de comunism, fiind, la propriu, o grămadă de fier vechi având o mai mare valoare imobiliară decât industrială. Nu e ca și cum România ar fi fost o economie înfloritoare distrusă de rapacele corporații vestice.
Toate indiciile par să arate acest lucru, deși pragmatismul și rațiunea ar spune nu. Însă nu ar fi prima dată când oamenii noștri politici s-ar comporta irațional. Ruperea USL ar afecta, proporțional, ambele partide.
