Blogărind din 2005
Deşi i se pun tot felul de beţe în roate, Adrian Năstase se încăpăţânează să lupte pentru revenirea oficială în fruntea PSD. Întrebarea care se pune este dacă el mai poate fi util cu adevărat partidului sau va fi încă o piatră de moară.
Nu am văzut pe vreun comentator politic de la noi să sesizeze că a trecut ceva vreme de când nu a mai apărut pe piaţă nici un sondaj privind scorul partidelor, deşi în urmă cu ceva vreme erau cel puţin două-trei pe lună. O explicaţie ne-a oferit-o alegerile europarlamentare când sondajele „prietenoase” au creat nişte aşteptări prea mari şi au adus în final mai multe prejudicii decât beneficii.
Proclamarea independenţei Kosovo poate readuce în rudimentara dezbatere politică de la noi tema naţionalistă, o temă care căzuse aproape de tot în desuetitudine. Văd că televiziunile tot insistă pe manifestaţia unor imbecili maghiari, altfel fără prea mare însemnătate, ca şi unele organizaţii civice sau politice care se bagă şi ele în seamă în căutare de publicitate.
PSD a luat, se pare, cea mai proastă decizie pe care o putea lua. Când trebuie să fie uniţi, apar facţiuni divergente. Partidul pare să se fi împăcat cu soarta şi acceptă înfrângerea în faţa lui Traian Băsescu după ce au văzut că imediat ce ridică vreunul nasul este pocnit imediat cu o doză de rahat împrăştiat de ventilatoarele cotroceniste. A păţit-o Adrian Năstase, Miron Mitrea, Sorin Oprescu, Victor Ponta şi azi, Cristian Diaconescu. Să ştie bine şi să înţeleagă cine este şeful.
Recentele probleme cauzate de interimatul de la Justiţie şi de soluţia aleasă de liberali pentru a contracara mişcarea preşedintelui impun câteva concluzii care vor defini războiul politic în următoarele luni:
