PoliTichii de Mărgăritar

La 20 de ani de la Revoluţie, 4 din cei 6 candidaţi la preşedinţie care ies din marja de eroare au legături mai mult sau mai puţin discrete cu serviciile…

Iniţial, am crezut că receptarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de către presă se datorează incompetenţei şi incapacităţii acesteia de a detecta o temă importantă de discuţie. Spre deosebire de restul, în Ziarul Financiar titlul dat este „Traian Băsescu propune un New Deal”, sau ceva similar, mai aproape de ceea ce ar fi vrut preşedintele.

Recunosc că nu am avut timp să citesc tot raportul Comisiei prezidenţiale, ci doar în diagonală fiind foarte ocupat. Am să revin asupra lui în weekend fiindcă merită un comentariu…

Dragii mei, ştiu că este criză şi probabil că unii dintre voi sunteţi plătiţi la post (de curiozitate, halatu', cât e halatu?) dar vă anunţ că nu le mai dau…

Idei disparate, fără legătură între ele.

Ion Iliescu punctează astăzi un mesaj foarte important de susţinere a lui Mircea Geoană, răspunzându-i (relativ violent, în termenii săi) lui Octavian Cozmâncă viitorul şef al campaniei electorale a lui Sorin Oprescu. Cu această ocazie se taie macaroana celor care susţineau că Sorin Oprescu are sprijinul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, precum şi a vreunui grup din PSD.

Una din tezele mele susţinea că PD este „mort” fără Traian Băsescu. Din păcate, mă înşelam. Clasa politică românească a involuat într-un feudalism timpuriu care a destructurat complet partidele ca organizaţii. Cel mai bun exemplu este PSD care, după despărţirea de Ion Iliescu şi Tavi Cozmâncă, a încetat să mai fie o organizaţie, devenind o federaţie de interese regionale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu PD, care, la un moment dat, era important exclusiv datorită liderilor centrali. PNL nu contează în peisaj el nefiind niciodată un partid în adevăratul sens al cuvântului. Din această cauză, partidele în sine sunt mult mai slabe, dar în, acelaşi timp, mult mai greu de controlat. Mergând mai departe, puterea locală este generată de funcţia publică şi, de cele mai multe ori dispare o dată cu pierderea acesteia (un exemplu care contrazice această regulă ar fi Dragnea de la PSD). Dacă Geoană şi Crin Antonescu şi-au asumat cu curaj (dar şi foarte multă lene în cazul celui de-al doilea) rolul de marionete, Traian Băsescu se străduie, din ce în ce mai puţin convingător, să pară că deţine controlul.

Povestea continuă. Azi a fost întrerupt cam o oră. Surpriza 1: am primit un telefon de la ei şi am fost rugat să resetez modemul, după care a pornit. Surpriza…

Din 2004 utilizez un fişier hosts prin care blochez 95% din publicitatea de pe internet aşa că nu am avut ocazia de a vedea nivelul de nesimţire la care s-a…

Nu, nu este un post despre „dictatorul Băsescu”. Traian Băsescu este mai degrabă un simptom decât o cauză. Dacă ne apucăm să analizăm elementele constituente ale unei democraţii observăm că România îndeplineşte doar câteva, şi acelea cu multă indulgenţă. Deci: