Diareea presei româneşti…

Multă vreme am fost fascinat de modul în care lucrătorii din întreprinderile producătoare de ziare deturnează sensul unor acţiuni sau idei reuşind - printr-un efort demn de o cauză mai…

Cazul Voicu şi efectele pe termen lung asupra clasei politice

Senatorul PSD Cătălin Voicu reprezintă, prin poziţia sa şi nu prin funcţiile deţinute, cel mai mare „peşte” intrat în în vizorul justiţiei. Comparat cu el, Adrian Năstase e un peştişor nevinovat. Din punct de vedere legal am serioase dubii că senatorul Voicu va suporta în vreun fel rigorile legii prea curând. Mai degrabă, ca şi în cazul „caltaboşilor” este vorba de compromiterea unor politicieni pentru care există dovezi puţine sau subţiri.

Kocham Polska

I-am văzut prima dată la Turambarr, după care am petrecut vreo două ore pe YouTube urmărindu-le clipuleţele. Mi se pare un show fantastic, de bună calitate, o alternativă salutară la…

Evoluţia PD

În ultima vreme au apărut din zona PD mai multe semnale prin care se încearcă o anumită delimitare/nuanţare a poziţiilor – firească, de altfel, după ieşirea din paradigma electorală. Sigur, majoritatea celor din PD care au o părere nu sunt de acord cu ea (foarte amuzant „ideologul” Valeriu Stoica), riscând probabil să ajungă deviaţionişti după modelul bolşevic („deviaţionist” este o persoană care merge înainte atunci când partidul a decis să meargă la stânga). Modelul de parlament unicameral propus de preşedinte nu pare să aibă prea mulţi adepţi şi aş spune că actualele discuţii de la Cotroceni vor avea darul de a introduce nuanţări. Acuzele de dictatură la adresa lui Traian Băsescu par să-l sensibilizeze, deoarece îi reduce marja de operare (oricum limitată de prestaţia catastrofală a guvernului Emil Bobu) şi-i limitează potenţialul de generare de noi proiecte politice.

Un guvern de tâmpiţi

Parcă a tunat şi i-a adunat. Funeriu era unul din puţinele nume onorabile (dacă nu singurul) din guvernul Emil Bobu. Avea un CV impresionant, stăpâneşte limba română, a studiat şi…

PNL. Punct. De la capăt?

Congresul PNL s-a încheiat fără vreo surpriză majoră cum a fost la PSD. În definitiv, liberalii nu doar că nu aveau motiv să-şi schimbe liderul (care obţinuse cel mai mare scor din partea partidului – pentru cârcotaşii care insistă pe ideea „locului 3”, le sugerez o analogie cu fotbalul: Pentru Recolta Stoicăneşti, performanţa ar reprezenta-o promovarea în divizia A şi rămânerea acolo, nu câştigarea campionatului…), dar nici nu aveau cu cine. Singurul potenţial contracandidat, Călin Popescu Tăriceanu a refuzat lupta, complăcându-se într-o poziţie marginală de unde nu cred că va mai reveni vreodată. Tocmai această absenţă a unui challanger (Orban a fost o glumă proastă) este problema cea mai importantă a PNL.