PoliTichii de Mărgăritar

Evenimentele din ultima vreme, culminând cu circul din Cipru duc la o schimbare de paradigmă. Modelul de societate început la finele secolului 19 își dă obștescu sfârșit și nu este foarte clar spre ce tip de societate și organizare socială ne vom îndrepta. Câteva trenduri de urmărit:

I și II

Conştient sau nu, Traian Băsescu a trasat perfect rolul văzut de clasa politică pentru România: Bazin de forţă de muncă. Ieftină. Fără drepturi şi fără pretenţii. Să zică mersi că au un servici şi nu mor de foame, deşi există studii care arată un grad mare de sărăcie în rândul angajaţilor din România, care trece de 25%. Un salariu minim de 540 lei net este insuficient pentru un trai decent. Doi soţi care lucrează pe salariu minim nu pot decât să trăiască de pe o zi pe alta, iar dacă mai au şi un copil…

S-a încheiat, previzibil, și congresul PD, care a consfințit despărțirea de Traian Băsescu. Ca un copil, acesta s-a ofticat și și-a luat jucăriile certându-i pe cei care n-au mai vrut să se joace cu el. Dintr-o dată, PD nu mai era un partid democrat, ci tributar fesenismului. Cât l-a servit cu credință fusese bun. Până la urmă, este și asta o formă de recunoaștere a eșecului propriu, din moment ce în mai mult de un deceniu nu a fost în stare să schimbe acest partid.

Confiscarea banilor cetățenilor ciprioți de către UE și FMI pune capăt oricăror iluzii mai rămăseseră că Uniunea Europeană este un proiect construit pe baze democratice, cu respect pentru cetățeni. Dictatul din vară impus României putea avea scuza prostiei USL și a acțiunilor pripite a acestora, deși instituțiile europene și americane închiseseră ochii la abuzurile similare ale președintelui Băsescu. Acum, nu mai există nici o scuză. Desigur, se vor găsi mulți care să se bucure că „se taxează banii mafiei ruse”. Ținta nu este chiar întâmplător aleasă. Cipru este un paradis fiscal care stătea ca un ghimpe în coastă. În mod sigur acolo se petreceau lucruri nu tocmai în regulă din punct de vedere fiscal. Irelevant însă, atâta vreme cât cei afectați sunt în primul rând cetățenii obișnuiți. Pentru un mafiot, un 10% poate fi o pierdere acceptabilă. Pentru un om de rând, poate însemna 2-3 luni de pensie.

Din august anul trecut am început căutările pentru un apartament mai mare. Fiind legați de cartier, ne-am limitat la Drumul Taberei. Cartier apărut în anii 60-70 este caracterizat în special prin apartamente semidecomandate și relativ micuțe. Cele decomandate au apărut prin anii ’80, dar sunt plantate între blocuri mai vechi și, deci, înghesuite. În general, dar fără a fi o regulă, blocurile vechi sunt mai bine păstrate decât cele din anii ’80. Piața se mișcă, în ciuda crizei, și un apartament bun nu stă pe piață mai mult de o lună. Altfel, sunt apartamente care au cel puțin șase luni și care au scăzut în perioada căutărilor noastre chiar sub pragul „psihologic” de 50.000.

Dincolo de flatulențele politicii românești, o realitate crudă și nedreaptă se desprinde. Occidentul nu ne mai vrea. Posibil ca, la un moment dat, proiectul european să fi avut și ceva valențe altruiste. Însă, piața de desfacere și mâna de lucru ieftină și fără prea multe pretenții a Estului a prelevat. Corporațiile Occidentale au profitat la maximum de naivitatea sau rapacitatea politicienilor din est pentru a pune mâna pe bani puțini pe active economice valoroase. Spolierea estului a fost compensată de „fonduri europene” care, în proporție foarte mare, tot către marile corporații din Occident se întorceau.