Blogărind din 2005
Deja au început să apară primele evaluări cu un leu la 4,8 faţă de euro, şi probabil că vor apărea şi altele similare. Evaluările păstrează ideea aprecierii monedei naţionale spre sfârşitul anului, numai că, de la 4,8, aprecierea ar însemna un 4,5. Un oficial al Erste Bank spunea că 4,9 ar fi pragul de la care BCR ar avea probleme (şi celelalte bănci din sistem, normal).
Guvernarea Tăriceanu a produs un paradox economic. Deşi fiscalitatea a scăzut, economia neagră/gri a crescut. Ultima estimare a celor de la INS vorbeşte de 28 de miliarde de euro. Explicaţia constă în două fenomene, ambele deosebit de periculoase.
Judecând după tâmpeniile pe care le face BNR, ajutată din plin de Guvern, premisele nu par încurajatoare. Dar, parafrazând un celebru banc de pe vremea lui Ceauşescu, atâta timp cât nu încearcă şi cu cianură, mai avem o şansă. Din fericire, există o veste bună. România este ocolită de criza economică.
Istoricul relaţiilor dintre România şi FMI este unul tensionat. După 1989, România a încheiat 7 acorduri de tip stand-by, în valoare de 2,266,535,000 DST (drepturi speciale de tragere). Dintre acestea, decât unul singur a fost utilizat integral, de guvernul Adrian Năstase, iar un altul nu a fost utilizat deloc. Ultimul acord, încheiat de Adrian Năstase, cel din care România nu a utilizat nici un ban, a fost încheiat pentru monitorizare şi s-a încheiat destul de tensionat, introducerea cotei unice de către guvernul Tăriceanu I făcând ca cele două părţi să-şi arunce vorbe grele, dincolo de limbajul de lemn al diplomaţiei.
