Blogărind din 2005
Deja azi nu mai vorbeşte mai nimeni de „ministrul-caltaboş”, lucru relativ normal într-o ţară în care memoria publicului durează maxim 3 zile, iar între timp au apărut deja alte evenimente importante la „ordinea zilei”, cum ar fi victoria din meciul cu Olanda sau chestia aia bisericească de la Iaşi unde s-au dus toţi politicienii inclusiv „domnul Becali”. Remeş a fost deja uitat, acum a intrat în folclor. Deşi s-a clătinat un pic, guvernul Tăriceanu a rămas pe poziţie.
Comentariile pe seama filmului şpăgii ministeriale s-au oprit, în funcţie de tabăra în care se află comentatorul, fie asupra şpăgii, fie asupra modului în care informaţia a devenit publică, situaţie care permite ambelor părţi să ignore faptele. Simpatizanţii liberalilor se concentrează doar asupra lui Traian Băsescu, insultând astfel inteligenţa propriilor suporteri, în vreme ce tabăra adversă se concentrează doar asupra şpăgii eludând lipsa de deontologie profesională a Rodică Culcer şi faptul că instituţii ale statului sunt antrenate într-un război (până la urmă) româno-român.
Adică un partid de corupţi, imagine de care PSD-ul nu a scăpat nici acum. Din păcate pentru liberali, măcar social-democraţii au lăsat o imagine de competenţi graţie excelentului control media impus de Adrian Năstase. Când credeau că „l-au făcut” încă o dată pe Băsescu după rezolvarea moţiunii, prin trecerea comisiei de avizare de la Cotroceni la CSM (şi nu desfiinţare cum spun unii), primesc o lovitură în moalele capului, în direct la TVR. Faptul că în minutul imediat următor Tăriceanu nu la l-a demis pe Remeş şi PNL nu i-a retras sprijinul politic este o imensă greşeală, care practic anulează tot ce făcuseră bine în materie de imagine după referendum.
Dacă clasa politică din România încă se educă în ce priveşte implementarea măsurilor ce concordă cu statutul de membru UE, în ce priveşte modalitatea de comunicare a mesajului electoral progresele făcute suntem deja „în rândul lumii”. Dincolo de obişnuitele campanii pe posturile de televiziune sau pe zidurile oraşului, politicienii au inceput sa descopere că Internetul poate asigura o transparenţă mai mare a programului electoral şi o audienţă potenţial mai numeroasă. Dacă luam în calcul şi costurile minime ale unui aseamenea mediu de comunicare, este limpede de ce mediul virtual este atractiv si pentru politicieni.
Mircea Geoană ratează cu brio încă o ocazie de a deveni bărbat politic şi se umple de ridicol. Când toată lumea se aştepta să dea de pământ cu Ion Iliescu & The Dinosaurs, Mirciulică se blegeşte. Amuzant la domnul Geoană este tonul serios şi matur cu care a făcut anunţul că îl iartă încă o dată pe Ion Iliescu şi că în loc să lămurească situaţia din partid aşa cum se aştepta toată lumea, au pus batista pe ţambal.
