Blogărind din 2005
„Remorcă” este cuvântul care caracterizează cel mai bine partidele româneşti. Fără o „locomotivă” ele sunt pierdute, agonizează, incapabile fiind să acţioneze coerent şi logic. Şi acest lucru este valabil nu doar pentru evidentele partide de lider (PD, PRM, PIN, PLD etc.) ci şi pentru partide „de ideologie. Judecând după performanţa şi prestaţia liderilor, îmi este greu să-mi imaginez PNL-ul în afara guvernării altfel decât dormind în mediocritate.
Evenimentele din ultima vreme, puse cap la cap, par să indice o acţiune de „curăţare” a PSD în vederea creşterii onorabilităţii acestuia pentru a putea colabora cu PD-ul. Dacă în tabăra social-democrată deschiderea pare să fie maximă, democraţii sunt deocamdată mai precauţi, evaluând încă impactul electoral.
Lansarea oficială a Polului de centru-dreapta a prilejuit comentarii mai degrabă negativ-ironice. Deşi motivaţia iniţială care a condus la coagularea sa a dispărut (polul s-a vrut o contrapondere la „marele partid de dreapta” vehiculat de tabăra prezidenţială după referendum) noua construcţie politică are şi unele părţi bune:
Datele de la Institutul Naţional de Statistică privind evoluţia economiei româneşti au repornit corul bocitoarelor profesioniste care prevăd prăbuşirea economiei româneşti, reaprinderea inflaţiei şi o cădere puternică a leului. Într-adevăr, datele macro sunt sub aşteptările iniţiale (creşterea PIB-ului fiind mai mică decât pe primul trimestru – şi cu mai mult de un procent sub aşteptările de la începutul anului).
Acţiunile PSD, descrise inspirat de cineva ca „haos organizat”, sfidează oarecum logica. Dar cel mai mult surprind acţiunile lui Mircea Geoană însuşi, din ce în ce mai incoerent şi mai nociv pentru partidul său.
Moţiunea PSD începe să semene din ce în ce mai mult cu acţiunea de suspendare a preşedintelui. Ceea ce părea la început un succes, eşuează în ridicol din cauza sabotajelor interne.
