Ţintă piept numărul 1

Asistăm la o campanie violentă împotriva ministrului de Externe, o campanie bazată pe nişte acuzaţii penibile şi fără nici o legătură cu „obiectul de activitate”. Deşi Cotidianul, unul dintre autorii măgăriei, i-a oferit un soi de drept la replică în care domnul Cioroianu explica ce s-a întâmplat la întâlnirea cu omologul său american, ziariştii nu şi-au cerut nici scuze, nici nu au venit cu o retractare. Astăzi, Ziua revine cu o altă mizerie, după ce în weekend mai avusese una legată de repatriaţii din Gaza.

Petrecerea continuă

De data asta, aici. Lăsând la o parte faptul că Ziua a devenit mai nou cel mai vehement atacator al PNL, nu înţeleg această campanie împotriva lui Cioroianu. Care este…

Despre justiţie

După ce în articolul precedent Alina Mungiu Pippidi avea unele probleme de logică, de data aceasta pune punctul pe i într-un articol care mi-a adus aminte de ce o citeam…

Reconfigurări

În vreme ce PSD şi PD se întrec în ridicol moţiuni simple, unul propunând o moţiune simplă pentru un ministru care nu mai face parte din guvern de luni bune, iar ceilalţi depunând o moţiune pentru o activitate prestată de un ministru într-un moment în care le era coleg de Guvern, PNL îşi construieşte pas cu pas un program politic interesant.

Întoarcerea lui Adrian Năstase

Fostul premier a pornit o ofensivă puternică pentru a reveni în prim-planul vieţii politice după o perioadă de discreţie. Că avem de a face cu o strategie şi cu o mişcare poltică serioasă o constituie şi faptul că din strategiile de comunicare nu a fost uitat internetul, toate ziarele de ieri povestind cum Adrian Năstase a început să blogheze.

Partidele şi agenda cetăţeanului

Agenda cetăţeanului este un termen foarte vehiculat în perioada aceasta, toate partidele acuzându-se unul pe celălalt că s-au depărtat de ea. Preşedintele Băsescu a apărut după referendum cu un program reprezentând, spune el, adevărata agendă a cetăţeanului, numai că puţine din punctele respective reprezintă cu adevărat o preocupare a societăţii româneşti. Care este adevărata agendă a cetăţeanului?

Nostalgie…

E foarte interesant cum o ştire absolut plictisitoare a reuşit să-mi trezească nostalgia... În 1987, la Vila Klaus, am petrecut una dintre cele mai tari vacanţe ale pubertăţii mele, într-o…

Dragă Stolo…

În iarnă lansam supoziţia că Stolojan şi grupul său nu sunt creaţia lui Traian Băsescu, ci încearcă să facă şi ei o carieră politică la umbra „marelui jucător”, toleraţi de acesta, la fel cum este tolerat şi un Talpeş, de exemplu. Faptul că democraţii nu se grăbesc să strângă relaţia cu „dragă Stolo” pare să confirme această ipoteză. În sprijinul acestei idei vin câteva momente politice interesante: