Sfârşitul unei epoci

Odată cu formarea guvernului Ponta se pune punct oficial epocii Traian Băsescu. Chiar dacă preşedintele rămâne în politică, rolul său va fi unul marginal, aşa cum a fost al lui Ion Iliescu după 2004. Deşi unii (inclusiv preşedintele Băsescu) au încercat să-i atribuie un rol mai important, influenţa lui Ion Iliescu asupra PSD a fost minoră după „Noapta cuţitelor lungi” când grupulcuplul de la Cluj l-a înscăunat pe Mircea Geoană preşedinte. Nu întâmplător, de la un moment dat încolo a fost preferat pe post de inamic public minorul intrigant Voiculescu.

Iarna ninge, vara e soare

De când s-au anunţat rezultatele acestor alegeri nu încetez să mă minunez de câţi oameni inteligenţi - aceiaşi oameni inteligenţi care fac mişto de autorităţi că sunt nepregătite când dă…

De urmărit

Pornind de la ultimele două articole mă gândesc la o potenţială evoluţie pe termen mediu. Imediat după Revoluţie, "stânga" a fost asociată cu comunismul, la vremea respectivă văzut ca ceva…

România lor

Apropo de postul anterior, am dat peste un citat definitoriu:

„Alegerile în România, pe scurt? Hoţii sunt votaţi de cei care nu muncesc, ca să îi fure pe proştii care muncesc“.

De aici.

Ştirea zilei

Britanicii albi nu mai sunt majoritari în Londra, o premieră în istoria oraşului, potrivit ultimului recensământ, care relevă o capitală cosmopolită şi tot mai diferită din punct de vedere economic…

Efectul urii

Rezultatul alegerilor confirmă valul de ură la adresa lui Traian Băsescu şi al oamenilor săi, depăşind cu mult aşteptările USL. Împreună cu UDMR vor ajunge undeva spre 70%, enorm. Faptul că pediştii nu au reuşit să câştige nici măcar un colegiu arată amploarea dezastrului. Nu ştiu dacă evitarea soartei PNŢCD poate fi o consolare fiindcă e greu de spus dacă este vorba de o evitare sau mai degrabă o simplă amânare. Nu USL a câştigat alegerile. Exceptând electoratul captiv al baronilor locali, nu existau foarte multe motive de a-i vota. Sunt deja de 7 luni la putere aşa că am avut parte de un „preview” a ceea ce pot face şi, cu minime excepţii, nu este nici o diferenţă.

Drama preşedintelui

Implicarea preşedintelui în campanie, deşi probabil că toţi consilierii i-au spus că asta va avea efecte negative asupra PD, arată frustrarea acestuia. Oricât ar prerora el despre „profilul european” şi alte vrăjeli penibile, nu are altă variantă decât să-l numească pe Victor Ponta. Actualele alegeri au doar două necunoscute: a) care va fi „prefixul” scorului USL, 5 sau 6 şi b) care va fi prefixul scorului PD, 1 sau 2.

Too Black Friday – urmare

Cum articolaşul anterior despre Cel.ro a suscitat interes, mă simt dator cu o continuare. Am fost sunat luni, s-a confirmat comanda şi data de livrare. Peste câteva ore au revenit…

Too black Friday…

Cel punct ro este încă căzut. Da, site-ul e online, dar magazinul încă nu. Nici la telefoane nu răspunde nimeni, probabil că împachetează toţi. De ce n-am cumpărat de la…