Halucinant

Nu ştiu dacă aţi observat, dar de ceva vreme cam două din trei articole citite prin presă (şi o proporţie ceva mai mică, dar în creştere) pe bloguri conţine cel…

Trei, Doamne, şi toţi trei…

Pe măsură ce aburii mahmurelii se risipesc, îmi dau seama că rezultatul referendumului este cel mai bun cu putinţă pentru societatea românească în acest moment. Războiul româno-român lasă în urmă trei cadavre politice urât mirositare (plus vreo trei-patru dintre personajele secundare: Şova, Relu Fenechiu, Mihai-Răzvan Ungureanu, Monica Macovei).

Game over

46-47%. A fost aproape. Mai în glumă, mai în serios, n-au furat destul. Ca să mă refer la un caz pe care îl cunosc personal, o prezenţă de 70% în…

Matematica lui Igaş

Aseară, la Realitatea am văzut una din tezele care va fi lătrate de propaganda portocalie, şi care avea să fie preluată ulterior de însuşi Traian Băsescu: I-as ruga pe liderii…

Apropo de FAZ…

Pentru cei care mai au iluzia că FAZ este un monument al presei verticale occidentale, iată un mic exemplu de manipulare "tipic românească": Odata cu decizia de a-l suspenda pe…

Se joacă strâns

Ultimul sondaj indică o prezenţă la vot de 52%. Videanu spune 42-44%. Cu marjele de eroare, cifrele sunt apropiate. Ele se potrivesc şi cu acuzaţiile PD că USL ar avea…