PoliTichii de Mărgăritar

Mai trecu un rând de alegeri care nu au adus nici o surpriză, confirmând la virgulă prognozele. Mă îndoiesc însă că ele vor fi înțelese de către politicieni și e de așteptat ca în continuare să asistăm la aceeași mizerie. Singurul lucru cu care toată lumea pare de acord este că aceste alegeri au validat expirarea lui Traian Băsescu. 6% nu este în sine o problemă, cât mai ales faptul că îi descurajează pe cei care i s-au alăturat în speranța că acesta va continua să rămână relevant, dar și pentru că nu și-au mai găsit loc în altă parte.

Există câteva asemănări interesante cu situația din 2004, când PSD a suferit o înfrângere neașteptată, dar și câteva deosebiri care creează premisele pentru un final diferit.

Încetul cu încetul, primarul Sibiului se transformă în unica speranță a „dreptei” românești de a scăpa țara de pesediștii care, în noiembrie, vor acapara întreaga putere. Deși, oficial, Crin Antonescu încă mai este candidatul PNL, i s-a făcut deja parastasul și trimis acolo unde nu este nici întristare, nici suspin.

Cred că bățul băgat de Ponta prin uluca gardului care ne apără de „intelectualii lui Băsescu” a fost un lucru bun, fiindcă a scos la iveală o mizerie umană intrată cumva într-un con de umbră după îndepărtarea acestora de prin sinecurile unde îi arănise Băsescu și refugierea pe blogurile unde se citesc între ei.

O vorbă din bătrâni spune „it takes two for a tango”. Dacă în privința alegerilor prezidențiale avem clară miza PSD, de a deține ambele structuri de putere, în ceea ce privește Opoziția, lucrurile nu mai sunt deloc clare.

Una dintre cele mai întâlnite întrebări este de ce poporul lasă politicienii să fure fără să-i tragă la răspundere. Cum e posibil așa ceva? Iar explicațiile merg de la psihologie până la istorie. Dar lipsește ceva.